Vineri,
14.08.2020
Parțial Noros
Acum
29°C

Un medic sibian a plecat în noul ”focar de coronavirus” din România: ”am emoții mari”

04 Iulie 2020 11:23

Un medic sibian a plecat în noul ”focar de coronavirus” din România: ”am emoții mari”

Deoarece numărul noilor cazuri de Covid-19 a dus la atingerea capacității spitalelor din Prahova, dr. Bogdan Vintilă, medic anestezist din Sibiu, a fost trimis să ajute la punerea în funcțiune a unei unități mobile de Terapie intensivă.

Alături de medicul din cadrul Spitalului județean Sibiu, alți doi medici din Timișoara se află de joi la spitalul omonim din Ploiești. Detașarea acestor cadre medicale are rolul de a ajuta sistemul sanitar din județul Prahova, care în ultimele zile se confruntă cu o creștere a cazurilor de noi infecții cu SARS-CoV-2. Această creștere a dus aproape de atingerea capacității de preluare a pacienților, fapt pentru care la Ploiești a fost adusă o unitate mobilă de Terapie intensivă. La punerea în funcțiune a acesteia ajută medicii detașați.

”În cel mai scurt timp, împreună cu doi colegi ATI din Timișoara, cu medicii locali și autoritățile locale și centrale, o să reușim să operaționalizăm această unitate, pentru a oferi suport Spitalului Județean Ploiești. Această unitate modernă oferă 12 paturi de terapie intensivă, dotate cu ventilatoare, monitoare avansate pentru funcții vitale, injectomate, etc. și ne va ajuta în efortul nostru de a salva vieți”, spune dr. Bogdan Vintilă, potrivit unui comunicat remis redacției Turnul Sfatului de reprezentanții Spitalului județean Sibiu.

Secție mobilă de Terapie Intensivă

În secția ATI Sibiu, tânărul medic spune că în ultimele trei luni a trăit și drame, dar și bucurii în tratarea pacienților. Cu toate acestea, detașarea la Ploiești tot i-a generat emoții. „Am emoții foarte mari, doresc să mă ridic la nivelul așteptărilor, este foarte multă muncă de organizare, mă face să îmi fie foarte dor de secția-mamă și de colegii de acasă, chiar dacă nu sunt plecat prea departe și nu de mult timp. Țin să transmit că această perioadă nu este o glumă, este important să respectăm regulile și să demonstrăm că suntem o societate matură. Noi, medicii, ne dorim în primul rând să prevenim îmbolnăvirile”, mai spune medicul.

Zece pacienți ventilați mecanic

După 66 de noi cazuri raportate în cursul zilei de joi, alte 54 de noi persoane din județul Prahova au fost confirmate a fi infectate cu SARS-CoV-2 în cursul zilei de vineri. Medicii din județ au anunțat că în secţiile de Terapie Intensivă destinate îngrijirii bolnavilor de Covid-19 sunt internaţi 14 pacienţi, dintre care zece sunt ventilaţi mecanic.

”Un nou focar de infecţie cu noul coronavirus a fost depistat la o fabrică de pe raza judeţului, aici fiind confirmate 16 persoane din aproape 50 testate. Unitatea a fost închisă pentru o perioadă de 14 zile, urmând ca, în acest interval, să fie realizată dezinfecţia spaţiului. De asemenea, şapte persoane de la FC Petrolul Ploieşti au fost testate pozitiv”, relatează reprezentanții agenției de presă Agerpres.

Vizualizari: 4737

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Toma Toma

Acum 1 lună

Da,medicii depun eforturi considerabile pentru a-i vindeca pe cei loviti de aceasta boala iar pe alta parte vine CCR si le da drumul acasa pe semnatura sau Avocatul Poporului care anuleaza amenzile "vitejilor" care au incalcat legile!Cat de "isteti"trebuie sa fim ca sa mai credem in obiectivitatea acestor institutii si a persoanelor(de doi bani!) care le conduc!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus