Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Covid-19 în Sibiu. 167 de teste, 14 cazuri noi, număr mic de amenzi

Alin Bratu
0
cazuri-si-teste-meb5

Peste 150 de teste nu s-au mai făcut într-o zi, în județul Sibiu, din 24 aprilie, dată la care s-a și consemnat recordul din acest punct de vedere. Atunci s-au raportat 184 de teste realizate. Ieri s-au făcut 167 de teste, în urma cărora s-au mai depistat 14 cazuri noi de infecție cu SARS CoV-2 în județ. Astfel, de la debutul pandemiei și până în prezent s-au realizat 2.742 de teste. În urma lor, au fost depistate 387 de persoane confirmate pozitiv, dintre care 367 adulți și 20 copii. Alte 1.363 de persoane au fost confirmate negativ.  Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 143 de persoane, iar 26 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. Ieri nu a fost declarată vindecată nicio persoană.

Publicitate
Publicitate

Și numărul amenzilor, dar și cuantumul lor continuă să scadă în județ. Ieri au fost pe teren 33 de polițiști sibieni, 64 de polițiști locali și 11 efective MApN, care au desfășurat 87 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În urma acestora au fost aplicate 36 sancțiuni cu amenzi în valoare de peste 43.000 de lei, din care 29 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, 6 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991 în context COVID 19 și o sancțiune pentru alte fapte în context COVID 19.

Publicitate

În total, de la începutul lunii aprilie numărul total al sancțiunilor acordate de poliția locală, poliție și militarii MAPN a ajuns la 325, iar suma totală a acestor amenzi este de 5,997 milioane lei.

Pe lângă aceste efective, aproximativ 70 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Sibiu, rezultând două sancțiuni în valoare de 4.000 lei.

 

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate