Duminică,
20.09.2020
Innorat
Acum
23°C

1 august 2020: Turnurile de pe strada Cetății se redeschid publicului pentru vizitare

31 Iulie 2020 17:33

1 august 2020: Turnurile de pe strada Cetății se redeschid publicului pentru vizitare

Primarul Astrid Fodor și domnul profesor dr. Zeno Pinter, istoric, consilier local și președinte al Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură din cadrul Consiliului Local Sibiu au fost primii vizitatori ai Turnului Dulgherilor și ai Turnului Olarilor, după ce acestea au fost reabilitate și pregătite să intre în portofoliul de obiective turistice ale Sibiului. 

“În turnuri, vizitatorul va găsi informații despre aceste noi obiective, dar și veritabile lecții de istorie. Am pus pe casete iluminate informații despre importantele bresle sibiene, armamentul care asigura apărarea în aceste turnuri, inclusiv fotografii vechi în care sunt ilustrate turnurile și fotografii cu armele care se află încă în patrimoniul Muzeului Brukenthal. Aceste panouri au fost realizate cu sprijinul specialiștilor de la Muzeu și țin să le mulțumesc pentru implicare. Împreună, am reușit să readucem la viață o parte importantă din istoria orașului. Următorul obiectiv istoric pe care ne vom concentra atenția este Turnul Sfatului, care are nevoie de reparații și amenajări interioare noi.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu) 

“Ceea ce deosebește Sibiul de multe alte orașe istorice este tocmai prezența și păstrarea până astăzi a unei bune părți din cele trei centuri de apărare ale vechii fortărețe, din care fac parte și turnurile de pe strada Cetății. Este foarte important pentru Sibiu să le pună în valoare și de aceea am susținut proiectele Primăriei de reabilitare a zidului de pe bulevardul Coposu și a turnurilor de pe strada Cetății. Știu că sunt în plan mai multe lucrări la obiective istorice pentru următoarea perioadă și sper să se și realizeze. Suntem răspunzători să păstrăm acest patrimoniu al orașului și să îl expunem sibienilor și turiștilor cu mândrie” (Zeno Pinter, consilier local)

Atmosfera în turnuri va fi întreținută de muzică ambientală clasică, iar seara va intra în funcțiune iluminatul arhitectural interior și exterior. 

Intrarea vizitatorilor se va face prin Turnul Dulgherilor, iar ieșirea va fi prin Turnul Olarilor. În perioada de sezon turistic, între 1 aprilie și 31 octombrie, programul de vizitare va fi de marți până duminică, între orele 11 și 19, iar în extrasezon publicul va avea acces de marți până duminică între orele 10 și 18. Vizitatorii sunt rugați să urce cu atenție scările înguste și abrupte ale turnurilor!! 

Câteva date despre istoria turnurilor

Turnul Olarilor a fost construit în a doua jumătate a secolului al XV-lea și primul sfert al secolului al XVI-lea. Acesta are plan dreptunghiular, cu o retragere a corpului paralelipipedic al turnului, de la cel de al doilea nivel, iar pe fiecare latură sunt create câte două deschideri înguste de forma unor metereze. Partea superioară a turnului este ieșită în afară și se sprijină pe o înșiruire de console cu guri de aruncare. De jur împrejur sunt amplasate câte cinci lăcașuri de tragere pentru archebuze. Sub streașină se găsesc metereze în formă de trepte. Acoperișul turnului are formă de piramidă, este în patru ape și acoperit cu învelitoare din olane. Cercetătorii cetății Sibiului consideră că turnul a fost construit în secolul al XVI-lea, ținând cont de planul dreptunghiular de la bază, plan păstrat la proporții mai reduse și la nivelul superior, precum și poziția față de zid, situat în mare parte spre interior, nefiind propriu-zis un turn de flancare. 

Turnul Dulgherilor a fost construit între anii 1337 – 1366. Este un turn de flancare alipit celei de a treia incinte. Ca și arhitectură acesta are un plan circular la bază, iar la nivelul cornișei primește forma unei prisme octogonale, încheiată în porțiunea superioară printr-o parte ieșită in exterior susținută de console cu guri de păcură între arce. La primul nivel, lăcașurile de tragere sunt constituite de metereze, iar la nivelurile următoare aceste lăcașuri sunt adaptate armelor de foc (archebuze). Acoperișul are forma unei piramide octogonale ascuțite. A fost restaurat în perioada 1967-1972, apoi în 2007. În vârful turnului se găsește un steag de vânt, din tablă, cu un ornament simbolizând două bărzi încrucișate. 

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing 

Primăria Municipiului Sibiu

Vizualizari: 1780

Comentarii

2 comentarii

Un Sibian

Acum 1 lună

Wow, si-a adus aminte bunicuta unde a pus cheile... Oradea deschide in curand al doi-lea Aqua Park pe langa Nimphea, si noi sibienii ne multumim sa mergem la Deva sau Brasov. Noroc ca avem Ocna Sibiului pe perioada verii (facand abstractie anul acesta, de situatia generata de Covid19). Noi deschidem 2 turnuri... o mare realizare, am gasit cheile si am maturat praful...
Raspunde

Un Alt Sibian

Acum 1 lună

La noi evenimentele din centru se desfasoara de parca ne dă americanii, nemții, sau francezii bani să cînte greierii. Nu! Acești bani sunt de la noi,de la comunitate. Vrem distractie ? Atunci nu o sa avem piste de biciclete ci numai vopsea trasata pe drum. Vrem brad înalt ca la Paris? Atunci strazile neasfaltate asa vor ramîne. La noi cheful începe de joia pîna duminica! Oare cine controleaza cum se cheltuiesc banii ? E nevoie de toate astea? Nici la New York nu cred ca primaria sponsorizeaza concerte ZZ TOP , dar aici toti greierii sunt ,,artisti" . Si noi , de fapt platim!!!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus