Joi,
06.08.2020
Innorat
Acum
19°C

Sibiu: șase cazuri noi și 345 de apeluri privind noile reguli de ieșire din carantină

04 Iulie 2020 14:42

Sibiu: șase cazuri noi și 345 de apeluri privind noile reguli de ieșire din carantină

De la ultima raportare a Prefecturii Sibiu, s-au înregistrat șase noi cazuri de infectare cu  coronavirus.

Potrivit datelor furnizate sâmbătă de purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, în județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 668 de persoane (dintre care 623 adulți și 45 copii).

Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 490 de persoane, iar 53 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. De asemenea un număr total de 6 persoane au fost re-infectate dintre cele care au fost vindecate și externate. 

În ultimele 24 de ore, 345 de persoane au sunat la Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenție pentru a obține clarificări privind noile prevederi legale privind ieșirea cetăţenilor din carantinare.

"Menționăm faptul că Ordinul ministrului sănătății nr. 414/11.03.2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infecția cu COVID-19 și stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei, în baza căruia s-au instituit măsurile de carantină / izolare, se suspendă de drept, ÎNCEPÂND CU DATA DE 02.07.2020 până la modificarea cadrului legislativ. Informăm însă toate persoanele beneficiare ale suspendării temporare a măsurii de izolare la domiciliu/carantină că, în situația în care, în decursul celor 14 zile de la revenirea în țară sau de la ultimul contact cu un caz confirmat, acestea devin pozitive pentru virusul SARS-CoV-2 riscă să intre sub incidența legii conform art. 352 din Noul Cod Penal (Infracțiuni contra sănătății publice - Zădărnicirea combaterii bolilor) și să sufere consecințele săvârșirii acestei fapte." (Prefectura Sibiu)

În cursul zilei de 3 iulie, polițiștii sibieni au verificat 449 de persoane și 28 de SC/PFA cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Efectivele Poliției Locale au verificat 202 persoane.

Au fost identificate 7 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 1 persoană care nu a respectat măsura izolării / carantării cu această ocazie fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.000 de lei.

Vizualizari: 1565

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus