Miercuri,
21.10.2020
Innorat
Acum
13°C

ALDE Sibiu, reuniune cu conducerea centrală. Tăriceanu: ”am venit să dau un semnal că îi apreciez”

05 Septembrie 2020 15:31

ALDE Sibiu, reuniune cu conducerea centrală. Tăriceanu: ”am venit să dau un semnal că îi apreciez”

”Ne bazăm pe un scor din două cifre”, a anunțat Horațiu Marin, candidatul ALDE pentru Primăria Sibiu, la întâlnirea generală a membrilor de partid din Sibiu, la care au luat parte și președintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu, alături de secretarul general, Daniel Chițoiu.

”Avem o echipă tânără, dinamică și în continuă expansiune. Ne bazăm pe un scor din două cifre în urma alegerilor locale. Avem candidați foarte buni, cu șanse reale, la Tălmaciu, Miercurea Sibiului, Cisnădie, dar și la Ocna Sibiului. De asemenea, la Roșia, Șeica Mare, Dârlos, Laslea și Șura Mare. Cu siguranță vom avea reprezentanți și în Consiliul Județean Sibiu”, a spus Horațiu Marin, candidatul ALDE la Primăria Sibiu, la reuniunea care a avut loc în prima parte a zilei de sâmbătă.

Candidatul liberal-democraților pentru Consiliul Județean, Cosmin Balcu, s-a adresat lui Călin Popescu Tăriceanu. ”Nu o să vă dezamăgim ca echipă, ca om, ca reprezentanți ai ALDE Sibiu. Prezența dumneavoastră, domnule președinte, ne dă încredere, optimism pentru a duce mai departe acest drum până la alegerile locale din 27 septembrie”, a spus Balcu.

Călin Popescu Tăriceanu s-a arătat, de asemenea, încrezător în faptul că ALDE va reuși să obțină un scor care să determine reprezentarea formațiunii condusă de el în Consiliul Județean Sibiu. Obiectivul următor fiind alegerile parlamentare. ”Am venit să dau un semnal că îi apreciez, să discutăm despre chestiuni politice de interes public. Am găsit o organizație motivată, ambițioasă, care dorește să obțină un rezultat care să fie reprezentativ și să constituie o bază foarte bună pentru a obține o bază parlamentară. În 2016, noi nu am avut reprezentare în Consiliul Județean, ne-a lipsit puțin, de această dată cred că vom obține această reprezentare”. 

”Am convingerea că acum vor obține un rezultat foarte bun. Horațiu Marin și Cosmin Balcu se bat de la egal la egal cu partidele mari, așa trebuie făcut în politică, le urez succes amândurora”, Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE

Horațiu Marin, Călin Popescu Tăriceanu și Cosmin Balcu

”Nici Johannis, nici Raluca Turcan nu au vreo treabă cu liberalismul”

Călin Popescu Tăriceanu a ținut să sublinieze că ALDE susține valorile liberale, în contextul în care – cel puțin la Sibiu, din punctul său de vedere – această politică nu mai are altă reprezentare. ”Colegii mei nu au de ce să meargă cu capul plecat, dimpotrivă, rezultatele obținute cât am fost la guvernare ne îndreptățesc să cerem continuarea mandatului. La Sibiu vreau să facem o administrație liberală, căci nici Johannis, nici Raluca Turcan nu au vreo treabă cu liberalismul. ALDE e un partid liberal, atunci când România risca să devină o republică a procurorilor, am fost printre puținii care am luptat pentru drepturile cetățenilor. Mai apoi, am văzut în această perioadă de epidemie că au fost permanente tentații de limitare și restrângere a drepturilor individuale, deciziile fiind lăsate la îndemâna unor funcționari, de multe ori fără pregătire. Astfel de lucruri nu pot fi trecute cu vederea, pentru că dacă facem așa, data viitoare vom ceda și mai mult, până vom ajunge la o nouă dictatură”, a spus Tăriceanu.

Fostul premier și președinte al Senatului a vorbit și despre faptul că reprezentanții PNL susțin traseismul și ”nepotismele” în administrație. ”Sunt 135 de primari PSD care au trecut la PNL, au luat și de la noi cât au putut. Noi rămânem să apărăm valorile liberalismului, am rămas singuri în lupta cu un sistem invizibil, ocult, contrar principiilor democrației. Dacă cei de la USR vorbesc despre «fără penali în funcții publice», în cazul celor de la PNL ar trebui să fie «fără proști în funcții publice», pentru că văd că tuturor incompetenților li se oferă funcții în administrație. Unii ne-au criticat că ne-am aliat cu PSD. Nu poate fi contestat acest fapt, dar mă uit ce s-a întâmplat cu PNL, care a devenit reprezentativ pentru stilul PD-L și Băsescu”.

Nu-și lasă copilul la școală

Călin Popescu Tăriceanu a criticat PNL și din cauza lipsei de consistență în politicile de limitare a răspândirii SARS-CoV-2. ”Cred, ca liberal, că e nevie de o descentralizare a administrației publice, cel mai bun exemplu fiind începerea școlii și modul în care aceasta este gestionată. Ministerul Educației ar fi făcut bine ca de la început să dea responsabilitate și mijloace administrațiilor locale. Se vede că Guvernul nu mai poate asigura măști, deși le-a promis. Cele 250.000 de tablete promise nu se vor livra, la fel. La școli am sugerat ca pe o perioadă limitată să se reducă numărul de materii. Eu fac această propunere, Guvernul nu vine cu nicio propunere. Am propus ca orele să înceapă de decalat, pentru a nu fi toți prezenți în pauză la ore. Nu am văzut discuții cu asociațiile de părinți, de profesori, pentru începerea anului școlar. Nu va exista o soluție perfectă, trebuie să ne obișnuim să trăim cu virusul. Dar actualul Guvern este total derutat. Băiatul meu cel mic ar trebui să înceapă clasa pregătitoare. În debandada aceasta am hotărât să îl mai lăsăm un an la grădiniță”, a mai spus Tăriceanu.

Vizualizari: 1780

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Toma Toma

Acum 1 lună

N-aveti nici o idee noua si nici minte!Criticati,criticati si iar criticati-asta-i politica voastra!Si pretindeti scor de doua cifre la alegeri;va asigur ca-l veti obtine!Va spun eu scorul:0,2-max0,8%.Macar ne vom(si va veti) lua de o grija.
Raspunde

Bubu Dan

Acum 3 săptămâni

Du-te la Bucuresti, țăpare.... mergeti toti acolo si aruncati-va in Dambovita, de cocalari la costum ce sunteti.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus