Sebastian Băcilă, tânărul sibian de 19 ani diagnosticat cu cancer la creier, la plămâni, la aorta abdominală și cancer testicular a primit un sprijin de la Clubul Leo Brukenthal Sibiu prin organizarea competiției “Leo Sports Challenge”, iar fondurile strânse au fost donate familiei acestuia. ”Suntem la a 4-a ediție a evenimentului “Leo Sports Challenge. Anul acesta evenimentul a presupus organizarea unor meciuri de tenis și fotbal, la care au participat jucători cu vârste cuprinse între 10 și 20 ani. Concurenții, foarte mulți la număr, au dat tot ce au avut mai bun din ei, făcând din acest eveniment unul foarte reușit. Am oferit premii în valoare totală de 2200 lei, la care s-au adăugat diferite vouchere. Toate acestea cu gândul la Sebastian și cauza lui”, susțin organizatorii.
Banilor rezultați din taxa de înscriere a concurenților, respectiv 4400 lei, li s-au adăugat încă 800 lei din fondurile Clubului Leo Brukenthal Sibiu, și vor ajunge in contul lui SEBASTIAN. Săptămâna trecută, Sebastian a plecat în Turcia pentru tratament. A început prima etapă, care durează 35 de zile, totalizând 33 ședințe de radioterapie care ajung la un cost de 15.000€. Mai apoi, chimioterapia va costa între 40.000€ - 60.000€. Multe luni de zile, Sebastian și familia acestuia au încercat să se descurce singuri, fiindu-le rușine să ceară ajutor. Copleșit fiind de costurile avute cu tratamentul, și timpul scurt rămas la dispoziție, nu mai are de ales și strigă cu disperare "Vreau să mai trăiesc! Am nevoie de ajutor"! Au fost alături Clubului Leo Brukenthal Sibiu, dar si lui Sebastian, susținând financiar acțiunea: Panalim, Boromir, Prexico, Copy Center, Gogosh, Hug the Mug și Clubul Lions Brukenthal Sibiu.
Toți cei care își doresc să-l ajute pe Sebastian o pot face folosind informațiile de mai jos
Cont ron:
BACILA SEBASTIAN ANDREI
RO04RNCB028415691014 0001
RNCBROBU
Cont euro:
BACILA SEBASTIAN ANDREI
RO09RNCB0284156910140008
RNCBROBU
REVOLUT:
LT75 3250 0163 0392 4201 ibanul de la revolut și 0756404658 (ăsta-i telefonul lui Sebi)
http://paypal.me/SebastianBacila
sebastianbacila76@gmail.com
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: sebastian , actiune , strângere de fonduri
Vizualizari: 1223
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Sibian SB
Acum 4 ore
@@@
Acum 4 ore
Kokos
Acum 5 ore
Bogdan