Luni,
19.10.2020
Partial Noros
Acum
8°C

Cristian Bujan, candidat USR PLUS pentru Primăria Avrig: „Continui să lupt pentru decență și respectul autorităților față de cetățenii care i-au ales”

23 Septembrie 2020 12:32

Cristian Bujan, candidat USR PLUS pentru Primăria Avrig: „Continui să lupt pentru decență și respectul autorităților față de cetățenii care i-au ales”

Cristian Bujan, candidatul Alianței USR PLUS la Primăria Orașului Avrig, spune de ani de zile lucrurilor pe nume pe „Avrigul Azi”, pe stradă și în ședințele de consiliu local, iar de mai bine de patru ani activează în societatea civilă ca președinte al Asociației Atitudine Civică Avrig. Cristian a conștientizat însă că doar implicându-se direct poate aduce schimbarea de care mulți avrigeni au nevoie și a decis să candideze la funcția de primar din partea USR PLUS, un partid tânăr, cu o echipă nouă și de ispravă la Avrig. Am stat de vorbă cu Cristian Bujan pentru a afla de ce candidează și care sunt proiectele echipei USR PLUS pentru Avrig.

Ați fost, de-a lungul vremii, ”vocea”  aprigă a cetățeanului nemulțumit de modul în care administrația locală din Avrig înțelegea să se raporteze la populație. De ce ai făcut pasul spre politică?

Cristian Bujan: Întotdeauna am fost adeptul corectitudinii și am ales mereu să spun lucrurilor pe nume. Am fost mereu critic și direct atunci când a fost nevoie să lupt pentru decența și respectul autorităților față de cetățenii care i-au ales. Sunt mai hotărât ca oricând să mă lupt cu un sistem de care ne-am săturat și pe care trebuie să-l atacăm frontal dacă vrem să trăim demn în acest oraș. Mi-am dat seama că de pe margine nu poți schimba lucruri, că trebuie să te implici, și alături de echipa USR PLUS formată la Avrig, facem o altfel de politică. Politica bunului simț și a respectului față de cetățean și buzunarul lui. Avrigul este orașul în care m-am născut, am crescut și am învățat, în care vreau să trăiesc, dar nu așa...

Care sunt obiectivele pe care le are echipa USR PLUS pentru Avrig?

Cristian Bujan: Tot ce ne-am propus să reușim după 27 septembrie, a fost sintetizat în 10 obiective pentru Avrig, obiective pe care le-am trasat după ce am ascultat cetățenii din Avrig, Mârșa, Săcădate, Gîlmboaca, Bradu. Ne propunem accesarea de fonduri europene, realizarea de investiții care, prin natura lor, să atragă investiții private pentru dezvoltare durabilă,   promovarea Avrigului ca destinație turistică bazându-ne pe bagajul de tradiții culturale existente, asigurarea condițiilor și dotărilor necesare în instituțiile de învățământ, un centru after – school, cu asigurarea unei mese calde, spații dedicate petrecerii timpului liber. De asemenea, ne dorim să dezvoltăm o zonă industrială și politici publice dedicate investitorilor pentru că acestea generează locuri de muncă și venituri mai mari.

Din discuțiile cu oamenii, care sunt cele mai dureroase probleme cu care se confruntă aceștia?

Cristian Bujan: Din păcate, suntem departe de ceea ce ar trebui să însemne decență în 2020, principalul lucru este că există soluții și trebuie să încercăm să ieșim din zona noastră de confort și să acționăm aplecați spre problemele cetățenilor. Degeaba ne mândrim că am asfaltat 100 de străzi, dacă există încă localități în care nu avem apă curentă, avem o singură stradă asfaltată, agricultorii se confruntă cu mari probleme, nu avem nici o viziune de dezvoltare a zonei. Sunt lucruri aproape de neimaginat dacă ne gândim că suntem în anul 2020, dar care fac parte din realitățile de zi de zi alea cetățenilor plătitori de taxe și impozite.

În seria cele 10 obiective pentru Avrig se înscrie și ”Cetățeanul implicat”. Ce presupune acest obiectiv al USR PLUS Avrig?

Cristian Bujan: Ne propunem reconectarea, ascultarea și implicarea cetățenilor. Încurajăm angajamentul civic și implicarea socială a locuitorilor. Vrem să introducem bugetul participativ. Prin alocarea unui procent din bugetul de investiţii al oraşului Avrig către proiectele Bugetului Participativ, proiectele vor fi propuse de către cetăţeni pe o aplicaţie informatică  on-line şi vor fi votate de toţi cetăţenii cu drept de vot care se înscriu în aplicaţie. De asemenea, ne propunem crearea unui Consiliu Consultativ Cetățenesc, în care membrii sunt selectați prin voință publică anual, dintre locuitorii cu drept de vot ai orașului Avrig și ai localităților aparținătoare, astfel încât acesta să reunească toate naționalitățile locuitoare ale Avrigului și care să sprijine Consiliul Local în proiectele și programele derulate  prin dezbaterea prealabilă a acestora. Suntem deschiși pentru a oferi consultanţă juridică pentru constituirea de asociaţii de locatari pentru blocurile de locuinţe sau condominiilor de locuinţe comune prin care interesele habitatelor din UAT Avrig  să fie mai bine reprezentate, dar şi deschise accesarii de fonduri guvernamentale sau europene pentru reabilitarea energetică a clădirilor. Pe scurt, îmbunătățirea şi eficientizarea comunicării între cetățeni și autoritatea publică locală.

La Avrig, oraș aflat la poalele munților, există o problemă a aerului curat. Cum vede echipa USR PLUS rezolvarea acestui aspect?

Cristian Bujan: Aerul curat este unul din obiectivele organizației USR PLUS Avrig. Apa, aerul și solul sunt viața. Luptăm pentru mediu, luptăm pentru calitatea vieții și a sănătății fiecăruia. Ne propunem adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru ca mirosurile degajate de la crescătoria de porci să fie eliminate, sesizarea Gărzii de Mediu Sibiu a Direcției de Sănătate Publică, aplicarea de sancțiuni specifice legale la nivel local, aplicarea legii mirosurilor şi execuţia de măsurători prin care să se determine compania poluatoare să-şi asume valori legale pe care să le respecte, asumându-ne chiar retragerea autorizaţiei de funcţionare dacă nu se respectă standardele de miros legale. Ne dorim întocmirea Registrului Spaţiilor Verzi, amenajarea iazului care traversează zona blocurilor prin intubare, pentru obținerea de spații suplimentare în vederea realizării de zone verzi şi pentru o alee pietonală dedicată promenadei. De asemenea, ne propunem construirea unui parc în Avrig cu alei de promenadă, zone împădurite, zone de  gazon şi picnic, agrement şi sport în aer liber. Este obligatoriu realizarea unui regulament dedicat pentru Valea Avrigului, pentru reglementarea turismului de picnic, de campare, drumeţie şi alte activităţi de agrement şi recreere. 

Ați stat de vorbă și cu micii fermieri din zonă. Ce planuri aveți pentru ei

Cristi Bujan: Sprijinim micii fermieri și vrem să încurajăm asocierea producătorilor locali și organizarea de târguri, campanii de marketing și concursuri de promovare a produselor locale.

De asemenea, ne propunem, sprijinirea micilor fermieri şi producători locali prin acordarea de consultanţă de specialitate şi de facilităţi fiscale pentru anumite perioade de timp, în vederea cooptării acestora în asociaţii de producători care să aibă ca principal scop amenajarea unor spaţii de depozitare, conservare, ambalare, procesare şi de prezentare/valorificare a produselor lor, inclusiv în marile lanţuri de magazine, fără  intervenţia intermediarilor. De asemenea, ne dorim să organizăm sesiuni de informare a posibilităţilor de maximizare şi diversificare a accesării de subvenţii agricole, prin solicitarea sprijinului unor profesioniști în domeniu sau a personalului APIA de la nivel judeţean sau naţional.

În câteva zile sunt alegerile, ce mesaj aveți pentru avrigeni?

Mesajul meu către toți avrigenii și locuitorii satelor aparținătoare este să meargă la vot, cu tot cu mască și să voteze USR PLUS pe toate buletinele de vot. O dată la patru ani, la alegerile locale, e șansa noastră să facem o schimbare aici, acasă, e șansa noastră să alegem oameni care fac politică în interesul cetățeanului și pentru rezolvarea nevoilor acestora. Noi suntem USR PLUS și avem energia, competența și determinarea să facem din Avrig un oraș european cu aer respirabil. Votul este puterea noastră!

Biroul de presă al USR PLUS Sibiu

Vizualizari: 553

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus