Sâmbătă,
15.08.2020
Innorat
Acum
18°C

Cum sunt reluate evenimentele Sibiului în următoarele luni. Organizator: „Nu vom avea public”

23 Iulie 2020 22:03

Cum sunt reluate evenimentele Sibiului în următoarele luni. Organizator: „Nu vom avea public”

Evenimentele care vor fi organizate în următoarea perioadă la Sibiu trebuie să respecte un set strict de reguli, mai ales în ceea ce privește modul în care se face accesul publicului. Un prim eveniment care a avut de-a face cu aceste restricții a fost Street Delivery, iar organizatorii au împărtășit din propria experiență celor care le vor urma. Reporterul Turnul Sfatului a luat legătura și cu reprezentanții Maratonului Internațional Sibiu, Focus in the Park și TIFF, pentru a vedea cum își propun să abordeze situația.

Organizatorii Maratonului Internațional Sibiu anunță că anul acesta evenimentul se va desfășura fără public, un pas important pentru un eveniment care an de an s-a bucurat de participarea unui număr mare de oameni, pe marginea gardurilor care împrejmuiau zona dedicată alergătorilor în centrul orașului, dar și pe traseu. Aceștia îi îndeamnă însă pe susținători să-și încurajeze favoriții de la geam sau balcon, dacă au posibilitatea.

„Este vital să respectăm toate cerințele de siguranță impuse și să ne asigurăm că nu punem pe nimeni în pericol, respectiv, în acest an evenimentul va fi fără spectatori. Este prima dată când nu vom încuraja publicul să vină să susțină alergătorii de pe margine, însă suntem siguri că voluntarii noștri recunoscuți pentru energia de care dau dovadă an de an, inclusiv pe ploi ca cea de anul trecut, vor face față cu brio situației și vor rămâne în memoria alergătorilor încă pentru mult timp. De asemenea, încurajăm oamenii care locuiesc în zonele pe unde trec traseele, să susțină alegătorii de la geamuri și balcoane, poate cu și mai multă ardoare decât au făcut-o în trecut”, transmit organizatorii evenimentului sportiv.

Un set strict de reguli pe care publicul va trebui să le respecte a fost anunțat în cazul primului mare festival organizat în Piața Mare – Cântecele Munților. Printre măsurile anunțate se numără delimitarea zonei dedicate evenimentului cu gard, distanțarea scaunelor pentru spectatori și luarea temperaturii participanților. 

„Trebuie să respectăm toate măsurile ce privesc sănătatea și siguranța noastră. Vrem să ne bucurăm de evenimente culturale alături de dumneavoastră, publicul nostru drag ce ne-ați fost mereu alături. Dar trebuie să fim în siguranță! Tocmai de aceea, pentru cei care nu pot fi în Piața Mare din Sibiu, vă invităm să urmăriți  transmisiunile live de pe Facebook și transmisiunile de la TV”, a transmis Silvia Macrea, organizatorul festivalului. 

Pentru mai multe detalii citiți și Regulile primului mare festival din Piața Mare în pandemie. „Purtarea măștii este obligatorie”

Reprezentanții Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) spun de asemenea că se pregătesc în continuare pentru ediția din acest an a evenimentului. Totodată, menționează faptul vor fi luate și aici o serie de măsuri, pentru a se asigura sănătatea participanților și evitarea răspândirii infecțiilor cu COVID-19.

„Pregătim intens ediția din acest an, care va avea loc între 27 și 30 august. Pentru că ne aflăm în imposibilitatea de a rula filme în interior, în cinematografe sau săli de proiecție, intenționăm să ținem toate proiecțiile outdoor, respectând în totalitate normele sanitare impuse. Am pregătit un set complet de proceduri care să ofere cât mai multă siguranță participanților la festival”, spune Bogdan Brylynski, organizator.

Vești mai puțin bune vin din partea organizatorului Focus in the Park. Evenimentul, care a cunoscut o dezvoltare constantă în ultimii ani și s-a bucurat de un public numeros, ar putea să nu fie organizat anul acesta. 

„Deocamdată nu am luat nicio decizie privind organizarea Focus in the Park. Urmărim îndeaproape evoluția situației medicale, facem calcule, analizăm diferite scenarii pe care, apoi, încercăm să le materializăm într-un buget rezonabil, care, la rândul lui, este mult mai mic decât în anii precedenți. În funcție de toate aceste date, vom lua și vom anunța o decizie cu 15 zile înaintea evenimentului”, a transmis, pentru Turnul Sfatului, Sebastian Marcovici, organizator.

Street Delivery: „Pe de o parte am eliberat, pe cealaltă parte am construit ziduri”

Reprezentanții Street Delivery și-au împărtășit experiența organizării unui eveniment în centrul orașului, în plină pandemie. Una din cele mai mari provocări a fost aceea de a evita aglomerările specifice unui festival care se desfășoară în aer liber.

„Provocarea organizării Street Delivery în condițiile actuale a constat în a nu ne abate de la misiunea noastră, de elibera un spațiu public valoros de mașinile parcate și de a-l reda cetățenilor. Pe de-o parte am eliberat, pe cealaltă parte am fost nevoiți să construim un zid.  Compromisul pe care a trebuit să-l facem anul acesta a fost să limităm accesul pe perioada spectacolelor, când riscul de aglomerare e ridicat, tocmai pentru a putea asigura participanților spațiu suficient pentru a fi în siguranță. În scopul acesta am pus la dispoziție un număr de 400 de ecusoane, din care fiecare participant a primit unul la intrare. La ieșire, ecusonul a fost înapoiat, dezinfectat de către voluntarii noștri, mai apoi reutilizat”, povestește Monika Tompos, din partea Street Delivery.

Monika mărturisește însă că au reușit să găsească lumina în această perioadă întunecată și să abordeze pandemia într-o notă ușor umoristică. „Cu asta ne-a ajutat, ca în fiecare an, artistul și prietenul nostru, George Roșu, care a pus negru pe alb, pe roz sau pe film, cele mai nostime jocuri de cuvinte, gânduri sau situații de pandemie. Piața a fost și ea alături de noi. Vorba lui George Roșu: <În final nu viața petrecută în piață va conta ci piața din viață.> Mă refer la faptul că Piața Schiller este un spațiu pe care îl cunoaștem deja din fiecare unghi, care este foarte ușor de gestionat și foarte permisiv cu noi și cu ideile noastre. Am reușit așadar să folosim clădirile din Piața Schiller, aleile de pe strada Arhivelor și zonele verzi, pentru a delimita spațiul propriu zis de eveniment și pentru a crea și un culoar de trecere pentru cei care doreau să ne ocolească și să ajungă pur și simplu de pe strada Tipografilor, prin Tunelul Generalului, în Piața Mare.”

La intrare, patru voluntari erau împărțiți astfel: unul măsura temperatura participantului la eveniment, altul nota numărul de telefon și numele, cel de-al treilea oferea o mască dacă participantul nu avea deja una de acasă, iar cel de-al patrulea oferea ecusonul menționat mai devreme. După acest triaj epidemiologic participantul trebuia numai să își mai dezinfecteze mâinile ca să fie pregătit pentru a participa la eveniment în deplină siguranță, explică Monika, spunând că s-au inspirat de la londonezi. 

„Uitându-mă în urmă nu e deloc complicat să creezi o procedură de gestionare a publicului bazată pe o forță logistică atent construită. Poate că este numai o chestiune de timp să ne obișnuim cu acest mod de a gestiona publicul în cadrul unui eveniment. Pentru noi, unul dintre punctele de inspirație, a fost gestionarea cozilor la aeroporturile din Londra - și în general cozile din Londra. Englezii au un talent înnăscut în a gestiona publicul în spații aglomerate. De aici am plecat atunci când am pus temeliile primelor garduri ce delimitau zonele de acces la eveniment.”

Dificultatea nu a fost implementarea în sine, spun organizatorii, ci înțelegerea legilor. „Din păcate legislația în România este încă scrisă în limbaj de lemn, pe care nu îl mai utilizează nimeni în realitate și care nu poate fi interpretat ușor în limbaj cotidian. Dificultatea a fost să înțelegem ce a vrut să zică autorul, ca la ora de română din clasa a 12-a. Reglementările par scrise în grabă de către niște oameni care nu numai că nu au organizat un eveniment vreodată, dar nici nu s-au consultat măcar cu cei care fac asta și nici nu și-au pus problema cum ar putea funcționa lucrurile într-un mod natural și logic, în realitate”, mărturisește Monika Tompos. 

Street Delivery a ales să lucreze în totalitate cu artiști din orașul Sibiu pentru a menține resursele în comunitate în aceste vremuri dificile pentru toți, dar mai ales pentru industria evenimentelor. „Astfel am reușit să încurajăm artiștii locali, să limităm călătoriile și logistica aferentă musafirilor din alt oraș dar și să dăm o mână de ajutor echipei locale din spatele scenei - cea tehnică. Iar atunci când dai o mână de ajutor, primești ajutor la rândul tău. Astfel s-a făcut că în condițiile noilor reglementări cauzate de pandemie dar și în condițiile în care bugetul nostru de anul acesta a fost unul mai mic decât am avut vreodată s-a format o adevărată comunitate în jurul evenimentului Street Delivery Sibiu care a ajutat cum a putut, spontan, pentru a face posibil acest manifest”, a concluzionat Monika.

Citește și Încă 17 proiecte ”reinventate” pe Agenda culturală: festivaluri de film, muzică clasică, jazz, mâncare

Primele 18 evenimente din Sibiu care s-au ”reinventat” în pandemie. ”Banii sunt, însă, prea puțini”

Vizualizari: 2581

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus