Vineri,
14.08.2020
Parțial Noros
Acum
28°C

Neagu: Oprim modelul economic bazat doar pe consum

02 Iulie 2020 16:48

Neagu: Oprim modelul economic bazat doar pe consum

Deputatul liberal Nicolae Neagu anunță că prin Planul național de investiții și relansare economică, Guvernul PNL propune un model economic al cărui principal motor nu va mai fi consumul. ”România pornește pe un drum ambițios de relansare care nu își mai dorește să mențină modelul bazat doar pe consumul populației, așa cum au procedat guvernările anterioare, și vine cu măsuri concrete de stimulare a investițiilor, cu proiecte de infrastructură mare, energetice și de dezvoltare locală. Programul ”Reclădim România”, în valoare de peste 100 de miliarde de euro, urmează să fie finanțat din fonduri alocate de la bugetul de stat și din fonduri europene, cu măsuri concrete imediate. Noul model de dezvoltare economică promovat de Guvern PNL are ca obiectiv realizarea convergenţei cu economiile europene, astfel încât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor să ajungă la 87% din media UE, la orizontul anului 2025”, susține liberalul.

În programul lansat de liberali se prevede construirea a peste 3.400 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, 3 spitale regionale, 25 de spitale județene, peste 100 de spitale orășenești, peste 1.000 de unități medicale în mediul rural, sute de grădinițe, școli, campusuri și cămine universitare.

Tag-uri: guvern , PNL

Vizualizari: 788

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Yyy Yy

Acum 1 lună

Stai linistit dl N, ca din cauza ta si, in general, al intregii liste de "candidati" din SB, nu va va vota nimeni. Destul l-ati parazitat pe KJ iar voi in Parlament sunteti ocupati cu vacanta sau cu Grupul ecumenic de rugaciune(auzi cu ce se ocupa oamenii si pe ce dam noi banii!). Ca sa dam Cezarului ce-i al lui, din cand in cand, faceti pe rand, cu Plamadeala efortul titanic de a da la ziar cate 10-12 randuri. Niste penibili inutili dar upeisiti pana la cer
Raspunde

Zzz Zz

Acum 1 lună

Băi neneeee, tu chiar n-ai pic de rusine? ce-ai facut tu pentru sibiu????????? tu si toti ai vostri!! mi-e o sila infinita de voi toti, de aia suntem unde suntem! ca n-ati facut nimic si mor de ciuda ca trebuie sa recunosc greseala enorma de a va vota! sunteti infinit mai slabi decat ăia de le ziceam ciumă!! scuze vioricăi, noi credeam că e proastă!!! vaaai, dau nuu au fost atat de ordinari ca voi. Ati impânzit institutiile cu nepriceputi, membri de partid care nu fac altceva decat campanie si incaseaza salarii grase. Nu v-ar fi rusine...si frică de Dumnezeu...PeNeLeprelor!!!!!!!

Raspunde

Ion Giumbusluc

Acum 2 săptămâni

Ar fi bine de-ar fi asa, sa fie investitii, dar sa le si vedem cum incep.....sau le vor vedea copiii copiilor nostrii, cand noi vom fi ca dinozaurii si ne vor expune scheletele gasite in situri arheologice, prin muzee ?! Iar, dupa cum spunea cineva mai devreme.....voi sunteti oameni intregi la cap sa veniti cu un candidat precum "Adi Bibu" ?!?! Serios...chiar ati facut concurs de genul "care e mai prost" iar el evident a castigat ? Ca nici nu putea sa il piarda.... si vreti sa ni-l puneti primar ? PNL...va faceti de ras la Sibiu. Iohannis v-a carat in spate, inteleg, dar chiar doar atat puteti ? Va va vota lumea cat de cat, pe voi , pe langa FDGR, doar sa nu votam PSD-ul, nu ca ati fi mai buni...asta va e problema. Sunteti goi ca o sticla de plastic aruncata prin iarba, de un simpatizant PSD.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus