Cântă, se roagă, se adresează credincioșilor cu pilde din vremea pandemiei. O face on-line, în direct, din biserica din curtea Spitalului de Pneumoftiziologie, unde e director. ”Nu cred că mă pot numi slujitor în biserică dacă particip la Sfânta Liturghie sau la câte o slujbă de Vecernie. Dar da, sunt un om cu credință în Dumnezeu și mă bucur că noi avem chiar în incinta spitalului o bisericuță de lemn, precum și un preot care depune mult suflet”, spune Cristian Roman, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu. Tot aici, enoriașii care trimit mesaje în timpul slujbei sunt pomeniți de către preot. Este vorba de Cătălin Dumitrean, realizator de emisiuni radio și de televiziune, consilier media în cadrul Consiliului eparhial al Arhiepisopiei Sibiu.
Preotul Cătălin Dumitrean, alături de Cristian Roman
Cum se împacă actul medical cu cel religios? ”Orice biserică deschisă în cadrul unui spital are rolul de a ajuta bolnavul internat și din punct de vedere spiritual, astfel încât acesta să se însănătoșească atât trupește, cât și sufletește. Asistenţa medicală este esențială în procesul de vindecare, însă nu putem face abstracţie de latura spirituală, de valorile în care crede bolnavul. Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că de-a lungul timpului biserica a fost cea care a înființat numeroase instituții de binefacere, printre acestea numărându-se și spitalele. De altfel, unii dintre sfinți chiar erau medici, precum Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian. Iar biserica din incinta spitalului nostru are ca hram doi sfinți tămăduitori, respectiv Sfântul Nectarie și Sf. Ioan Rusul. S-a putut constata de multe ori că starea de sănătate a anumitor pacienți se îmbunătăţeşte nu numai datorită eforturile spitalului, ci, în lupta cu boala, ajută foarte mult și starea psihică a pacientului, care poate fi îmbunătățită prin credință. Prin urmare, consider că Medicina și Credința coexistă”, explică Roman.
Primul pacient cu Covid-19 din Sibiu a trecut pe la Pneumoftiziologie. ”Niciun angajat nu a fost infectat”
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu preia toate cazurile de pneumologie - cu patologie tuberculoasă și netuberculoasă (altele decât Covid-19) prezentate în Camera de Gardă, UPU sau direcționate de către toate celelalte spitale din județ. Cu toate acestea, chiar primul pacient depistat infectat cu noul coronavirus a trecut pe aici. ”Cu toate acestea, datorită faptului că personalul a respectat protocoalele și instrucțiunile de lucru, în urma testării PCR niciunul dintre angajații care au intrat în contact cu bolnavul nu a fost depistat infectat cu Covid-19. În acest context, aș vrea să apreciez public echipa pe care o coordonez la Spitalul de Pneumoftiziologie, mulțumindu-le tuturor cadrelor medicale pentru profesionalismul și calitatea umană de care dau dovadă în această perioadă grea”, spune Cristian Roman.
Crisitan Roman, în perioada în care era prefect de Sibiu
”Prețurile s-au majorat excesiv, contractele s-au reziliat”
O altă problemă adusă de această criză ține de utilarea spitalului cu materialele sanitare necesare. ”Prețurile s-au majorat excesiv, contractele s-au reziliat, furnizorii neavând de unde să ne mai onoreze comenzile, iar aprovizionarea a devenit tot mai dificilă. A fost un efort continuu, dar vă pot spune că în ciuda tuturor acestor opreliști, în stocurile spitalului am avut în permanență echipament de protecție pentru tot personalul. Dacă o perioadă am folosit materialele achiziționate anterior crizei pandemice, ulterior acest lucru a fost posibil și datorită sprijinului societății civile care a răspuns pozitiv la apelul public lansat de noi de „Ziua de luptă împotriva tuberculozei”, astfel încât prin Asociația Pneumologia, asociația spitalului nostru, am reușit să atragem donații constând în bani și produse. Le mulțumim din suflet tuturor! Pe de altă parte, personalul nostru a trebuit să pună în aplicare rapid reglementările impuse de starea de urgență, dispozițiile transmise prin actele normative emise de autorități. Astfel, în această perioadă am elaborat o serie de noi proceduri, protocoale și instrucțiuni de lucru, capabile să ne furnizeze tehnicile corecte de răspuns la gestionarea eficientă a actului medical în plină pandemie”, susține Roman.
”Eu cred că nu atât religia, cât Credința în Dumnezeu, Dragostea și Nădejdea, cele 3 mari virtuți creștine, sunt cele care contează cu adevărat și ne dau puterea de a merge mai departe. Și nu doar în această perioadă. Eu am fost crescut în spiritul tradiției creștine și am avut ocazia să merg destul de des la mănăstirea Frăsinei. Probabil că această trăire duhovnicească și-a pus amprenta în formarea mea ca om. Consider că o persoană cu credință în Dumnezeu se dedică binelui și adevărului, pentru că are un model de conduită și se raportează la valori ideale, absolute. Cel puțin eu asta încerc să fac în permanență” – Cristian Roman.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Asociația Pneumologia , Biserica Ortodoxă , Cătălin Dumitrean , Arhiepisopiei Sibiului , Sfântul Nectarie , coronavirus , Sfânta Liturghie , Sfântul Ioan Rusul , Pneumoftiziologie Sibiu , Pentru Sibiu , Preotul Cătălin Dumitrean , Bulevardul Spitalelor , Crisitan Roman , Facebook Cristian Roman
Vizualizari: 4474
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Barosanu
Acum 6 ore
Titi.Franzelă
Acum 6 ore
Rodica
Acum 6 ore
Nou
Acum 6 ore
Amalia