Marţi,
27.10.2020
Ceata
Acum
5°C

Fodor, după câștigarea alegerilor: suntem deschiși la orice colaborare ce pune Sibiul și sibienii pe primul loc

28 Septembrie 2020 20:07

Fodor, după câștigarea alegerilor: suntem deschiși la orice colaborare ce pune Sibiul și sibienii pe primul loc

Astrid Fodor, primarul reales al Sibiului, a adresat un mesaj sibienilor după câștigarea alegerilor prin care le mulțumește pentru vot și asigură toate forțele politice locale că FDGR-ul este deschis la orice colaborare ce pune Sibiul și sibienii pe primul loc.  

"Primele mulțumiri aș vrea să le adresez sibienilor, care au înțeles că împreună avem cele mai bune șanse pentru a duce la bun sfârșit proiectele pe care le-am propus în această campanie precum și cele care deja sunt în curs de derulare. Va mulțumesc pentru sprijin și va asigur că vom depune toate eforturile pentru a ne atinge ținta. Apoi, aș vrea să mulțumesc echipei FDGR, care s-a mobilizat în jurul acestor proiecte și idei de dezvoltare, sunt convinsă că rezultatele nu vor întârzia să apară. Felicit ceilalți contracandidați, sunt idei bune în programele lor electorale și asigur toate forțele politice locale că suntem deschiși la orice colaborare ce pune Sibiul și sibienii pe primul loc. Urmează patru ani dificili, criză economică ne da târcoale, bugetul orașului va trebui administrat cu chibzuință, însă sunt convinsă că vom reuși împreună să ducem la bun sfârșit toate proiectele pe care ni le-am propus și asumat", transmite Astrid Fodor, pe pagina de facebook a FDGR.

Citește și Primăria Sibiu e ca și câștigată, rămân de văzut alianțele. Atmosferă destinsă la FDGR
 

Comentarii

4 comentarii

@Zacusca Teofan

Acum 4 săptămâni

Pai si eu cred ca Fodor, care, in timpul mandatului va depasi 70 ani, trebuia votata obligatoriu de toata lumea.
Raspunde

Ioan T

Acum 3 săptămâni

Trebuia votata exact de cati oameni au votat-o :) La fel si Bibu sau altii. Nu stiu de unde atata zel in a lauda si ridica in slavi PNL-ul. Eu as zice sa dai o tura prin Arad si sa vezi cam cum arata un oras acaparat total de PNL. Pai ce mi-e Arad, ce mi-e Craiova. Nu cred ca PNL e vreo solutie miraculoasa, sincer, cum nici FDGR sau oricine....dar nu observ FDGristi fanatici, improscand cu noroi pe nimeni.
Raspunde

Ahitofel Yankze

Acum 3 săptămâni

Sibienii au inteles sa va voteze mai putin decat ciclul electoral anterior. Cam cu 13% mai putin. Sibienii au inteles ca FDGR nu mai trebuie sa aiba majoritate in consiliu. Chiar daca ati castigat alegerile, este cel mai slab scor al FDGR-ului si asta este doar vina d-voastra. Ati fost anemica in implementarea proiectelor, iar proiectele mari au lipsit cu desavarsire. Daca ati fi fost candidata oricarui alt partid, nu ati fi luat nici 10%. Sper ca de acum inainte sa va treziti si CL sa poata puna presiune pe d-voastra sa va miscati, ca singurii ca pierd in toata ecuatia asta, suntem noi sibienii.
Raspunde

Daniela Rena

Acum 3 săptămâni

Sibienii au inteles ca e Iohannis in PNL si au confundat PNL-ul, cu FDGR. Cam asta s-o intamplat, in mare parte. PNL-ul nu are ce comenta...au avut majoritate, cu FDGR sa implementeze ce "programe" au vrut ei, dar cu nulitati precum Campean Daniela, Bibu si alte eminente, nu fac decat sa se planga. Cam ca cioaba ca nu i-au pus aia trefla pe hartie si de-aia nu l-au votat oamenii. Din pacate, se vor convinge dupa 4 ani de PNL, cam ce inseamna sa stagnezi cu adevarat.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus