Vineri,
07.08.2020
Partial Noros
Acum
25°C

MAE: Alți trei români aflaţi în Grecia au fost depistaţi cu coronavirus

13 Iulie 2020 19:35

MAE: Alți trei români aflaţi în Grecia au fost depistaţi cu coronavirus

Potrivit datelor comunicate de către autoritățile locale Ambasadei României la Atena și Consulatului General al României la Salonic, Ministerul Afacerilor Externe precizează că doi cetățeni români aflați în Insula Evia și un cetățean român aflat în Salonic au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19.

Cei doi cetățeni români confirmați pozitiv în insula Evia au fost transferați într-o unitate hotelieră special destinată pentru carantină unde vor rămâne pentru 12 zile, transmite MAE printr-un comunicat de presă.

Ceilalți membri ai grupului cu care cele două persoane confirmate pozitiv au intrat pe teritoriul R. Elene și care au fost testați, la rândul lor, la momentul intrării în Grecia, au fost plasați în izolare, autoritățile locale asigurându-le apa și alimente, precum și produse de strictă necesitate. Aceștia urmează să revină în țară în cursul zilei de mâine cu un autocar pus la dispoziție de agenția turistică prin care a fost achiziționat pachetul turistic. MAE precizează că la nivelul Ambasadei României la Atena nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară din partea persoanelor în cauză, misiunea diplomatică fiind în contact cu o parte dintre turiști.

Cetățeanul român aflat în Salonic a contactat Consulatul General al României la Salonic, menționând că a fost anunțat de autoritățile elene, la data de 11 iulie, cu privire la rezultatul pozitiv al testării efectuate la intrarea pe teritoriul acestui stat. Persoana în cauză a sosit în Republica Elenă în 8 iulie, aflându-se în prezent într-un apartament închiriat în Salonic, împreună cu un alt cetățean român care până la acest moment nu a fost testat. Consulatul General al României la Salonic întreprinde demersuri pe lângă autoritățile elene pentru aplicarea procedurii prevăzute de legislația elenă în astfel de cazuri, inclusiv o eventuală retestare a persoanei infectate.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:  https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro și www.mae.ro

foto greeka.com/

Vizualizari: 757

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus