Marţi,
27.10.2020
Ceata
Acum
6°C

Elena Lotrean și Radu Szekely, independenții care candidează pentru Educație: „Vom demonstra că merită”

20 Septembrie 2020 20:35

Elena Lotrean și Radu Szekely, independenții care candidează pentru Educație: „Vom demonstra că merită”

Într-un tablou impregnat de partide și candidați care își doresc ”conducerea”, ”executivul”, ”puterea”, Elena Lotrean și Radu Szekely apar într-o tușă cu totul distinctă. Au decis să candideze cu puțin timp înainte de termenul limită pentru depunerea candidaturilor, din postura de independenți: Elena - pentru consilier județean în Consiliul Județean Sibiu, Radu - pentru consilier local în Consiliul Local Sibiu. Cunoscuți (și) pentru înființarea Școlii Finlandeze de la Sibiu, cei doi candidează cu un singur obiectiv principal: Educația. 

Platforma ”made in Sibiu” pe care independenții Elena Lotrean și Radu Szekely o propun pentru alegerile locale enumeră 20 de proiecte și inițiative, care, consideră ei, pot fi implementate pentru îmbunătățirea sistemului educațional din oraș și din județ. De la o ”agendă educațională” asemeni celor culturale sau comunitare, dar care să atragă și fonduri nerambursabile europene sau private, și până la catalogul electronic ori campusuri moderne, proiectele pot fi implementate dacă ”cineva” le va invoca permanent și va oferi soluțiile și alternativele în acest scop. Iar Elena Lotrean și Radu Szekely își doresc să fie acei ”cineva” care să insiste permanent pentru Educație.

Reporter: Sunteți candidați independenți declarând principal obiectiv Educația. Dar ce poate schimba un consilier local între alți 22 de consilieri locali sau cum poate schimba lucrurile la nivel județean un consilier județean între ceilalți 32?

Radu Szekely: Poate face lobby pentru Educație. În momentul în care ai o idee, o propunere care poate face bine Educației, te duci și faci lobby, persoană cu persoană, partid cu partid, până când îi convingi că ceea ce propui tu merită susținut. De asta nu am vrut să ne poziționăm de o parte sau de alta a politicului, pentru că nu cred că o singură persoană sau un partid singur poate schimba educația. E nevoie de consens, nu de disciplină de partid: trebuie să le demonstrezi celorlalți că ideea ta e bună.

Dacă este vorba doar de lobby, de ce este nevoie de o prezență în forurile legislative locale?

Radu Szekely: Este mult mai ușor să faci lobby la aceeași masă unde se iau deciziile, de la egal la egal. În momentul în care ai un mandat popular, să le spui că ai o soluție bună și să le-o propui de la egal la egal.

Elena Lotrean: Noi am tot cerut de pe margine și tot cerem. Una este să ceri de pe margine și alta este să ceri din interior.

Voturile pe care le veți avea ”în spate” credeți că vor conta mult în fața celorlalte partide? Sunteți dispuși ”să faceți și scandal” dacă ceea ce propuneți nu va fi luat în considerare?

Elena Lotrean: Cu siguranță că acolo poți să spui lucrurilor pe nume și nu te mai poți eschiva că nu știi, la fel ca majoritatea consilierilor, că nu am avut soluții, că nu am cunoscut problema. În momentul în care vrem să aducem ceva pe masă și este clar că noi considerăm că este bun pentru Educație, colegilor consilieri le va fi destul de dificil să spună că nu au știut, că nu au fost propuse soluții. Cu siguranță că o să se facă alianțe, dar noi sperăm să-i aducem pe toți la aceeași masă - să nu uităm că avem în spate și o bună cunoștință a modelului finlandez, unde consensul primează. 

Radu Szekely: Fie că vom avea 2.000, 5.000 sau 20.000 de voturi, important este să batem moneda pe aceeași idee până când o să prindă. Eu sunt de acord că, în mod tradițional, coalițiile se fac cu partide, cu ceilalți reprezentanți în Consiliul local, respectiv în Consiliul județean, de multe ori ca troc politic, si acest ultim aspect nu îmi place deloc. Dar poți foarte bine să te coalizezi și cu opinia publică. Prezentând un proiect de valoare poți să coalizezi în spatele tău opinia publică, populația Sibiului, care să sprijine proiectul.

Elena Lotrean: Sibiul poate să fie un exemplu pentru celelalte județe prin acest gen de abordare. În ultima vreme se vorbește atât de mult despre învățământ, este practic prioritatea numărul unu a tuturor, dar rămâne scrisă undeva într-o platformă, aproape ca un „small print”. Hai să și acționăm ca fiind prioritatea numărul unu și să nu mai așteptăm neapărat să vină din afară, de la centru, lucruri pe care le putem face de fapt local și județean.

Avem fostul primar al Sibiului, fost profesor, care a devenit președinte al țării pentru al doilea mandat și care a promis și făcut lobby pentru ”România educată”. Dacă și proiectul pentru Educație al unui președinte a eșuat...

Radu Szekely: Deocamdată proiectul este oarecum uitat, este lăsat deoparte pentru că au apărut alte crize, care nu puteau fi prevăzute la momentul debutului. Personal, cred că proiectul “România educată” a fost asumat prea personal. În general, orgoliile acestea personale ale politicienilor din România duc la eșecul unor proiecte mari. În opinia mea, inclusiv Legea nr. 1/2011, Legea Educației Naționale, dacă ar fi fost dezbătută parlamentar așa cum prevede constituția și nu și-ar fi asumat guvernul Boc răspunderea pentru ea, ar fi avut mult mai multe șanse să rămână neschimbată sau sa fie schimbată mai puțin, să ducă la implementarea reformei atât de necesare pe care Daniel Funeriu a gândit-o; dar nu s-a putut pentru că nu s-a creat acel dialog autentic, nu s-a creat o implicare a eșichierului politic, ci a fost doar un dialog cu cei care gândeau la fel. Cam tot așa si cu proiectul ”România educată”: a pornit de jos, de la foarte multe ONG-uri care lucrează în Educație și de la specialiști în Educație, dar nu a implicat deloc nivelul politic, unde se iau deciziile împreuna cu cei care nu sunt neapărat de acord cu tine. Este probabil sortit eșecului tot din această cauză, a lipsei de dialog. Vorbim noi, ne ascultăm tot noi, dar nu-i ascultăm pe ceilalți. Ceilalți vorbesc și ei și se ascultă între ei, ne acuzăm în loc să încercăm să ne sprijinim unul pe altul pentru niște interese comune. Iar noi sper ca asta să putem face, să vorbim cu toată lumea pe niște subiecte concrete despre ce se poate face mai bine în educație.

Început de an școlar în pandemie

Cum credeți dumneavoastră că ar fi trebuit să înceapă școala în actualul context al pandemiei de Covid-19?

Radu Szekely: În opinia mea, discuția despre școli este o discuție necesară, dar nu există răspunsuri clare la nivel local în momentul de față pentru simplul motiv că legislația centralizează foarte mult decizia în învățământ. A fost un moment în care ministrul a vrut să descentralizeze, dar ideea nu a fost dusă suficient de departe și s-a revenit la un model unic pe țară. Modelul perfect nu există, însă, în opinia mea, cel mai bine ar fi fost ca fiecare școală în parte să-și poată decide modalitățile în care se redeschide. Fie că e cu plexiglas, fie că e cu distanțare fizică, fie că elevii vin în schimburi diferite și stau două săptămâni acasă și două săptămâni la școală sau, pur și simplu, dacă directorul își asumă că are suficient dezinfectant, măști și tot ce-i trebuie, cu toți copii la școală. Ar fi fost ideal să aducem decizia mult mai aproape de comunitate, pentru că acești oameni care trăiesc lângă Școala nr. 5 sau lângă Școala nr. 13 se cunosc, se știu, cunosc profesorii și au tot interesul ca ai lor copiii meargă la școală, să se întoarcă sănătoși acasă și să învețe ceva în perioada asta. Decizia luată de ei ar fi mult mai relevantă pentru propria comunitatea decât o decizie luată într-un birou la București, departe de realitățile individuale. 

Elena Lotrean: Elementul care mi s-a părut că a lipsit cu desăvârșire a fost planificarea. Eu din aprilie le-am propus tuturor să ne întâlnim și să ne punem la masă împreună să vedem cum facem cu redeschiderea din mai. În ceea ce privește deschiderea grădinițelor particulare pe timpul vacanței am reușit să facem ceva. Ni s-a spus că lobby-ul școlilor particulare a fost foarte puternic deoarece ne-am organizat, am prezentat un plan, am spus ce putem face și ce nu putem face și a fost destul de clar. În continuare am încercat să facem un plan pentru deschiderea școlilor din septembrie și s-a făcut un grup de lucru. Dar a rămas un grup de lucru în fașă, unde dialogul nu s-a născut.

Radu Szekely: Ce i-aș propune primarului să facă ar fi să se asigure că în fiecare școală există suficient material sanitar pentru ca elevii să se spele pe mâini și să se dezinfecteze, asta este singura cerință. Si să nu uite că în momentul în care un director cere așa ceva, Primăria trebuie să asigure necesarul, fără cantități standard decise uniform de un comitet de urgență. În unele școli se va consuma mai mult dezinfectant sau mai mult săpun decât în altele, nu pot să spui că fiecare școală are dreptul la 20 de litri de săpun pe lună, în cazul în care acei copii consumă mai mult.

Avem exemple în care primarul a intervenit peste deciziile conducerilor școlilor, chiar și în Sibiu, cum ar fi la Colegiul ”Constantin Noica” și la ”Cibinium”. Care au anunțat că vor începe anul școlar în scenariul roșu, dar Primăria a intervenit și a cerut deschiderea școlii în scenariul verde. A procedat corect Primăria?

Radu Szekely: Nu a fost o atitudine normală pentru că responsabilitatea este a directorului, el își cunoaște posibilitățile în școală, își asumă o răspundere în momentul în care deschide școala; iar dacă nu are condițiile necesare pentru a le asigura copiilor siguranța, nu ar trebui să fie obligat să deschidă școala. Este obligat, însă, să ceară autorităților locale și autorităților centrale, în ultimă instanță chiar comunității sau unor sponsori, să i se asigure acele condiții, să i se dea bugetul necesar și materialele necesare pentru a putea deschide școala. Am dat acest exemplu de câteva ori: un căpitan de aeronavă nu pleacă dacă aeronava nu este în siguranță, nu pleacă peste ocean dacă nu are suficient combustibil. În același fel ar trebui să se comporte un director de școală.

Elena Lotrean: Aici intervine și factorul ”încredere”: câtă încredere avem în directori că iau deciziile corecte, câtă încredere avem în autorități? În general, încrederea în sistem o vezi de la faptul că tu, ca profesor, cauți școli în care să îți duci copilul. Avem nevoie să găsim acea comunicare și punte de încredere.

Inevitabil, numele dumneavoastră este legat de Școala finlandeză din Sibiu. Considerați că Școala finlandeză poate fi un exemplu de abordare a organizării la început de an școlar? Care sunt elementele diferite față de deschiderea școlilor din învățământul public?

Elena Lotrean: În primul rând, planificarea, deoarece noi ne-am făcut niște scenarii încă din iulie. În 17 august am deschis centrul de vacanță pentru toți copiii școlii, la care a participat mai mult de jumătate din efectivul total. A fost gratuit tocmai pentru a testa și a învăța copiii ce înseamnă aceste circuite, pentru a se obișnui cu dozatoarele, cu dezinfectatul, cu spălatul pe mâini, cu pauzele diferite. Am început anul școlar cu un număr dublu de copii, dar cei care au fost știu deja să le arate și celorlalți ce să facă, înțeleg anumite măsuri, sunt obișnuiți cu modul în care se întâmplă acum lucrurile și este o trecere mult mai ușoară în a reveni la prezența fizică cu tot ceea ce înseamnă măsurile noi. 

Aveți despărțitoare de plexiglas?

Elena Lotrean: Plexiglas avem în sala de mese între cei care stau față în față. 

Radu Sezkely: Sunt niște măsuri foarte simple: dozatoare de dezinfectanți, copiii se spală pe mâini mult mai des, poartă măști concepute special pentru ei și păstrează, pe cât posibil, distanțarea fizică. 

Elena Lotrean: Lunea trecută am fost la o întâlnire cu ministrul Tătaru și am întrebat ce înseamnă contact direct. Contactul direct este reglementat doar pentru personalul medical, dacă stai cu o persoană bolnavă în contact direct mai mult de 15 minute, cu mască, în spațiu închis. La școală, în spațiul închis se stă 45 de minute, dar nu stai la mai puțin de un metru față de cealaltă persoană.

”Avem un oraș turistic. Cam câte licee au profil turistic în Sibiu?”

La Sibiu, pornim de la un sistem de educație pentru care a fost nevoie de apariția unui proiect pe Agenda comunității prin care în toalete să fie adus săpun, iar copiii să învețe să se spele pe mâini. Prin urmare, cât de realistă poate fi considerată platforma pe care o propuneți pentru Educație la Sibiu? În contextul în care trebuie să ceri săpun pentru toaletele din școli, unele din cele 20 de puncte din platformă par de zona SF.

Radu Szekely: Noi am gândit această platformă pe termen lung. Am cerut oamenilor care au vrut să se implice în dialog să voteze pentru ceea ce cred ei că ar fi prioritar pentru primul mandat, ce cred ei că se poate face într-o primă fază în patru ani de zile. Poate că pare SF, dar sunt niște lucruri relativ simple atâta timp cât implici comunitatea si urmărești consensul. Eu nu văd o problemă faptul că a fost nevoie de un proiect comunitar ca să se doteze școlile cu săpun. Atunci când vezi că autoritatea statului nu își face sau nu poate să își facă datoria, tu, ca și comunitate, intervii și încerci să rezolvi problema, nu aștepți la nesfârșit. Faptul că această comunitate se implică, că elevii și părinții se implică în modul de administrare al școlii, în creșterea calității actului didactic este foarte bine – atâta vreme cât nu sunt niște contribuții impuse sau legate de „favoruri” reciproce. Eu nu cred că ceea ce scrie în cele 20 de puncte poate fi făcut vreodată exclusiv de o autoritate publică, nu asta e ideea. Poate fi si trebuie făcut de comunitatea sibiană, doar că autoritatea publică are rolul de a coaliza comunitatea in spatele educației, nu de a o dezbina și de a pune oamenii unul împotriva altuia pe principii politice.

În cazul în care veți fi aleși în Consiliul Județean, respectiv Consiliul Local, care ar fi primele proiecte pe care veți începe să lucrați?

Elena Lotrean: Infrastructura există. Poate fi îmbunătățită, cu siguranță se pot renova și construi multe lucruri, dar școala nu stă într-o clădire. La Consiliul Județean ar putea începe cu două teme relativ rapid realizabile. Una dintre ele ar fi partea de afterschool pentru copii.  Există comune care deja finanțează afterschool-uri gratuit pentru copiii care merg la școală. Practic, sunt profesori plătiți de Primărie, în subordinea școlii și care susțin acest proiect. Este nevoie de acest proiect deoarece se rezolvă mai multe probleme, atât ale copiilor, cât și ale părinților. A doua temă face referire la transportul intrajudețean, care să le asigure copiilor acces la educație în alte orașe sau comune învecinate, care au licee sau gimnaziu la care aceștia pot merge. Sunt mulți copii care abandonează școala pentru că nu au cu ce să meargă la ore sau au autobuze la ore care nu se încadrează în programul lor. 

Radu Szekely: De exemplu, mă gândeam la marile companii din Zona de vest care au autobuze care aduc muncitori de la țară la oraș. De ce nu s-ar putea, printr-un acord de cooperare, ca acele autobuze să aducă și elevii? Soluții se găsesc atâta vreme cât intri într-un dialog cu actorii locali și încerci să-i convingi că făcând un gest foarte simplu ajută și comunitatea și se ajută și pe ei. În Consiliul local cred că aș începe cu o discuție în jurul învățământului profesional, deoarece creșterea economică în Sibiu depinde de o forță de muncă calificată. Avem nevoie de tineri care să vină să învețe o meserie și să vrea să munceasă în întreprinderi aici. Întreprinderile care există au început să organizeze propriile programe de calificare profesională în sistem dual, dar investitorii noi care se instalează aici vor să aibă forța de muncă pregătită pentru a putea începe imediat lucrul. Acesta e un prim aspect care ar fi relativ ușor de gestionat, legea chiar încurajează crearea de unități de învățământ sau de programe de școlarizare în sistem dual. Acest lucru înseamnă că Primăria ar putea să se implice și să coordoneze acest proces, nu să organizeze cursuri, ci să propună o strategie pe termen lung în acest domeniu.

Dacă ne uităm pe rapoartele anuale de activitate ale primăriei, în fiecare există un capitol cu investiții în școli și așa mai departe. Nu este aceasta direcția bună?

Radu Szekely: Investițiile trebuie susținute de date si de un plan strategic, de o viziune. De ce să construim o creșă și să nu ne gândim mai întâi de câte creșe avem nevoie peste un an, trei sau cinci, si să facem un plan. Știm câți copii se nasc pe an și știm câți urmează să intre la creșă peste un an sau doi. Nu există o strategie construită pe acestei nevoi. Să spunem că avem nevoie de 40 de creșe a câte 200 de locuri: rolul unei administrații publice eficiente este acela de a găsi o soluție pentru construirea acestor creșe sau pentru alocarea de spații, nu să constate că nu e fezabil – pentru că atunci nu îți îndeplinești rolul. Facem un Liceu de artă pentru faptul că este absolut nevoie de spații noi, sau putem folosi spații care deja există, pe care le adaptăm? O parte din elevi pot lucra în liceu, dar o parte din cursuri pot fi la Muzeul Brukenthal, o parte la Filarmonică, la sala Thalia, acolo unde se face artă de fapt. Am putea folosi resursele pe care le are administrația locală pentru a face educație acolo unde sunt aceste resurse, și să nu mai ținem educația închisă într-o clădire pe care noi o construim doar cu un scop foarte îngust și apoi o închidem accesul tuturor celorlalți. De exemplu, în momentul în care copiii pleacă acasă școala e închisă, nimeni nu mai are voie să folosească bazele materiale în care s-au investit totuși banii comunității sibiene; ce-ar fi să deschidem spațiile astea pe care le avem dedicate unor scopuri unice pentru a fi folosite mai eficient in scopul educației? 

Elena Lotrean: Avem un oraș turistic. Cam câte licee au profil turistic în Sibiu? Ideea este unde vrei să duci orașul și județul, unde te vezi ca direcție peste 50 de ani? Avem nevoie să ne hotărâm ca oraș și ca județ unde vrem să ajungem peste niște ani și cum.

Aș aduce în discuție un exemplu de acum trei sau patru ani când administrația Sibiului a decis că dă școlilor orice sumă de bani au nevoie. Au fost chemați directorii de școli, au  fost alocate sumele pe care le-au cerut, iar la finalul anului au fost cheltuiți mai puțin de o treime din banii alocați. Directorii nu au știut să facă licitații, să atribuie contracte. Cum ar putea fi rezolvată o astfel de situație?  Cum credeți că actualul corp profesoral al școlii poate implementa proiecte? 

Radu Szekely: Un profesor nu este un manager financiar. Să-i ceri unui profesor care a predat o viață întreagă o materie și la un moment dat a câștigat un concurs de director să-ți atragă si administreze fonduri, să creeze dezvoltare instituțională și organizațională este nedrept. Ei nu sunt pregătiți suficient pentru acest lucru, iar administrația publică are o soluție la îndemână: crearea serviciu public de educație care să includă, printre altele, scrierea si managementul de proiecte. Directorul vine cu inițiativa și spune că are o idee de dezvoltare, are nevoie de un anumit sprijin, iar serviciul public îi acorda acest sprijin. Care nu trebuie sa fie neapărat financiar. Apropo de partea financiară, la nivelul Europei am văzut, cât timp am lucrat pentru Comisia europeană, foarte multe studii de reforme făcute cu succes. Nicăieri motivul principal nu a fost că s-au dat mai mulți bani. Maximum 30% din factorii de succes îi reprezintă finanțarea suplimentară a Educației, în rest sunt parteneriate, investiții eficiente în resursa umană, pregătirea suplimentară si consecventă a cadrelor, pregătirea directorilor ca manageri, schimburi cu alte domenii de activitate. Dacă mărești salariile profesorilor cu 30% astăzi, o să se simtă bine vreo șase luni si le e jenă să mai ceară ceva, după care încep să sufere de aceleași probleme de fond care nu au fost rezolvate. Calitatea muncii profesorilor nu crește o dată cu salariile, pentru că nu au mai multe resurse la clasă, condiții mai bune de muncă, nu au învățat să facă ceva diferit. Si așa ajung in situația să fie tot ei criticați pentru că „uite, vi s-au mărit salariile, dar copiii tot nu au rezultate mai bune”. Nu exista o cauzalitate directă, iar noi trebuie sa căutăm alte modalități de a sprijini educația.

”Susținerea din partea oamenilor este reală”

Unul din punctele platformei dumneavoastră face referire la crearea unei Agende educaționale, pe modelul Agendei culturale sau a celei comunitare. Cine ar putea veni cu proiecte pentru o astfel de Agendă educațională?

Elena Lotrean: Poate exista câte o agendă propusă atât de Consiliul județean, cât și de Consiliul local. Aplicanții pot să fie atât școlile, cât și asociații care lucrează cu școlile sau chiar și grupuri informale care știu mai bine care sunt nevoile educaționale ale cartierelor, de exemplu. 

Radu Szekely: Agenda educațională ar trebui promovată printr-un serviciu public al Primăriei, printr-un buget care să atragă și finanțări externe, dar și finanțări din mediul privat. Sunt agenți economici care ar finanța proiecte, există fundații mari în țara asta, ale companiilor de telecomunicații de exemplu, gata să finanțeze proiecte atâta vreme cât acestea există. Mai ales un proiect într-o agendă educațională a unui oraș, ceea ce se presupune că îi asigură sustenabilitatea. Una din grijile majore ale finanțatorilor este lipsa de sustenabilitate a proiectelor care se implementează în România. Atâta vreme cât există finanțare, proiectele merg, iar în momentul în care se termină finanțarea, proiectele stau pe loc pentru că nu sunt incluse în nicio agendă a administrației.

O dată aleși, cum credeți că veți reuși să convingeți sau să lucrați cu majoritățile care se vor forma? Ați avut propuneri de asocieri pre- sau postelectorale? 

Radu Szekely: Propuneri au existat. Noi tuturor le-am spus că nu vrem să lucrăm cu un singur partid, ci vrem să lucrăm cu toți cei care sunt dispuși să susțină Educația, indiferent de ideologiile politice. Eu cred că atunci poți prezenta un proiect educațional în care să demonstrezi cu adevărat că susții economia, că susții dezvoltarea orașului. În momentul de față, când noi, ca si comunitate, vedem o problemă, încercăm să o corectăm; este vorba despre cetățenie reactivă. Am vrea să schimbam această abordare, să pornim de la ideea de a construi, nu de a corecta. În momentul în care identifici surse de finanțare și beneficiile pentru persoanele implicate și pentru comunități pe termen lung, nu cred că un partid politic va spune ”nu” la a-și oferi susținerea.

Ați avea energia să mergeți în fiecare săptămână la Primărie și să susțineți aceste proiecte?

Radu Szekely: Insist până când primesc o justificare reală prin care să mi se spună de ce nu se poate. Nu cred că voi renunța ușor pentru că nu avem imediat susținere. Vom demonstra că merită acel proiect.

Întreb de răbdare și energie pentru că, timp de aproximativ jumătate de an, ați condus un cabinet de ministru, chiar al celui al Educației. Care sunt proiectele pe care ați reușit să le implementați?

Radu Szekely: Viziunea “Educația ne unește” a fost proiectul căruia ne-am dedicat patru din cele șapte luni. Proiectul a pornit de la o platformă de reformare a educației pe termen lung, viziune pe care apoi am dezbătut-o în toate școlile din țară și am adunat feedback în baza căruia s-a făcut un plan de acțiune. Din păcate, după ce am plecat de acolo, am aflat că a fost pus într-un sertar și s-a renunțat la el. Am mai dus la semnat două proiecte mari de digitalizare a învățământului românesc în valoare de 100 de milioane de euro, care trebuia să înceapă în octombrie anul trecut și care dacă ar fi fost implementate, acum aveam Biblioteca națională virtuală cu resurse educaționale pentru învățământ. Cu al treilea proiect am reușit să aprobăm pentru prima dată un curriculum modernizat pentru învățământul preșcolar, educație timpurie – curriculum care zăcea în niște sertare de vreo doi ani. Iar acesta este în curs de implementare acum.

”Eu cred foarte mult în ideea aceasta că, deși se numește legislativ local, tu ești acolo un reprezentant al orașului. Și nu poți lua niște decizii fără să le discuți înainte cu oamenii care știu ceva despre tema aceasta în localitate și cu ”stakeholderii” – n-am găsit niciodată un cuvânt în limba română care să înlocuiască această formulare. Adică cei care sunt direct afectați, iar în cazul Educației vorbim de elevi, de părinți, de mediul de afaceri din Sibiu. Acestea ar fi părțile cu care trebuie să vorbim. Și profesorii, desigur. Dar cu ei e mai greu, căci ei sunt într-o relație contractuală cu Ministerul Educației, iar acolo chiar nu prea are Primăria ce să facă. Singurul lucru pe care poți să îl faci și la Consiliul Județean, și la cel Local, este să le asiguri niște servicii sau beneficii suplimentare, prin care să-i ajuți să devină mai pregătiți, mai motivați, mai liniștiți, mai inovativi. Adică ori să plătești cursuri de formare ori să le asiguri niște resurse pe care să le poată folosi. Cum ar fi să predea în alte contexte decât la școală. Dar, cam atât. În rest, ei sunt angajați ai statului. Aș vrea, persoanl, foarte mult să devină angajați locali, direct de școală, pentru că ar fi o relație mult mai sănătoasă cu comunitatea pe care o slujești ca dascăl. Dar, acum sunt angajați printr-un concurs decis undeva pe strada General Berthelot, fără nicio legătură cu realitatea de aici. Și e mai greu să intervii acolo sus.”, Radu Szekely, candidat independent pentru Consiliul Local Sibiu

Cât de interesat simțiți că este sibianul de rând față de sistemul educațional, atât la nivel local, cât și județean?

Elena Lotrean: Cred că pentru fiecare este o preocupare destul de mare, mai ales a celor care au copii. Experiențele pe care le au atât copiii,  cât și părinții în legătură cu școala au nevoie să fie niște experiențe plăcute, niște experiențe pozitive de învățare, de creștere din care să ieșim mai buni decât am intrat, să înțelegem ce înseamnă educația pe termen lung și cred că interesul lor pentru educație este mai mult decât declarativ. Sperăm că acest interes se va traduce și într-o acțiune. 

Radu Szekely: Eu am fost foarte plăcut surprins, având în vedere că la început am avut ezitări. În general, candidații independenți sunt la coada listei din toate punctele de vedere. Momentan, nu m-am regăsit în niciuna din ideologiile partidelor care funcționează în România. Susținerea din partea oamenilor este reală și foarte mulți oameni mi-au spus că e foarte bine că am intrat în politică, deoarece avem nevoie de cineva care nu vine dintr-un mediu pur politic, ci vine oarecum tehnocrat, să pună pe masă o temă foarte importantă. Eu sunt convins că dacă toată lumea care a venit și m-a susținut mă și votează, nu vom avea probleme să intrăm în consilii.

”Tipping point”-ul pentru Educație

Este o campanie grea?

Radu Szekely:  Este o campanie diferită de cele două campanii pe care le-am făcut în Finlanda. Este foarte greu să iei contact cu oamenii momentan, nu mai poți avea evenimente mari unde să te întâlnești cu aceștia. Interesul publicului mie mi se pare foarte mic față de alegerile locale, nu părem să conștientizăm că aici se iau deciziile care ne privesc direct. Dacă noi nu ne arătăm interesul față de alegerile locale, unde chiar avem un cuvânt de spus, e foarte greu să ceri autorităților centrale să-ți dea puterea de a decide aici.

Numiți-mi un proiect care poate fi realizat în următorul mandat.

Elena Lotrean: Catalogul electronic poate fi implementat de mâine. Încă se cere acel catastif, sub mâna profesorului, când merge la clasă. Dar catalogul electronic poate fi implementat și, pentru a respecta normele naționale, la final de an poate fi tipărit pentru a fi păstrat și în format fizic.

Radu Szekely: Eu sunt de părere că dacă nu ceri nu-ți dă nimeni nimic. Nu știu dacă cineva dintr-o școală sibiană s-a dus la Ministerul Învățământului și a spus că vrea sa folosească doar catalogul electronic pentru a vedea cum e. Nu s-a dus nimeni. Așteaptă să vină de acolo cineva și să spună să fie folosite cataloagele electronice. Este un proiect foarte ușor de implementat, dar trebuie inițiativă. 

Pentru mine, un proiect pe care l-aș putea implementa fără probleme este cel legat de leadership educațional și de crearea unor mecanisme prin care directorii de școli să fie sprijiniți să gestioneze școala ca pe o organizație, și nu ca pe un instrument pedagogic. Eu sunt convins că directorii ar vrea ca școlile lor să înflorească, să poată fi mândri de ele. Sunt școli în Sibiu care au reușit să atragă fonduri europene, să-și construiască săli de sport, să se renoveze; sunt invidiate de celelalte. Deci cred că directorii sunt gata de participare. Îmi va fi mult mai greu, însă, să conving sectorul economic sau mediul de afaceri să participe la acest proiect așa cum l-am gândit eu: pentru că aș vrea ca directorii de resurse umane, directorii de marketing, directorii generali să meargă să stea câte o săptămâna în școli și să lucreze cu directorii, să studieze realitățile unei școli si să le arate cum ar putea să îmbunătățească procesul de gestionare a școlii. Si invers, aș vrea ca directorii de școli să aibă ocazia să petreacă un timp în marile companii din zona noastră. 

Elena Lotrean: La nivel de județ, vorbim despre meditațiile la școală și afterschool. În Finlanda, de exemplu, pe parcursul ciclului educațional, 30-40 % dintre elevi beneficiază de această învățare remedială, în principal în clasele mici. Dacă sunt puse bazele și stă cineva lângă tine, se reduce la zero abandonul școlar și implicațiile economice de mai târziu sunt pozitive. Aceste meditații presupun niște bani, care investiți la momentul potrivit aduc niște beneficii peste câțiva ani. Noi acționăm acum, dar rezultatele se văd peste 15-20 de ani, ăsta e lucrul particular al investițiilor în Educație.

Radu Szekely: Lunile petrecute la Ministerul Educației mi-au arătat că, dacă insiști, se rezolvă. Și când auzi răspunsul ”nu se poate” trebuie să întrebi de ce nu se poate și să primești explicația. Și, analizând, s-ar putea să descoperi că ”se poate”. Dar, cu răbdare. Eu mi-am păstrat și o doză de ardelenism, care cred că a fost completată cu experiența finlandeză, unde totul durează foarte mult până se implementează ceva. Dar se construiește atât de bine fundamentul unei decizii si consensul în jurul ei, încât în momentul în care se implementează o măsură nimeni nu o poate contesta. Și nimeni nu o contestă deoarece, într-un fel sau altul, au contribuit. Și atunci nu își contestă propria muncă.

 

Deci sperați să fiți un liant între cei din Educație și administrație?

Elena Lotrean: Noi, până acum, cred că am fost liant în diverse momente și locuri. Eu spun că ne va reuși și de această dată.

Radu Sezkely: Încercăm patru ani. Dacă după patru ani nu reușim să facem nimic, eu nu mai merg încă o dată. Nu vreau să îmi pierd anii din viață pentru ceva care nu are susținere. Dacă nu vrea nici poporul si nu vor nici aleșii să facem ceva pentru Educație, măcar știu că eu am încercat și nu o să mă simt vinovat că ”aș fi putut să...”. Dar eu chiar cred că există premisele să schimbăm ceva.

Elena Lotrean: Cred că este și un ”tipping point”, un moment critic, acum pentru Educație. Prea s-au adunat toate și au mers în această direcție.

Notă: Acest articol a fost publicat în cadrul unui contract publicitar semnat cu cei doi candidați independenți. Întrebările și forma în care a fost publicat interviul final nu au fost condiționate în niciun fel de către Elena Lotrean și Radu Szekely.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Limba Maternã

Acum 1 lună

stakeholderii = fripturiştii

Raspunde

John Doe

Acum 1 lună

Bravo lor. Toată admirația pentru Elena si Radu. Sunt doi oameni care se zbat sa lase ceva in urma, sa schimbe mentalitati. E foarte greu, dar nu imposibil. Baftă
Raspunde

Dragos Dascalu

Acum 1 lună

Cu gleznele goale si cu pletele in vant

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus