Luni,
06.07.2020
Parțial Noros
Acum
27°C

Peste 26 de milioane de lei: o parte din cartierul Terezian a fost scoasă la licitație

31 Mai 2020 18:04

Peste 26 de milioane de lei: o parte din cartierul Terezian a fost scoasă la licitație

Începute din partea de sud a orașului, lucrările de reabilitare a cartierelor au ajuns în Terezian: 26 de milioane de lei, fără TVA, este valoarea estimată a contractului de modernizare a unei părți din acest cartier.

Porțiunea vizată de lucrările de modernizare este cea cuprinsă între străzile Lungă, Gladiolelor, Râului și calea ferată (până la limita de siguranță a căii ferate) și, respectiv, zona cuprinsă între străzile Lungă, Târgul Cailor și Popa Șapcă, se arată în caietul de sarcini elaborat de reprezentanții Primăriei Sibiu.

Străzile și aleile din cartierul Terezian care urmează să intre în reabilitare au o lungime totală de 3,2 km și fac parte din arterele de categoria III și IV (cele care au rol de acces la zonele de locuit din cartier). 

Lucrările au în vedere atât înlocuirea rețelelor de apă și de canalizare, cât și amplasarea de sisteme de irigații pentru spațiile verzi care trebuie reamenajate, de noi sisteme de iluminat public cu LED. Vor fi reabilitate și locurile de joacă și amenajată canalizație metropolitană.

”De o parte și de alta a străzilor proiectate, dar și acolo unde a permis terenul, se vor realiza spații de parcare longitudinale, oblice și perpendiculare”, se mai arată în caietul de sarcini.

Data de execuție a lucrărilor ar trebui să fie de cel mult 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (lucrările nu vor fi executate și pe perioada sezonului rece). Criteriul de atribuire este o combinație între prețul cel mai scăzut (care contează în proporție de 90%) și termenul de garanție, solicitat să fie de minim trei ani. 

Firmele interesate de acest contract pentru care au fost alocate 26,18 milioane de lei, fără TVA, au termen de depunere a ofertelor cel târziu în 7 iulie 2020. Primăria Sibiu estimează că va finaliza evaluarea tehnică a ofertelor depuse la începutul lunii ianuarie 2021.

 

Sursa foto: Google Earth

Vizualizari: 2306

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus