Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
13°C

Trupa sibiană Riff sărbătorește 50 de ani de activitate, cu o melodie nouă. „Va face parte dintr-un nou album”

Trupa sibiană Riff sărbătorește 50 de ani de activitate, cu o melodie nouă. „Va face parte dintr-un nou album”

50 de ani de muzică și aproape 12 albume mai târziu, trupa Riff continuă să reprezinte orașul în care s-a născut, cu noi creații. O melodie reînregistrată a fost lansată în urmă cu scurt timp, la câteva zeci de ani de la apariția inițială, pentru că „textul se potrivește cu sărbătoarea”.

Florin Grigoraș, fondatorul formației, a stat de vorbă cu reporterul Turnul Sfatului, astăzi, chiar din studio. Artistul spune că cel de-al doisprezecelea album al Riff este aproape finalizat, iar ultima melodie la care lucrează ar putea da și titlul albumului, care va conține opt piese. Membrii trupei se bucură de cei 50 de ani pe care formația îi împlinește anul acesta și au decis să le facă un cadou fanilor – o melodie.

„Ne simțim foarte bine, mai ales că e frumos afară. Din păcate, uite, situația aceasta internațională ne strică primăvara asta frumoasă, dar noi suntem ok. Piesa pe care ai ascultat-o o să facă parte dintr-un album nou la care lucrăm acum, suntem pe ultima sută de metri, iar acum sunt chiar în studio. Pe album sunt opt piese – patru melodii noi și patru mai vechi reînregistrate, cum e de-altfel și piesa Zile, din 1988, de pe discul Primii Pași. Am reluat-o pentru că se potrivește textul cu sărbătoarea noastră”, spune Florin Grigoraș.

„Trebuia să îl terminăm la 1 ianuarie, dar ne-am lungit”, explică artistul, spunând că speră ca în luna aprilie albumul să fie pregătit pentru a fi oferit publicului. „Sperăm să putem aduce o completare la sărbătoarea noastră de 50 de ani, cu albumul numărul 12”.

Florin mărturisește că titlul albumului este încă un mister chiar și pentru trupă. Ultima melodie la care lucrează ar putea să aducă lumină și asupra acestui aspect.

„Titlul albumului nu pot să îl spun încă, pentru că tocmai lucrez la niște versuri pentru ultima piesă și s-ar putea să dea și titlul, pentru că e ceva semnificativ pentru activitatea noastră.”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

...

Acum 4 ani

50:XII
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus