Atunci când sezonul competițional s-a încheiat subit, din cauza pandemiei de coronavirus, echipa de baschet a Sibiului a fost nevoită să se despartă pentru o perioadă mai îndelungată. Jucătorii au plecat acasă, iar conducerea a rămas și a urmărit evoluția întregii situații. Întrebări precum „Când vom mai putea juca”, „Cum ne vom descurca fără public în sală” sau „De ce buget vom mai dispune când vom începe din nou campionatul” au fost ridicate, iar la unele s-au găsit răspunsuri și rezolvări.
Am stat de vorbă cu Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu, despre toate acestea, în interviul de mai jos.
Care au fost problemele cele mai mari cu care v-ați confruntat încă de la debutul pandemiei și până în prezent?
Ne-am confruntat cu probleme multiple, așa cum s-a întâmplat în toate domeniile. Din fericire, nu nimeni nu a avut probleme de sănătate, dar au fost altele. Principala problemă a fost că nu am mai putut să jucăm, nu am mai putut să intrăm în sală aproape trei luni, jucătorii au plecat acasă și am fost în situația în care nu ne-am mai putut bucura, alături de suporteri și parteneri, de cea mai importantă și efervescentă parte a unui campionat – playoff-ul. Au fost lucruri care nu au depins de noi, au fost generate de efectele pandemiei, dar am rămas cu regretul că nu am putut lupta pentru medalii, pe teren. Avem locul III asigurat la încheierea sezonului, prin decizia federației, prin care s-a înghețat sezonul trecut, dar voiam să luptăm pe teren, să ajungem să avem o medalie cât mai strălucitoare. Locul III nu pot spune că nu ne mulțumește, dar credem că puteam mai mult.
I-am ținut în toată această perioadă pe jucători în pregătire. Ei s-au pregătit acasă, individual, cum au putut. Nu am avut până în luna august un orizont cu privire la când vom putea reveni în sală. Incertitudinea aceasta bineînțeles că ne-a dat peste cap sistemul de lucru, felul în care am acționat în sezoanele precedente, așadar au fost provocări foarte mari și a trebuit să ne adaptăm.Am fost puși la încercare, dar am reușit – am reușit să începem antrenamentele cu juniorii, să începem și cu seniorii, a apărut în august și ordinul prin care se permit activități sportive în sală, lucru care ne dă perspective și ne permite să ne facem planuri pe termen mediu și lung. Sperăm ca lucururile să intre pe un făgaș cât mai normal și să fim toți sănătoși pentru ca nimic să nu ne mai dea planurile peste cap.
O altă provocare a fost cea legată de relația cu partenerii. Suntem o echipă susținută de peste 35 de parteneri cărora nu le-am putut asigura beneficiile de imagine contractuale pentru că nu am mai jucat meciuri. Cu siguranță toată lumea a înțeles, însă avem încă o datorile, cel puțin morală față de ei.
Cum vă descurcați acum din punct de vedere financiar? Preconizați că veți avea probleme în viitorul apropiat?
Din start știm că vom avea un buget mai mic. Noi ne-am făcut o proiecție de buget în această vară pentru sezonul viitor, un buget pe care vrem să îl atingem. În general bugetul nostru nu este unul sigur și garantat la început de sezon. Este unul pe care ne propunem noi să îl realizăm, pentru că pe parcurs apar sponsori noi care ne ajută să creștem valoarea sau parteneri care din anumite motive nu mai pot să ajute cu ce au promis la început. Noi am încercat să creăm un buget echilibrat și să reușim să îl punem în practică. Ne-am bucurat că am primit în această perioadă confirmări din partea partenerilor care își doresc să continue alături de noi, i-am înțeles pe cei care din diverse motive au spus că momentan se concentrează pe activitatea lor și îi așteptăm lângă noi în viitor, am avut susținere suplimentară din partea Primăriei Sibiu, iar finanțările primite inițial de la primărie și Consiliul Județean sunt în derulare. Chiar dacă nu vom mai ajunge la bugetul pe care l-am avut pentru anul trecut, considerăm că putem face un buget care ne dă dreptul să luptăm și să fim în față, cum am fost în ultimii ani.
Pe de altă parte avem și proiecte pe care s-ar putea să nu le putem implementa. Cupele Europene, pe care trebuia să le jucăm în octombrie-noiembrie, au fost amânate pe ianuarie 2021. În aceste condiții noi nu vom putea accesa banii pentru participarea în cupe, alocați de primărie, așa că va trebui să ne adaptăm bugetul și în funcție de acest lucru.
Cât de dificil a fost să cooptați jucători străini în această perioadă și să îi aduceți la Sibiu?
Prima provocare a apărut în luna martie, când s-a decis suspendarea competițiilor și jucătorii au dorit să se întoarcă la casele lor. A fost puțin mai greu, dar au ajuns toți în siguranță la familiile lor. Apoi o dată cu reluarea activităților am început să discutăm cu jucătorii pentru a pregăti lotul pentru sezonul care începe în această toamnă. Nu au fost probleme mari, căci circulația între țări se poate face pe motive profesionale. Mă bucur că au ajuns cu toții în siguranță aici și sunt pregătiți, după ce ies din izolare, să înceapă activitatea.
Cum a fost despărțirea de Ionuț Georgescu și ce puteți să ne spuneți despre noul team manager al CSU Sibiu, Dragoș Bicher?
La finalizarea contractului cu noi, în iulie 2020, nu am mai reușit să găsim o cale de mijloc cu Ionuț, care să satisfacă ambele părți. Așadar, fiecare a mers pe drumul său. Ne-a părut rău, pentru că au fost doi ani în care am lucrat bine împreună, am făcut echipă, dar a trebuit să ne reorientăm. Eu spun întotdeauna că nimeni nu este de neînlocuit, începând de la mine și până la jucători. Ne-am mișcat rapid, am zis că luăm un sibian care a avut contact în ultima perioadă cu echipa din postura de suporter. Dragoș deja de o lună și ceva este la noi și are energie, entuziasm, încearcă să facă să funcționeze lucrurile cât mai bine și suntem mulțumiți. Cu siguranță își va aduce aportul în tot ceea ce înseamnă activitatea CSU Sibiu.
Care sunt planurile pentru clubul de baschet, în acest sezon competițional? Când vor reuși fanii să-și vadă echipa?
Noi deja avem jucătorii în pregătire. Americanii se pregătesc singuri, în izolare, după un program pe care l-au primit de la preparatorul fizic al echipei încă din august. Jucătorii români se antrenează împreună, atât în aer liber cât și în Sala Transilvania. De săptămâna viitoare, din 8 septembrie, o să îi avem pe toți împreună.
Vom pleca 12 zile într-un cantonament la Cheile Grădiștei, după ce vor fi testați toți de COVID-19 și sperăm să fie totul în regulă. Apoi vom juca niște meciuri de pregătire, dar încă nu știm dacă în țară sau în străinătate. În octombrie vom începe meciurile oficiale. Federația ne va anunța în cursul zilelor următoare care va fi programul și cum se vor juca. Vom avea aceleași două competiții – Cupa României și campionatul – dar federația lucrează acum la două variante de desfășurare a lor. Până în 10 septembrie vom afla dacă se va juca în sistem turnee sau etape săptămânale, ca și până acum.
Ce este clar e că în acest moment, conform legilor în vigoare, nu vom putea avea spectatori în sală. Dorim să ne poată vedea în mediul online și vom încerca să găsim o variantă prin care suporterii să ne poată urmări împreună, în condiții de maximă siguranță, în aer liber. Studiem diverse variante prin care putem să creăm un spațiu sigur pentru ei. Vom simți lipsa suporterilor, noi cei din Sibiu, cred că mai mult decât oricare altă echipă din România. Prezența lor fizică în sală și încurajările lor sunt foarte importante pentru club și echipă și sunt convins că au fost multe meciuri, în sezoanele trecute, care au fost câștigate de al 6-lea jucător prezent în tribună. Vom vedea cum este să joci fără suporteri, o situație în care nu-mi doream să ajung niciodată. Sperăm ca treptat să putem să avem spectatori în sală, lângă noi, chiar dacă vor fi într-un număr limitat la început.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 2678
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Xxx
Acum 1 oră
Xxx
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
X-ulescu
Acum 1 oră
Nobody