Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Primăria Sibiu: Sibienii mai pot completa până în 21 septembrie chestionarul necesar pentru realizarea trenului urban

Primăria Sibiu: Sibienii mai pot completa până în 21 septembrie chestionarul necesar pentru realizarea trenului urban

Primăria Sibiu reamintește sibienilor că până în 21 septembrie pot completa chestionarul pus la dispoziție pentru a consulta nevoile de transport ale acestora, un demers necesar pentru crearea trenului urban  care va lega sudul municipiului de vest și nord-vest, folosind și infrastructura feroviară existentă. Acest proiect a fost inițiat pentru creșterea mobilității locuitorilor, pentru a scădea timpii de deplasare și pentru a reduce nivelul emisiilor de CO2 generate de traficul auto, oferind o alternativă de transport rapidă și de încredere. 

Scopul aplicării acestui chestionar este acela de a identifica la cele mai frecvente trasee de deplasare și stabilirea stațiilor de îmbarcare – debarcare, precum și frecvența de circulație.

Chestionarul poate fi completat online pe https://forms.gle/irU66e5GpRsoM1J18 până în data de 21 septembrie 2020. Este ușor de completat, iar timpul alocat completării este între 6 și 8 minute. Subliniem că acest chestionar este anonim. Cele 10 întrebări din formular se referă la traseele pe care vă deplasați cel mai des, iar la final veți putea transmite și problemele pe care le aveți în ceea ce privește mobilitatea în oraș. 

Chestionarul se poate completa și în formatul tipărit pe care îl găsiți aici: https://www.sibiu.ro/new/pdf/Chestionar%20Tren%20Metropolitan.pdf. În acest caz, după ce ați completat răspunsurile pe varianta tipărită, vă rugăm să scanați formularul și să îl transmiteți pe adresa [email protected] până în data de 21 septembrie 2020.

O secțiune specială dedicată acestui proiect a fost creată pe site-ul sibiu.ro, pe pagina principală. Actualizările cu privire la stadiul proiectului vor fi încărcate aici, pentru informarea dumneavoastră. 

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing

Primăria Municipiului Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2099

Comentarii

6 comentarii

Dan Hodorogea

Acum 3 ani

Am avut această initiativă din 2015. Mi s-a raspuns, oficial, că schimbarea modului de transport in Sibiu nu este oportună. Iată ca acum este oportună. Dacă s-ar fi studiat proiectul meu (pus la dispoziția primăriei gratuit) s-ar fi constatat, de atunci, necesitatea circulației trenului metropolitan. Au trecut 5 ani, în care șoselele au devenit tot mai aglomerate. Câți vor mai trece până când pe rutele proiectate de mine și desenate pe harta dvs, fără a menționa măcar, autorul inițiativei, vor circula trenuri ??
Raspunde

Traian Ulesan

Acum 3 ani

Chestionarul e facut gresit la punctul 8. unde apare "Please don't select more than one response per column"(de parca toti stim engleza). Poate pe rand, dar acolo nu se pot selecta 2 caci e radio/option button. Daca se greseste direct de la chestionar ... sigur avem oameni "competenti" sa imbunateasca transportul la nivel de oras si judet. Daca nu era campanie electorala acest subiect nu exista si dupa alegeri se va ingropa ca multe altele.
Raspunde

Nu Nu

Acum 3 ani

Nu e gresit, nu ai voie doua "bife" pe aceeasi coloana. Adica nu poti da aceeasi prioritate pentru doua optiuni, chiar trebuie sa le prioritizezi. Ca altfel toti dadeau 3-4 peste tot si nu reiesea nici o prioritate

Raspunde

Johnny Cash

Acum 3 ani

Chestionarul e corect. Ideea e sa ai o clasificare a criteriilor altfel pui totul pe "f important" si nu poti face o prioritizare.

Raspunde

Mc D

Acum 3 ani

Irelevant chestionarul. Doar una, doua intrebari au legatura cu trenul urban, momentan trenul este mai util pentru locuitorii din zonele exterioare orasului Sibiu: Selimbar, Vestem, Talmaciu, Cristian, Orlat, Sura Mica, Ocna Sibiului... in fapt deacolo se aglomereaza intrarile in orasul Sibiu si in zonele industriale. Daca nu va fi corelat mersul trenurilor cu mersul autobuzelor care fac legatura intre gari si locurile de munca , atunci proiectul va fi un esec!! Nu poti sa ajungi cu trenul de exemplu in gara Turnisor venind de la Cristian (in aprox. 10 minute) si apoi sa fii nevoit sa astepti autobuzul care te va duce pe o platforma industriala inca 15-20 minute. Deasemenea vor trebui amenajate noi halte intermediare in anumite zone ale orasului: str. Tiglari, Cartier Strand, Cartierul Tineretului, si gandita linia ca o extensie a curselor de autobuze pe o distanta de maxim 15-20 km inafara orasului ( Talmaciu, Ocna Sibiului, Orlat, Cisnadie). Vom vedea...

Raspunde

Prenume Nume

Acum 3 ani

Chestionarul e doar că sa se acopere ei de laude că vezi doamne ce grija au de oameni și cât de mult îi interesează părerea sibienilor. In realitate, decizia e luată, proiectul exista, singura problema e finanțarea și pe urmă cine și cât va reuși să-și bage in buzunar

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus