Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Șapte elevi și trei cadre didactice au ieșit din carantină

Raluca Budușan
0
scoala-iorga-coronavirus-16-hucl

Ultima situație a elevilor și personalului din unitățile de învățământ din județul Sibiu, în contextul pandemiei de Covid-19, trimisă de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu arată că opt persoane sunt depistate pozitiv cu SARS-Cov-2 și internate. Dintre acestea cinci sunt elevi (Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” Sibiu, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Şcoala Militară de Maiștrii Militari și Subofițeri pentru Comunicații,  Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică Sibiu), două cadre didactice (Colegiul Tehnic „Mediensis” Mediaș și Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth”) și o persoană care face parte din personalul nedidactic (Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu).

Publicitate
Publicitate

De asemenea, 512 persoane sunt carantinate sau izolate dintre care 498 sunt elevi (inclusiv din unitățile de învățământ și clasele menționate în comunicatul emis de către biroul de presă al Prefecturii Sibiu),  șapte sunt cadre didactice, două persoane din personalul didactic auxiliar și cinci persoane din personalul nedidactic).

În comparație cu datele oferite vineri, 25 septembrie, s-a modificat doar numărul persoanelor carantinate sau izolate. Astfel, a scăzut cu șapte elevi și, de asemenea, a scăzut cu trei cadre didactice, în total fiind 512 persoane (față de 522).

Publicitate

În ceea ce privește situația scenariilor în unitățile de învățământ din județul Sibiu, reprezentanții IȘJ transmit că 294 de unități de învățământ sunt în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară, mai mult cu 6 unități de învățământ față de raportarea din 25 septembrie, 40 de unități de învățământ sunt în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, mai puțin cu trei unități de învățământ față de raportarea din 25 septembrie și două de unități de învățământ care sunt în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online (C.S.E.I. Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 10 Sibiu), mai puțin cu 5 unități de învățământ față de 25 septembrie.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Autoritățile reamintesc faptul că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Sursa Foto: Arhiva TS

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate