Comunicarea dintre instituții, conlucrarea cu instituțiile centrale și cu Guvernul PNL, ajutorul prompt al societății civile și sibienii care au înțeles să respecte regulile instituite prin ordonanțele militare au fost elementele care au condus la o gestionare pozitivă a situației în județul Sibiu în contextul epidemiei cu Sars-CoV-2, anunță vicepremierul Raluca Turcan. ”Sibiul și sibienii au acționat responsabil încă de la primele semne ale răspândirii COVID19, mobilizarea a fost bună și, astfel, s-au implementat decizii încă dinainte ca unele dintre ele să devină obligatorii la nivel național”, spune Raluca Turcan.
În urma semnalelor primite din teritoriu, Guvernului României a urgentat procedurile pentru punerea în funcțiune a primului aparat de testare PCR, a trimis teste la Sibiu, a urgentat procedurile de achiziție a aparatelor de ventilare, a răspuns solicitărilor ONG-urilor locale și a participat la identificarea de furnizori de bunuri pentru spitale și medicii de familie, a decontat cheltuielile de carantină, a atras fonduri europene pentru achiziția de aparatura medicală și echipamente de protecție și a asigurat un spor de risc pentru personalul medical aflat in prima linie a bătăliei cu COVID.
”Sibiul a devenit, fară îndoială, un model de bune practici în cooperarea dintre autoritățile locale și cele naționale. Este o perioadă dificilă, dar de maximă mobilizare, pe care la nivelul Guvernului o tratăm cu responsabilitate și pe care o vom depăși, prin efort colectiv, prin muncă și seriozitate” – Raluca Turcan, președinte PNL Sibiu.
Ajutor prin intermediul Crucii Roșii Sibiu
Autoritățile centrale au colaborat cu Crucea Roșie Sibiu pentru a asigura tuturor medicilor de familie din județul Sibiu materiale de protecție. S-a facilitat livrarea către Crucea Roșie Sibiu, prin Compania Națională UNIFARM , a nu mai puțin de 30.000 de măști, 5.000 de combinezoane, 1000 de viziere și 50.000 perechi de manuși, materiale extrem de necesare pentru medicii de familie.
Fiecare pachet conține câte 100 de masti, trei viziere și trei combinezoane, cate trei masti reutilizabile si cate 150 de perechi de mănuși. Acestea vor ajunge la toate cele 250 de cabinete medicale de familie din judetul Sibiu.
De asemenea, o parte din transportul de la UNIFARM prin Crucea Roșie Sibiu a fost directionata la Spitalul de Pediatrie
⁃ 1000 combinezoane,
⁃ 5000 de măști,
⁃ 15000 perechi mănuși.
Doar în ultimele zile, spitalul Județean Sibiu a beneficiat prin compania Unifarm de:
- 7 000 măști FFP2;
- 15000 măști 3 pliuri;
- 5 500 combinezoane
combinezoane;
- 1500 cpr Plaquenil.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Compania Naţională , Crucea Roșie Sibiu , Guvernului României , Raluca Turcan , Consiliului Județean Sibiu , Crucii Roșii Sibiu
Vizualizari: 2764
Ultimele comentarii
Acum 18 ore
Veo
Acum 19 ore
Shogun
Acum 19 ore
Lucru slab
Acum 19 ore
Bucur
Acum 19 ore
Kokos