Marţi,
19.03.2024
Ninsori Usoare
Acum
1°C

Încep lucrările: sensul giratoriu de la Veștem va fi redimensionat cu 3,2 milioane de lei

Încep lucrările: sensul giratoriu de la Veștem va fi redimensionat cu 3,2 milioane de lei

După mai bine de un an în care au fost organizate trei licitații, autoritățile centrale au reușit să angajeze un constructor care să refacă intersecția giratorie de la Veștem.

Patru luni este termenul de execuție a lucrărilor de redimensionare a intersecției dintre DN1 și DN7, de la Veștem. Contractul de lucrări a fost semnat la finele lunii trecute între Compania națională de administrare a infrastructurii rutiere și Strabag SRL, singura firmă care a depus o ofertă în cadrul procedurii publice organizată în acest sens. Conform declarațiilor de participare publicate de CNAIR prin intermediul Sistemului electronic al achizițiilor publice, Strabag are drept subcontractanți pe cei de la DHC System din Sibiu (2,78% din contract) și pe Transelectric SRL din Târgu Mureș (26,48% din contract). Valoarea contractului este de 2,75 de milioane de lei, la care se adaugă TVA.

Estimările celor implicați în derularea acestui contract este că lucrările ar urma să înceapă în aproximativ două săptămâni. Execuția lucrărilor va fi realizată sub trafic.

Trei benzi de circulație în giratoriu

”În orele cu valori ridicate de trafic se constată formarea unor cozi lungi de așteptare la intrarea autovehiculelor în giratoriu din toate cele trei direcții, respectiv Brașov, Râmnicu Vâlcea și Sibiu, ceea ce impune luarea unor măsuri pentru a mări capacitatea de tranzit prin intersecție și a evita blocajele care apar în trafic“, este motivul pentru care reprezentanții CNAIR au decis resistematizarea sensului giratoriu.

Viitorul sens giratoriu de Veștem va avea trei benzi de circulație

Reprezentanții CNAIR cer ca viitorul sens giratoriu să aibă trei benzi de circulație, astfel încât cei care vor să vireze la dreapta să aibă o bandă dedicată. Totodată, pe sensurile de mers dinspre Râmnicu Vâlcea și Brașov se propune amenajarea unei benzi suplimentare de acces în giratoriu. “Varianta aleasă de resistematizare a intersecției are în vedere amenajarea a câte unei benzi suplimentare de acces în sensul giratoriu dinspre Brașov și dinspre Rm. Vâlcea precum și reamenajarea sensului giratoriu astfel încât circulația în calea inelară a sensului giratoriu să se desfășoare pe trei benzi de circulație, banda de la marginea giratoriului fiind destinată autovehiculelor care efectuează viraj dreapta pe cele trei direcții de mers, respectiv Brașov – Sibiu, Sibiu – Rm Vâlcea și Rm. Vâlcea – Brașov, calea inelară fiind destinată selecției direcțiilor de mers pentru autovehiculele care efectuează viraj stânga în sensul giratoriu“, detaliază reprezentanții CNAIR în caietul de sarcini al procedurii de atribuire a contractului de execuție a lucrărilor necesare.

Totodată, în zona sensului giratoriu urmează a fi amplasați și 29 de stâlpi de iluminat cu LED, care să fie alimentați cu energie electrică produsă de panouri solare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 5445

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Claudiu Milea

Acum 3 ani

O solutie de anii '90... cand ai valorile acestea de trafic si intersectia a doua drumuri nationale si se formeaza cozi kilometrice, tu vii dupa o gramada de timp si propui o solutie de rahat care nu va solutiona problema... La noi nu exista pasaje sub sau supra terane...!? Aici este nevoie de un nod rutier cu variante rapide sub terane pentru sensul VL-SB si SB-VL si ai rezolvat 90% din problema... Cat de greu poate fi sa faci un tunel de 50m?
Raspunde

Aaaa Aa

Acum 3 ani

Nasol, soferii nu stiu circula in sensuri giratorii cu 2 benzi, va dati seama ce o sa fie acolo ...
Raspunde

2 Cents

Acum 3 ani

Asa se intampla cand combini saracia si nestiinta. Giratoriul acesta ar trebui sa fie doar de 2 benzi. A treia banda nu face decat sa ii incurce si mai mult pe bravii soferi romani care oricum nu au habar cum se circula in giratoriu (imediat vor aparea expertii in comentarii). Latirile acelea spre si dinspre Brasov/Valea Oltului sunt ridicol de scurte si vor provoca ambuteiaje pana in giratoriu si poate chiar accidente. Este mult prea scurta portiunea cu 2 benzi pe sens ca sa fie eficienta in caz de trafic serios. Si chiar si asa, cu aceasta latire, giratoriul era perfect ok cum era inainte, cu 2 benzi. In felul acesta am fi avut exact atatea intrari cate si iesiri pe fiecare artera si cel inscris corect la intrare in giratoriu pe banda 1 sau 2 ar fi putut sa iasa pastrand banda pe care a fost. Asa insa, se da inca un bobarnac in neuronii celor ce nu pricep cum se circula in giratoriu si vom asista la tot felul de acrosari penibile. Probabil ca firma constructoare spera in acest fel sa castige niste bani usori in plus la contract, facand inca o banda. Banda care repet, este inutila. Ar fi fost utila daca am fi avut si arterele cu cate 3 benzi pe sens. Ceea ce nu e cazul aici.
Raspunde

Vasile .

Acum 3 ani

https://en.wikipedia.org/wiki/Roundabout#/media/File:Turborotonde.svg
Raspunde

MC D

Acum 3 ani

Nonsens giratoriu...daca nu se amenajeaza intrarea si iesirea in/din sensul giratoriu dinspre Avrig si Talmaciu pe doua benzi cu cel putin 300-500 metri inainte de giratoriu, circulatia va fi blocata ca si pana acum pe multi km inca inainte de intrarea in sens. Breteaua dispre Avrig spre Sibiu trebuie scoasa din giratie si amenajata pe dupa statia de combustibili de la MOL.
Raspunde

Sibian Sibian

Acum 3 ani

Intai trebuie romanii , ma rog , marea majoritate sa invete sa circule in sensul giratoriu , ...Sa cedeze trecerea celui care este in sens deja si sa semnalizeze corespunzator cand schimba directia de deplasare ( iasa din sens )si atata , nu sa lase semnalizarea cat circula el prin sens si cand iasa uita..
Raspunde

Un Sibian

Acum 3 ani

oare de ce n-au lucrat in martie, aprilie, mai...traficul era 20% din ce-i acum??!!
Raspunde

Billy B

Acum 3 ani

Oare e asa de greu sa isi imagineze cineva si sa se puna in practica o "turbogiratie"? O fi auzit/vazut careva de prin institutiile staului responsabile cu traficul asa ceva?
Raspunde

Sibian Sibian

Acum 3 ani

Ambuteiaje or sa mai fie dar daca se respecta cat de cat incadrare in banda in functie de sensul de mers cu siguranta nu vor mai fi cozi .Daca cei care vin dinspre VL tin interiorul sensului si se incadreaza pe banda dinspre axul drumului spre SB atunci si cei care vin dispre BV pot sa intre in sens pe banda din dreapta si tot pe dreapta spre SB fara sa se mai faca coada pana in ...Bradu
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus