Marţi,
27.10.2020
Ceata
Acum
4°C

ULBS și Spitalul Județean discută soarta studenților de la Medicină: „Facultatea aceasta nu se face la fără frecvență”

23 Septembrie 2020 16:47

ULBS și Spitalul Județean discută soarta studenților de la Medicină: „Facultatea aceasta nu se face la fără frecvență”

Odată cu reluarea cursurilor universitare, conducerea ULBS a început să gândească un set de măsuri speciale pentru studenții de la Facultatea de Medicină, care semestrul trecut nu au mai putut intra la stagiile de practică din cauza pandemiei. Pentru că este o facultate care „nu se face la fără frecvență”, după cum explică decanul Radu Fleacă, s-a încercat găsirea unor alternative pentru tinerii înscriși aici.

Cursurile se vor ține preponderent online, iar lucrările practice, laboratoarele, stagiile clinice se vor ține în mod obișnuit fizic, dar și aici există posibilitatea ca dacă sunt dificil de organizat în spital, să se desfășoare mixt – parțial online, parțial față în față, explica săptămâna trecută Horațiu Dura, prorector ULBS. Același mesaj a fost transmis și de Radu Fleacă, decanul Facultății de Medicină, care spune că la momentul actual există discuții cu Spitalul Județean, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru practica studenților.

„În primul rând trebuie să fim conștienți de faptul că Facultatea de Medicină nu se face la fără frecvență. Cel mai mult va fi folosit sediul Facultății de Medicină, dar și o parte a activității on line. Suntem obligați, cumva să facem o parte a activității on line datorită limitării spațiilor, datorită numărului mare de studenți care nu pot fi aglomerați în anumite încăperi și atunci acesta va fi sistemul pe care l-am gândit. În ceea ce privește accesul studenților în spitale, care este problema cea mai spinoasă a acestei concepții, suntem în curs de dezvoltare împreună cu Spitalul Județean Sibiu, în principal, a unui protocol de colaborare care să încerce să respecte regulile epidemiologice și să minimizăm cât se poate de mult riscul creat de interacțiunea studenților cu pacienții spitalului. Acest protocol va fi avizat de DSP pentru a avea o verificare că respectăm regulile epidemiologice, dar trebuie să fim conștienți că un risc zero nu va exista și orice sistem pe care îl adoptăm noi sau alte universități de medicină va fi un compromis între un risc epidemiologic și calitatea învățământului studenților”, a spus Conf. Univ. dr. Radu Fleacă, decanul Facultății de Medicină din Sibiu.

Întrebat dacă se ia în calcul testarea în masă a studenților care intră în spital, Sorin Radu, rectorul Universității Lucian Blaga din Sibiu, a spus că este o posibilitate, dar nu este o prioritate.

„Am avut discuții pe tema aceasta. Personal o să mă las pe mâna colegilor specialiști. Din experiența lor, testarea nu intră în preocuparea esențială, având în vedere faptul că, după cum bine știți, cuprinde un anumit moment, care se poate schimba de la oră la oră, de la o zi la alta. Cu alte cuvinte, nu rezolvă problema, chiar dacă testăm toți studenții care intră în spital, pentru că în ziua următoare pot intra în contact cu X persoane și să aducă iarăși aceea necunoscută”, a transmis Sorin Radu.

 

Vizualizari: 1092

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus