Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
4°C

Starea de alertă, prelungită. Orban: nu va fi introdusă nicio restricţie nouă

Starea de alertă, prelungită. Orban: nu va fi introdusă nicio restricţie nouă

Guvernul va aproba, miercuri, proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de alertă, premierul Ludovic Orban precizând că, practic, nu va fi introdusă nicio restricţie nouă şi se va păstra "acelaşi dispozitiv".

"Avem proiectul privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. (...) Practic, nu introducem nicio restricţie nouă, păstrăm acelaşi dispozitiv", a afirmat Orban, la începutul şedinţei de Guvern.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a precizat că proiectul a derulat toată procedura legală.

"Am derulat toată procedura legală, am avut întâlniri cu grupul tehnico ştiinţific şi s-a realizat, împreună cu Centrul naţional de comandă şi conducere a intervenţiei, nota de fundamentare, de motivaţie - de ce trebuie prelungită starea de alertă şi a măsurilor care trebuie implementate, iar proiectul de hotărâre a fost aprobat în cadrul CNSU şi urmează să supunem spre aprobare proiectul de Hotărâre în Guvern", a spus Arafat.

El a spus că din forma iniţială a fost scoasă din anexa 3, textul referitor la izolare şi carantinare.

Acest text va fi reintrodus după adoptarea legii privind izolarea şi carantinarea, a precizat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

"Până se aprobă legea va trebui să scoatem din anexa 3 - textul cu izolarea şi carantinarea, şi îl introducem imediat după intrarea în vigoare a legii, o să facem o şedinţă de Guvern extraordinară. Că avem un anumit temei legal în legea 55 art. 5, numai că în decizia CCR există o referire la procedurile prin care se realizează deciziile de izolare şi carantinare. Şi să nu avem niciun fel de discuţie pe tema asta. Prefer să aşteptăm votarea legii, promulgarea de către preşedinte, publicarea în Monitorul Oficial, intrarea în vigoare a legii şi, imediat, vom face o şedinţă de Guvern pentru a reintroduce în anexa 3 măsura izolării şi carantinării", a precizat premierul, potrivit sursei citate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1050

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus