Vineri,
10.07.2020
Cer Senin
Acum
25°C

Prime cuprinse între 10.000 și 104.000 de lei pentru 14 șefi din Romgaz. ”E o tentativă de furt calificat”

15 Iunie 2020 16:27

Prime cuprinse între 10.000 și 104.000 de lei pentru 14 șefi din Romgaz. ”E o tentativă de furt calificat”

14 angajați ai Romgaz au fost incluși pe o listă de premiere cu o valoare totală de aproape 650.000 de lei. Sindicaliștii din cadrul societății controlată de statul român caracterizează acordarea acestor prime drept ”tentativă de furt calificativ”.

Numeroase semne de întrebare s-au ridicat în sediul SNGN Romgaz SA din Mediaș la mijlocul săptămânii trecute, când printre angajații societății a început să circule o listă cu 14 nume de șefi, propuși pentru a primi fiecare câte o primă. 646.770 de lei este valoarea totală a acestor prime, cea mai mică fiind de 10.565 de lei, iar cea mai mare – de 103.902 lei.

Lista cu respectivele premii a fost transmisă celor responsabili de efectuarea plăților, iar în data de 10 iunie a fost încărcată în sistemul de plată al societății Romgaz, cu termen de plată 12 iunie 2020. La intervenția reprezentanților sindicali, în cursul zilei de miercuri a săptămânii trecute, plățile au fost oprite în urma solicitării formulată de președinta Consiliului de administrație al Romgaz, Manuela Petronela Stan-Olteanu, după cum se arată într-o sesizare pe care Sindicatul Liber Romgaz a trimis-o primului ministru Ludovic Orban.

Cine sunt ”premianții”?

Persoana pe numele căreia a fost propusă cea mai mare primă (echivalentul aproape 22.000 de euro) este Ioan Stan, cel care ocupă funcția de director al Direcției Resurse Umane din cadrul Romgaz SA.

Ioan Stan, directorul Direcției Rersurse Umane din cadrul Romgaz. Foto: Romgaz

Alături de el, pe lista celor propuși a fi premiați se mai află directorul adjunct de Dezvoltare, Robert Stelian Chircă, restul fiind șefi de servicii sau birouri sau, cum e cazul Fabiolei Ioana Vleju, consilier juridici.

Nume, prenume, funcție

Premiu propus

Brănescu Octavian Cristina, șef Birou secretariat AGA și CA

12.856

Chirca Robert Stelian, director adjunct de dezvoltare

60.792

Grecu Marius Rareș, șef Birou recuperare creanțe

48.706

Ioo Endre,  șef Serviciu juridic

92.475

Jeler Aurel, șef Serviciu

32.562

Negru Ciobanu Andreea, director Comunicare

43.248

Pumnea Vasile Tiberiu,  șef Serviciu resurse umane

50.416

Radu Alina Silvina, șef Birou Medicina muncii

13.739

Radu Cristian Gheorghe, director Direcție

24.682

Stan Ioan, director Direcția resurse umane

103.902

Toader Mihaela Virginia,  șef Serviciu fonduri europene

82.416

Veza Marius Leonte, șef Serviciu

58.796

Vleju Fabiola Ioana, consilier juridic

11.615

Zegrea Cristina Cătălina, (?)

10.565

Total

646.770

”Tentativă de furt calificat”

Situația primelor propuse celor 14 șefi din cadrul Romgaz a fost sesizată premierului Ludovic Orban și ministrului Economiei (minister care deține cele 70% din acțiunile statului român la Romgaz), Virgil Popescu.

Sindicaliștii arată că premiile propuse săptămâna trecută încalcă prevederile Contractului colectiv de muncă referitor la acordarea primelor și consideră că cel care a încuviințat întocmirea listei în discuție este directorul general al societății, Adrian Volintiru. ”Domnul director general, probabil la îndemnul direcției de resurse umane, a oferit premii preferențiale unor salariați, unii dintre ei fiind aleși după gene și sprâncene. Această direcție de resurse umane, care ar fi trebuit să vegheze la corectitudinea acordării premiilor, pe baza unor criterii transparente și cu respectarea Contractului colectiv de muncă, și-a acordat cele mai mari sume”, se arată în sesizarea semnată de Ioan Stoicovici, președintele Sindicatului Liber Romgaz, și transmisă premierului și ministrului în cursul zilei de luni, 15 iunie,

Turnul Sfatului a solicitat conducerii executive a Romgaz, în cursul zilei de luni, câteva informații și aprecieri referitoare la situația celor 14 prime.

Sindicaliștii societății cu sediul în Mediaș consideră că situația de săptămâna trecută are conotații penale. ”Această tentativă de furt calificativ arată că în cadrul societății nu mai funcționează nicio procedură de control intern, principii de etică, de aceea salariații solicită un control extern, independent și neutru pentru a putea stabili la ce nivel s-a dezvoltat și infiltrat caracatița machiavelică a corupției în Romgaz. Salariații vă solicită, domnule prim ministru și domnule ministru, să luați toate măsurile necesare pentru a elimina această cangrenă iar domnului director general, demisia, pentru restabilirea echilibrului și climatului normal în cadrul societății”, își încheie sindicaliștii solicitarea.

Sindicaliștii îi cer premierului Ludovic Orban să îl demită pe directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru. Sursa foto: Facebook / Romgaz

Reprezentanții Sindicatului Liber Romgaz sunt la a doua adresă trimisă în decurs de o săptămână premierului Orban, pentru a-i cere să verifice activitatea executivului celei mai mari companii din județul Sibiu (detalii despre cealaltă adresă aici)

Vizualizari: 12105

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

El Robot

Acum 3 săptămâni

Aceste rebuturi de oameni ar trebui puse sub acuzare, de furt calificat....pai de-aia platim noi gaz, sa stea niste panarame cu teava in pamant, sa gaureasca toate soselele, fara sa plateasca reasfaltarea, ca sa isi ia astia prime si alte putori ?.....investitori, etc ? Capitalismu si teapa vietii e asta.....
Raspunde

Toma Toma

Acum 3 săptămâni

Vai,cat s-au rusinat!Nu-i veti mai vedea in graba pe strada!Vor propune diminuarea salariilor lor cu 50% pe un an!Bineinteles ca nu se va intampla nimic din cele pomenite!Pe acesti indivizi care fac parte dintr-o mare FAMIGLIA ii leaga grade de rudenie,de cumetrie,de amantlacuri si de alte "calitati":obraznicie, dispret, aroganta, mandrie, infumurare si trufie fata de noi muritorii de rand!Si cand te gandesti ca unii din tari in care nu este gaz nici sa faci un ceai platesc la jumatate pretul platit de noi! PS-Pun pariu ca acesti "onorabili"isi vor incasa primele in cel mai scurt timp!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus