Produsmontan.ro, site-ul dedicat producătorilor care au obținut dreptul de a folosi de a utiliza marca ”produs montan”, a fost prezentat de Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM). Printre producătorii din țară care pot folosi această marcă se află și 14 din județul Sibiu.
Mențiunea de calitate „produs montan” are recunoaștere la nivel european și vine atât în sprijinul producătorilor, pentru a-i ajuta să comunice pe piață caracteristicile și proprietățile, produselor lor, cât și în sprijinul consumatorilor, pentru a le facilita identificarea produselor de calitate. ”Cumpărătorul trebuie să aibă siguranța că atunci când ia de pe raft un produs cu logo-ul produs montan, acesta este într-adevăr un produs făcut la munte, din materie primă din zona montană. Un produs montan va fi privit de către cumpărător ca un produs de calitate superioară, cu o origine recunoscută, obținut dintr-o zonă cu un grad redus de poluare”, anunță ANZM într-un comunicat de presă.
Fiecare producător de pe site are afișate datele de contact, iar unii dintre aceștia au și site propriu de prezentare. Astfel, consumatorii au posibilitatea să contacteze direct producătorii pentru a achiziționa produsele de care sunt interesați.
Până în prezent, există un număr de 173 de producători care dețin dreptul de utilizare a mențiunii de calitate facultative „produs montan” pentru 662 de produse montane. Aceste date se regăsesc și în Registrul Național al Produselor Montane. ”Într-o piață care abundă de produse având o calitate îndoielnică, cu ingrediente care majoritatea duc cu gândul mai mult la o industrie chimică decât la cea alimentară, în contextul în care ne dăm seama că suntem ceea ce consumăm, găsim posibilitatea de a ne întoarce la origini, la ulița satului și la mâncarea cu gust de ”ACASĂ, DE LA BUNICI”. Această hrană de acasă... astăzi îmbracă numele de produs montan. Când ne gândim la produs montan, ne gândim la un produs destinat consumului uman obținut de la animale crescute în zona montană, hrănite cu furaje care provin din zona montană, din pășuni și fânețe, unde se știe faptul că factorii nocivi și poluarea nu au ajuns la fel de mult ca în sistemul intensiv de agricultură”, susține Agenția Națională a Zonei Montane.
Lista producătorilor din județ care pot folosi marca ”produs montan”:
Nicolae Ștefan Banciu – miere polifloră – Sibiel, Săliște
Constantin Bogdănel – telemea proaspătă și sărată din lapte de oaie – Jina
Daniel Bolovan – miere de flori de munte, miere de salcâm, miere de mană – Cârțișoara
Constantin Hortopeț - Telemea proaspătă și sărată din lapte de oaie – Tălmăcel, Tălmaciu
Constantin Stoica - Telemea proaspătă și sărată din lapte de oaie – Tălmăcel, Tălmaciu
Ioan Iancu - Brânză vacă - Telemea proaspătă și sărată – Jina
Maria Iuga – Lapte crud de vacă, telemea proaspătă și sărată – Tilișca
Ileana Ivan – Telemea proaspătăt și sărată din lapte de oaie, caș din lapte de oaie, brânză de burduf din lapte de oaie, urdă din lapte de oaie, cașcaval din late de vacă, - Sadu
Teoader Neagoe – Brânză de burduf din lapte de oaie – Tălmăcel, Tălmaciu
Nicolae Opriș – Telemea proaspătă și sărată din lapte de oaie, caș din lapte de oaie, brânză de burduf din lapte de oaie, urdă din lapte de oaie – Șura Mare
Eugen Bucur – Telemea proaspătă și sărată din lapte de vacă – Săcădate, Avrig
SC Prodfruct SRL – Mere Golden, Pinova, Florina, prune Stanley, Prune Anna Spath, suc natural de mere – Cisnădie
Constantin Stroilă – Brânză de burduf din lapte de oaie telemea proaspătăt și sărată din lapte de oaie, brânză de burduf din lapte de oaie – Tălmăcel, Tălmaciu
Florin Tara – Telemea prospătă și sărată din lapte de oaie, brânză de burduf din lapte de oaie – Rîu Sadului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sibiu , Șura Mare , Cisnadie , Riu Sadului , Agenția Națională , Tălmăcel , jina , avrig , Tălmaciu , cartisoara , Constantin Stoica , Registrul Național , Nicolae Opriș , Ileana Ivan , Tilisca , sacadate , Zonei Montane , produs montan , Constantin Bogdănel , Constantin Hortopeț , Constantin Stroilă , Daniel Bolovan , Eugen Bucur , Florin Tara , Ioan Iancu , Maria Iuga , Mere Golden , Nicolae Ștefan Banciu , Produselor Montane , Prune Anna Spath , Teoader Neagoe
Vizualizari: 14478
Ultimele comentarii
Acum 51 minute
Noi noi
Acum 52 minute
Teofan
Acum 1 oră
Cristina Nagy
Acum 1 oră
Xxx
Acum 1 oră
Xxx