Marţi,
16.04.2024
Cer Senin
Acum
14°C

A furat un microbuz, apoi l-a răsturnat pe marginea drumului. Polițiștii l-au găsit pe făptaș acasă, rănit

A furat un microbuz, apoi l-a răsturnat pe marginea drumului. Polițiștii l-au găsit pe făptaș acasă, rănit

Un bărbat în vârstă de 23 de ani a furat un microbuz din fața unei case, în Miercurea Sibiului. Tânărul s-a răsturnat cu vehiculul în afara drumului și a fugit de la locul accidentului. Polițiștii l-au găsit, o oră mai târziu, la domiciliul său.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au fost sesizați în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3:30, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași nopți, persoane necunoscute au sustras un microbuz parcat în fața unui imobil de pe raza orașului Miercurea Sibiului. În jurul orei 4, polițiștii au identificat microbuzul în cauză, răsturnat și abandonat în afara părții carosabile, pe DJ 106F.

Potrivit cercetărilor, se pare că un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Miercurea Sibiului, ar fi sustras autovehiculul în cauză și, în timp ce conducea pe DJ 106F, spre localitatea Gârbova din județul Alba, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Șoferul a părăsit locul producerii evenimentului, fiind identificat și depistat de polițiști la domiciliu, în jurul orei 5. Autoritățile au constatat că acesta a fost rănit în urma accidentului și au solicitat intervenția unui echipaj medical, pentru a-l transporta la spital, transmite Elena Welter, din partea Poliției Sibiu.

Pentru că tânărul nu avea nici permis, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, dar și pentru vătămare corporală din culpă, respectiv furt calificat.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1007

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus