Miercuri,
28.10.2020
Innorat
Acum
16°C

„Săptămâna Altfel” dedicată culorilor la Grădinița „Căsuța Poveștilor”: chiar a fost altfel, de acasă, dar totuși împreună

01 Iunie 2020 13:52

„Săptămâna Altfel” dedicată culorilor la Grădinița „Căsuța Poveștilor”: chiar a fost altfel, de acasă, dar totuși împreună

În perioada 25 – 29 mai la Grădinița cu program prelungit „Căsuța Poveștilor” s-a desfășurat programul „Săptămâna Altfel”. Chiar dacă cei mici și cadrele didactice se află la distanță unii de ceilalți, timp de cinci zile s-au unit și au creat o săptămână a culorilor.

Proiectul a fost inițiat de educatoarea Rodica Aleman și s-a numit „Culorile copilăriei - culorile speranței”, iar copiii s-au bucurat dând fiecărei zile câte o culoare și culminând în ziua de vineri cu magia tuturor culorilor. Astfel, Luni a fost „Ziua roșie – Suntem frumoși și voioși când suntem sănătoși”, Marți a fost „Ziua albastră – Învăț să circul corect”, Miercuri „Ziua verde – Iubesc natura, primăvara și surprizele lor”, Joi „Ziua galbenă – Ziua prieteniei/ Soarele prietenul tuturor”, iar Vineri a fost „Ziua tuturor culorilor – Culorile în viața noastră”. În proiect s-au implicat toate cele 20 cadre didactice ale grădiniței și copiii din grupele lor.

„Proiectul a pornit de la dorința ca viețile noastre să revină la normal, de la speranța că totul va fi bine, că ne vom reîntâlni în clasă, că ne vom bucura din nou de râsetele copiilor, de culoarea pe care o aduc ei în viețile noastre! Școala altfel, să știi mai multe, să fii mai bun 2020, chiar a fost altfel! Începând cu modul de desfășurare, de acasă, continuând cu activitățile propuse și finalizând cu bucuria de a simți că, în ciuda distanței, am fost împreună cu toții - copii, părinți, educatoare”, spune Anca Voinea Bruda, directoarea grădiniței.

 

 

Vizualizari: 1087

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Mirela Popa

Acum 4 luni

Nu imi place noul graphicdesign al ziarului dvs.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus