Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Cercetătorul sibian care digitalizează hărțile istorice ale Sudului Transilvaniei: „A trebuit să învăț să citesc scrierea cursivă germană din sec XVIII”

Cercetătorul sibian care digitalizează hărțile istorice ale Sudului Transilvaniei: „A trebuit să învăț să citesc scrierea cursivă germană din sec XVIII”

Andrei Nacu a absolvit, în anul 2015, primul studiile de master cu specializarea „Protejarea și Valorificarea Patrimoniului Istoric” și a finalizat studiile de doctorat în istorie la Facultatea de Științe Socio-Umane, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. În prezent este asistent de cercetare la Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu (ICSU), iar la cei 32 de ani ai săi este un cartograf apreciat atât pe plan național, cât și internațional. Deținător al calificativului academic „Summa cum laude”, Andrei este primul român care a fost publicat in prestigioasa revista americană „The Portolan”, Journal of the Washington Map Society, iar recent, la competiția de proiecte postdoctorale UEFISCDI, la secțiunea de științe umaniste s-a clasat pe locul 1 cu punctaj maxim. Proiectul său urmează să fie implementat. Astfel, habitatul istoric din sudul Transilvaniei în perioada secolelor XVIII – XIX va fi prezentat cartografic pe un website realizat de tânărul cartograf.

Andrei Nacu s-a născut pe 19 noiembrie 1987. A studiat la Școala Generală nr. 8 de pe Str. Lupeni până în clasa a VI-a și la Școala Generală nr. 15 de pe Str. Bastionului până în clasa a VIII-a. A urmat apoi, cursurile Colegiului Național „Octavian Goga”, secția științe sociale, iar un an de liceu l-a făcut la Baden, în Elveția. A studiat și la Londra, la King’s College (specializarea War Studies), apoi la Cluj-Napoca (UBB – Facultatea de Geografie, specializarea Geografie-Cartografie). Masteratul și doctoratul le-a finalizat acasă, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Lucrarea sa de doctorat, „Provincia Sibiului în documente cartografice din zorii Epocii Moderne”, avându-l ca și conducător științific pe profesorul universitar dr. Zeno-Karl Pinter i-a adus calificativul academic cel mai înalt, „Summa cum laude”.

În prezent, Andrei este asistent de cercetare la Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu. Institutul aparține Academiei Române și are ca principale domenii de cercetare istoria Transilvaniei și a minorității germane și istoria orașelor (aici se află sediul Comisiei de Istorie a Orașelor din România și al Societății de Studii Transilvane).

Printre realizările tânărului cartograf se numără și faptul că a fost primul român care a fost publicat în prestigioasa revistă americană „The Portolan”, Journal of the Washington Map Society. Andrei spune că „The Portolan” este unica publicație de acest fel din America, nu numai din SUA, având ca subiecte istoria cartografiei, colecțiile de hărți și cartografia. Articolul lui Andrei se numește „The first cartographic representations of Transylvania (1325/1330–1520)” și a apărut în nr. 101, în anul 2018, p. 45-53.

De asemenea, recent, la competiția de proiecte postdoctorale UEFISCDI, la secțiunea de științe umaniste s-a clasat pe locul 1, din 57 de proiecte validate pentru evaluare și depuse de tineri absolvenți de doctorat de la toate universitățile și institutele de cercetare din România, cu punctaj maxim de 100 de puncte. Titlul proiectului de cercetare se numește: „Patrimoniu și Apartenență Etnică în România: Cartografiere cu Programe Noi Avansate, o Bază de Date Accesibilă pentru Transilvania”.

De la pasiune la perfecțiune

Andrei spune despre el că, în adolescență era un tânăr obișnuit. Îi plăcea să citească, în primul rând cărți de istorie, mai mult istorie universală decât istoria României, sau geografie. Citea și ficțiune, dar mult mai puțin, în general SF sau fantasy. Îi plăcea foarte mult să schieze și să înoate, hobby-uri ce i-au rămas și astăzi. În ceea ce privește pasiunea pentru cartografie spune că dintotdeauna i-a plăcut să studieze și să memoreze hărțile și atlasele pe care le găsea.

„Prima hartă pe care am desenat-o a fost la vârsta de 7 ani, o hartă a României, colorată în funcție de unitățile de relief. Pe hartă am menționat și vecinii României. Nu știam să scriu atunci decât cu majuscule și nu foarte corect oricum. Pe la vârsta de 8 ani am trecut la realizarea unor hărți digitale, desenate inițial în MS Paint, pe calculatorul tatălui meu (un IBM 386). Cam după vârsta de 10 ani am început să folosesc programe de grafică vectorială, Corel Draw și Inkscape. În timpul studiilor universitare am învățat să utilizez programe de cartografie digitală și să aprofundez aplicațiile din mediul Sistemelor Informatice Geografice (SIG/GIS). Cel mai mult mi-a plăcut să desenez materiale cartografice cu tematică istorică – hărți care reflectă situația politică din trecut. În paralel, mă documentam pentru fiecare hartă din cărțile de istorie pe care le citeam sau din alte hărți și atlase istorice”, spune Andrei.

În timp, abilitatea lui de a realiza hărți a atins perfecțiunea, având în vedere punctajele maxime obținute la competițiile la care a participat. Andrei spune că perfecțiunea este foarte ușor de atins dacă există pasiune și dacă îți concentrezi toată energia pentru atingerea unui scop bine definit.

„Partea mai dificilă mi se pare întotdeauna definirea scopului sau a obiectivului următor, mai ales dacă există mai multe oportunități”, spune tânărul. Dintre realizările lui, lucrarea de doctorat și câștigarea unei burse în Irlanda îi sunt cele mai dragi.

Hartă istorică a scaunelor săsești din Transilvania. Harta a fost inclusă în teza de doctorat (Provincia Sibiului în documente cartografice din zorii epocii moderne) și ilustrează toate localitățile din componența scaunelor săsești atestate până în anul 1780.

 

„Cea mai importantă realizare este susținerea tezei de doctorat și obținerea titlului de doctor. Am simțit că este finalul unei etape din viața mea. Calificativul primit a reprezentat o încurajare puternica de a continua studiile in domeniul geografiei istorice. Cel mai aproape de sufletul meu este câștigarea unei burse (Fellowship) la Universitatea Națională a Irlandei din Maynooth anul trecut. Întotdeauna am fost atras de spațiul irlandez și britanic și m-am bucurat că un studiu scris de mine referitor la un general de cavalerie irlandez din armata austriacă, Carl O’Donnell (care a fost guvernator al Transilvaniei intre 1767-1770), a fost apreciat si va fi publicat in Irlanda. Acest studiu a stat la baza acordării bursei de către Institutul de Științe Umaniste (Arts & Humanities Institute) de la Universitatea din Maynooth. Deplasarea pentru documentare și susținerea unui workshop în Irlanda era planificată pentru aceasta primăvară, însă, în condițiile pandemiei, o voi face doar anul viitor”, spune Andrei.

Cartograful nu mai este un simplu desenator tehnic

Cartografia este o meserie pe cât de migăloasă pe atât de interesantă crede tânărul, pentru că, în cercetare ai tot timpul ceva nou de învățat.

„Este ca și cum ai fi la școală, însă ai posibilitatea să înveți doar la materiile care îți plac cel mai mult. Desigur, există si birocrație si sarcini de serviciu mai puțin interesante care trebuie finalizate și ele. Studiile publicate de mine până acum sunt oarecum interdisciplinare și ating următoarele subiecte: geografia istorică a României, în primul rând a sudului Transilvaniei în secolele XVIII - XIX, cartografia digitală și topografia urbană. De asemenea, îmi doresc să continui cercetările privind legăturile istorice care există între spațiul românesc și Irlanda”, mai spune Andrei.

Harta reprezintă un fragment dintr-o reconstituire a Sibiului în jurul anului 1750. Denumirile obiectivelor principale sunt date în limba engleză. În interiorul orașului încă înconjurat de fortificații (cu negru) pot fi observate fântânile (cercurile albastre) și canalele deviate din Cibin și din pârâul Trinkbach (liniile albastre subțiri).

În ceea ce privește realizarea hărților tânărul spune că este o muncă mult mai complexă și mai migăloasă decât își imaginează majoritatea oamenilor, iar cunoștințele cartografilor de astăzi sunt din mai multe domenii. Ei nu mai sunt, de mult, simpli desenatori tehnici.  

„Chiar dacă astăzi nu mai descoperim continente noi, apar modalități și tehnici noi de a reprezenta cartografic un teritoriu. Hărțile se fac digital, pornind de la fișiere (baze de date) care trebuie construite de obicei tot de cartografi (având ca surse imagini din satelit, date GPS, aerofotograme, modele de elevație) și care sunt prelucrate în funcție de cerințele fiecărei harți. Un cartograf trebuie astăzi să aibă și minime cunoștințe de programare și webdesign. El nu mai este doar un simplu desenator tehnic, așa cum era în urmă cu 20-30 de ani.

Pentru realizarea hărților cu tematică istorică sunt necesare bineînțeles cunoștințe istorice. Fiecare hartă se bazează pe documente de arhivă, publicații (surse secundare) și/sau pe hărți vechi (scanate și prelucrate digital). În cazul Transilvaniei foarte multe hărți vechi și documente, mai ales din perioada modernă de care mă ocup mai mult, sunt în limba germană. Deși am studiat limba germană în școală și liceu, a trebuit sa învăț să citesc scrierea cursivă germană din secolele XVIII și XIX”, povestește Andrei.

Tânărul spune că, de-a lungul carierei a colaborat cu oameni deosebiți, pornind de la academicianul Paul Niedermaier, care l-a angajat la Institutul de Cercetări din Sibiu, profesorul Zeno Karl Pinter, coordonatorul disertației de master și a tezei de doctorat și până la profesorul Rudolf Gräf, actualul director și mentorul sau în proiectul postdoc pe care tocmai l-a câștigat. Îl motivează, în primul rând, dorința de a învață și de a descoperi lucruri noi și Andrei se bucură că a reușit să-și păstreze până astăzi nealterată curiozitatea pe care o avea și acum 20 de ani.

Planul ilustrează proiectul fortificației (citadelei) care trebuia ridicată aproximativ în dreptul cartierului iosefin de azi al Sibiului. Construcția citadelei a fost inițiată de inginerul Giovanni Morando Visconti, însă lucrările au fost abandonate în 1703, odată cu izbucnirea rebeliunii curuților în Ungaria și Transilvania.

 

Își dorește să atragă fonduri pentru cercetarea românească

În lunile următoare Andrei are de gând să se concentreze pe implementarea proiectului câștigat în urma competiției Uefiscdi. Va lansa un website pe care va prezenta cartografic habitatul istoric din sudul Transilvaniei în perioada secolelor XVIII - XIX (localitățile, drumurile principale, pădurile, hidrografia, toponimele etc.). Pentru legătura cu publicul larg va deschide și o pagină de Facebook. Partea științifică a cercetării va fi descrisă într-o serie de articole pe care le va publica în limba engleză în reviste de reputație internațională.

În continuare își dorește să atragă fonduri cât mai consistente pentru cercetarea românească.

„Având în vedere subfinanțarea care există în România în acest domeniu, singura noastră șansă este să stabilim parteneriate internaționale și să identificăm surse alternative de finanțare în afara țării. Acesta mi se pare un obiectiv care trebuie urmărit de toți tinerii cercetători”, spune tânărul cartograf.

Harta a fost realizată în anul 2012 și este parte a lucrării de licență susținute la Facultatea de Geografie a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (Organizarea administrativă a României în perioada interbelică și în anii celui de-al Doilea Război Mondial). Este evidențiată urbanizarea României în perioada 1925-1945, cu orașele nou-declarate, cele retrogradate și cele ridicate la rangul de municipiu.

 

Andrei îi încurajează pe toți cei care își doresc o carieră în domeniul cartografiei, iar tinerilor le transmite că este foarte important să descopere domeniul în care pot fi cei mai buni.

„Indiferent de carieră, cel mai important lucru este să descoperim în ce domeniu fiecare dintre noi poate fi cel mai bun. Cred ca toți suntem înzestrați cu un talent unic, care însă trebuie descoperit și pus în valoare. Misiunea aceasta le revine, în primul rând, părinților și dascălilor noștri. Dacă ești doar mediocru, sau dacă nu-ti place ceea ce faci, este clar ca încă nu ți-ai descoperit vocația și ai nevoie să schimbi ceva.

Un alt lucru pe care l-am învățat este că nu trebuie să îți fie frică de competiție și că satisfacțiile cele mai mari vin atunci când reușești, deși toate șansele erau împotriva ta. Într-un fel, pot spune că, destinul ține cu tine cu atât mai mult cu cât îți dorești ceva aparent imposibil de obținut”, mai spune Andrei.

Detalii despre munca lui Andrei pot fi găsite și pe pagina lui academia.edu

Harta reprezintă Bătălia de la Torgau (purtată în timpul Războiului de Șapte Ani între austriecii comandați de feldmareșalul Daun și armata prusacă a regelui Frederic cel Mare) și este anexată la articolul referitor la generalul Carl O'Donnell care va fi publicat în Irlanda. Generalul austriac de origine irlandeză s-a distins în timpul luptei, iar contraatacul cavaleriei comandate de acesta a salvat armata austriacă de la o înfrângere aproape sigură. O'Donnell a fost ulterior decorat cu Marea Cruce a Ordinului Maria Tereza, cea mai înaltă distincție militară austriacă

Harta regiunii istorice Bucovina în prezent. Harta a fost inclusă în Atlasul istoric al Bucovinei, publicat în anul 2018 la Editura Academiei Române.

Harta Imperiului Roman în anul 125. Harta a fost finalizată în anul 2014, actualizată ulterior, și a fost preluată de mai multe site-uri și publicații. Fișierul a fost încărcat inițial pe Wikimedia Commons

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

7 comentarii

Nicholas Icar

Acum 3 ani

Excelent articolul! Bravo Andrei Nacu! Se poate face cercetare de vârf, in științe umaniste, și-n Sibiu, nu numai București, Cluj-Napoca sau alt oraș mare! Este uimitor ce-ai realizat până acum! Mult succes in continuare! Felicitări d-na Budusan pentru subiect!
Raspunde

Oigo Kukuruku

Acum 3 ani

bravo, asa e, daca iti faci job din pasiunea pe care o ai, succesul vine garantat. ca sa vezi ce au prosperat irlandezii in tari cu conduceri catolice, prigoniti de catre britanicii anglicani/protestanti. de exemplu primul presedinte al chile s-a numit o'higgins, urmas al unui irlandez facut baron acolo de catre spanioli. bravo si pentru harta citadelei. eu stiu ca santul ei urma sa fie alimentat de un canal care venea de la gura raului, pe care se aduceau cu pluta materiale de constructie. canalul a existat mult timp (de aceea strada garlei se numeste asa) , iar portiuni exista in continuare. santul plin de papura care insoteste calea ferata in strand 2 si mai departe, spre cristian, e canalul ala din secolul 18.
Raspunde

C M

Acum 3 ani

Felicitari Andrei !!!
Raspunde

Liviu Popa

Acum 3 ani

Felicitari, esti o mandrie pentru Tara si Jud. SB, la cat mai multi tineri sa-ti urmeze exemplu de daruire pentru Stiinta.
Raspunde

Bravo Felicitari

Acum 3 ani

Felicitari Andrei Nacu! Este extraordinar sa aflam ca exista in Sibiu tineri cu astfel de realizari extraordinare! Keep up the good work! Clasarea pe primul loc, in ultima competitie UEFISCDI pentru burse post doctorale, cea mai importanta de acest fel din Romania, organizata cu evaluatori straini, cu punctajul maxim, este o realizare extraordinara si demonstreaza ca Sibiul, in domeniul stiintelor umaniste, “este fruncea”! Bravo din nou! Felicitari celor care l-au angajat, la Institulul de Stiinte Socio-Umane, si-l sustin in preocuparile sale, inclusiv colegii!
Raspunde

Daiana Banulescu

Acum 3 ani

Felicitari tie pentru studiu intr-un domeniu fascinant despre care putini au auzit, profesorilor care te-au indrumat dar si familiei care te -a sustinut!
Raspunde

Alex Popescu

Acum 3 ani

Rezultate extraordinare obtinute cand pasiunea, munca sustinuta, contextul creat de familie si mentori urmaresc acelasi obiectiv. Sper ca acest articol sa fie citit de cat mai multi tineri, care isi cauta scopul in viata. Felicitari, Andrei! Atat pentru reusite, dar mai ales pentru mentalitate.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus