Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Patru specii noi de păsări, descoperite în România

Patru specii noi de păsări, descoperite în România

Patru specii noi de păsări care cuibăresc pe teritoriul României au fost descoperite de specialiști, transmit reprezentanții Ministerului Mediului. Este vorba despre drepneaua palidă (Apus pallidus), muscarul semigulerat (Ficedula semitorquata), pescărușul sur (Larus canus), dar și o specie exotică - papagalul micul Alexander (Psittacula krameri).

În România există în jur de 300 de specii de păsări de interes comunitar monitorizate de specialiști, conform obligațiilor trasate de Comisia Europeană. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a transmis Comisiei Europene raportul de țară în baza prevederilor art.12 din Directiva Păsări 2009/147/CE.

Printre păsările monitorizate sunt atât speciile de interes conservativ care cuibăresc, iernează sau migrează prin România, precum gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis), pelicanul creț (Pelecanus crispus), șoimul dunărean (Falco cherrug) etc., cât și specii comune, cu răspândire largă sau restrânsă în anumite habitate, precum ciocârlia (Alauda arvensis), potârnichea (Perdix perdix), sfrânciocul roșiatic (Lanius collurio), mierla gulerată (Turdus torquatus).

De asemenea, sunt și două specii a căror cuibărire probabilă la raportarea anterioara a fost confirmată (prin găsirea cuibului): dropia (Otis tarda) și acvila de câmp (Aquila heliaca).

Actuala raportare a fost realizată în cadrul proiectului „Completarea nivelului de cunoaștere a biodiversității prin implementarea sistemului de monitorizare a stării de conservare a speciilor de păsări de interes comunitar din România și raportarea în baza articolului 12 al Directivei Păsări 2009/147/CE” – Cod SMIS 2014+ 119428 implementat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în parteneriat cu Fundația Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă în perioada 2018-2022.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2749

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus