Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Cîmpean, despre plimbatul sibienilor cu SARS-CoV-2 cu taxiul și autobuzul: ”am înțeles că la nivel internațional este o astfel de măsură”

Cîmpean, despre plimbatul sibienilor cu SARS-CoV-2 cu taxiul și autobuzul: ”am înțeles că la nivel internațional este o astfel de măsură”

Președinta Consiliului Județean Sibiu, în subordinea căreia funcționează Spitalul județean Sibiu, nu își mai arogă nicio competență în organizarea logistică din curtea spitalului. Acolo unde, pentru a nu-i mai ține pe cei confirmați cu Covid-19 în așteptări care se întind pe mai multe ore, s-a implementat un sistem de programări. La care, dacă nu folosesc mașina proprie, sibienii cu Covid-19 vin pe jos, cu taxiul sau cu autobuzul. De mai multe ori.

De aproape trei săptămâni, sibienii confirmați cu SARS-CoV-2 au început să stea câteva ore în șir în curtea Spitalului județean Sibiu, în așteptarea efectuării analizelor în urma cărora medicii infecționiști să decidă dacă e cazul unei internări sau izolări la domiciliu. Până la zece – 12 ore durează perioada de așteptare a deciziei de izolare la domiciliu, care trebuie comunicată de la DSP. Pentru a nu aștepta afară, în frig sau ploaie, pentru acești bolnavi de Covid-19 un chioșc de fast-food a fost transformat în zonă de așteptare și a mai fost montat un cort încălzit, în care încap patru oameni (al doilea cort adus nu a mai încăput, a anunțat conducerea spitalului).

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului județean Sibiu, consideră că era de așteptat apariția unor astfel de disfuncționalități care – din punctul ei de vedere – acum sunt eliminate. ”Soluțiile s-au găsit, la momentul acesta nu se mai întâmplă situații de acest gen. Dar vreau să luați în calcul că acea perioadă a fost cea în care numărul de persoane infectate a crescut de la 20 – 30 la 100 – 150 și chiar mai multe. Prin urmare, cu aceeași capacitate, era oarecum de așteptat ca timpii de așteptare să crească. Însă, această situație este reglementată la acest moment. S-a instalat și acel cort...”, a declarat Daniela Cîmpean.

Soluțiile care ”s-au găsit” invocate de Daniela Cîmpean presupun programarea pacienților cu Covid-19 pentru efectuarea analizelor, urmate de noi programări pentru eventuala internare ori ridicare a deciziei de izolare la domiciliu. La aceste programări, sibienilor bolnavi cu Covid nu li se asigură transportul de la și înspre domiciliu cu Ambulanța. Fiecare se descurcă după cum poate: cu mașina proprie, pe jos, cu taxiul sau chiar cu autobuzul, chiar dacă sunt sursă de infectare cu SARS-CoV-2 pentru alții.

”Am înțeles că la nivel internațional este o astfel de măsură, deci nu ar fi doar în Sibiu acest lucru. Dar dacă asta este singura soluție pe care au găsit-o...”, a apreciat președinta CJ soluțiile adoptate. De care a ținut să se delimiteze, arătând că specialiștii sunt cei care le-au stabilit. 

”Este o chestiune care ține de organizarea Spitalului clinic județean Sibiu, nu face Consiliul Județean această organizare. Însă între a alege să stea în curtea spitalului și a alege să primească acel rezultat acasă sau să vină programați, mi se pare mai omenesc și mai apropiat de condițiile pe care le avem la acest moment, este această soluție pe care a găsit-o conducerea Spitalului județean. Trebuie să vă raportați la condițiile și resursa umană de care dispunem. Avem doi infecționiști care răspund nevoilor întregului județ. Și, atunci, ei se organizează în funcție de ce atribuții are fiecare, chiar nu e o chestiune pe care eu sau Consiliul Județean să o decidă. Medicii discută între ei, cu șefii de secție și conducerea Spitalului stabilește cele mai bune soluții pe care le găsesc ei, ca și specialiști. Nu ne putem da noi cu părerea în afara specialiștilor”, a adăugat Daniela Cîmpean.

Citește și A așteptat zece ore în curtea spitalului, cu Covid-19. Tulburătoarea experiență a unui sibian care a vrut să respecte regulile

Ghid pentru cei care ajung cu Covid la spital. Experiența unui bolnav și cum să fii pregătit pentru 12 ore de triaj

Soluția autorităților: Un cort de patru persoane pentru zecile de pacienți COVID care ajung la triaj

Foto: Arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 4602

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Adrian Popa

Acum 3 ani

2 infectionisti in tot judetul....cam putin. Si infectii au mai fost si inainte de covid. Unele erau nozocomiale. Parca avem si facultate de medicina la sibiu. Nici un prof dr pe acolo in infectioase? Una din doleantele mele este sa imbunatatiti atat cat va sta in competente sanatatea educatia si politia.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus