Sâmbătă,
31.10.2020
Innorat
Acum
4°C

Doi doctori la 109 pacienți, la secția de Boli Infecțioase. ”Este cea mai neagră perioadă pe care am prins-o în spital”

16 Octombrie 2020 18:57

Doi doctori la 109 pacienți, la secția de Boli Infecțioase. ”Este cea mai neagră perioadă pe care am prins-o în spital”

Dr. Victoria Bârluțiu, șefa secției de Boi Infecțioase a Spitalului Clinic Județean Sibiu, spune că toate paturile secției sunt ocupate, iar valurile de pacienți care vin zilnic nu sunt de bun augur pentru viitor. Cea mai mare problemă este lipsa doctorilor. ”Doi doctori suntem de foarte mult timp pe această secție. Nu am fost mai mulți din 2009, încoace. Suntem doi ai secției și alți doi medici care fac gărzi, care ne ajută cu gărzile. Pentru cele 30 de zile dintr-o lună, ne revine practic cam 7, 8 gărzi pentru fiecare. Este mult. Ne vedem de treabă conștiincios, ca să facem față valului de pacienți. Cel puțin în ultima săptămână chiar putem vorbi de un val”, spune Bârluțiu.

”Este cea mai neagră perioadă pe care am prins-o în spital și nu am senzația că s-a limitat numărul de cazuri. Probabil că va fi la fel”  Dr. Victoria Bârluțiu

Grad de ocupare: 100%

Doctorul spune că toate cele 109 paturi ale secției sunt ocupate, în timp rămânând aici doar cazurile grave. ”Noi pe secție îi evaluăm pe toți. Cazurile care rămân spitalizate la noi sunt cazurile cel puțin medii, dacă nu critice. Și sunt din ce în ce mai multe cazuri critice.  Răspândirea este comunitară și atunci masa receptivă prinsă este de alte dimensiuni și impactul pentru grupele de risc este foarte mare. Noi avem 109 paturi. În afara noastră sunt celelalte spitale suport care asigură un număr și atunci deocamdată asta este situația. Toate paturile sunt ocupate, gradul de ocupare este de 100%. Tot timpul se transmit pacienți către toate spitalele, cazurile ușoare sau maxim medii mai pot fi preluate de spitale suport”, explică dr. Victoria Bârluțiu.

Vizualizari: 4981

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Givi Ghui

Acum 1 săptămână

Da, sigur! Vaicareli, penibili!!!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus