Sâmbătă,
24.10.2020
Ploi Usoare
Acum
12°C

Motociclistul rănit grav, după ce a fost lovit de mașină în centrul orașului, are nevoie de sânge

28 Septembrie 2020 10:01

Motociclistul rănit grav, după ce a fost lovit de mașină în centrul orașului, are nevoie de sânge

Sibianul în vârstă de 42 de ani care vineri a fost transportat la spital în stare gravă are acum nevoie de sânge. Remus Zaharie a fost lovit de mașină, pe Bulevardul Coposu, în timp ce se deplasa regulamentar pe motocicletă. 

Apelul pentru donații de sânge a fost lansat pe grupul de Facebook „Vă ajutăm din Sibiu”. „Prietenul nostru Remus, omul care ne-a ajutat cu curățarea și întinerirea multor calculatoare pentru copiii nevoiași din mediul rural, are nevoie de ajutorul nostru. A suferit un accident și are nevoie urgentă de sânge grupa 0 RH pozitiv (sau orice grupă)”, este mesajul postat pe internet. 

Potrivit postării, Remus ar urma să fie operat marți sau miercuri. La momentul actual se află internat pe secția de ortopedie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Vă reamintim că un grav accident a avut loc vineri seara, pe B-dul Coposu, după ce șoferul unui autoturism, un tânăr de 20 de ani, nu s-a asigurat la trecerea de pe banda 1 pe banda 2 și a acroșat motocicleta condusă regulamentar de sibianul de 42 de ani. Remus a fost preluat de un echipaj al Ambulanței Sibiu, cu traumatism de femur, traumatism toracic și la mâna stângă.

Vizualizari: 4267

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus