Sâmbătă,
28.11.2020
Innorat
Acum
-2°C

Kaufland pregătește al patrulea magazin în Sibiu, vizavi de cartierul Arhitecților. Cu un nou acces spre oraș

22 Octombrie 2020 19:15

Kaufland pregătește al patrulea magazin în Sibiu, vizavi de cartierul Arhitecților. Cu un nou acces spre oraș

Un plan urbanistic zonal elaborat în vederea construirii unui nou magazin Kaufland indică faptul că ridicarea centrului comercial va duce – în viitor - la crearea unei noi rute de acces din zona cartierului Arhitecților în municipiul Sibiu.

Notă: inițial, în titlul acestui articol, din greșeală, a fost anunțat a fi al treilea magazin din Sibiu. Până acum, Kaufland are în Sibiu două magazine deschise (șos. Alba Iulia și Promenada Mall), al treilea fiind în curs de ridicare la ieșirea din Sibiu înspre Mediaș.

Terenul pe care urmează a fi amenajat hypermarketul se află în Sibiu și are o suprafață totală de 2,4 ha, fiind amplasat în zona liberă de orice construcții delimitată de Valea Săpunului (acolo unde cursul pârâului este paralel cu cel al străzii Siretului), Cimitirul municipal și DJ 106C (drumul județean care trece prin fața cartierului Arhitecților).

Pentru ca noul magazin să fie ridicat, Primăria Sibiu a solicitat întocmirea unui PUZ pe o suprafață de 12,4 ha. Este o zonă care a stagnat din punct de vedere urbanistic, spre diferență de ceea ce s-a întâmplat ”peste drum”, în cartierul Arhitecților. ”Zona are un potențial de dezvoltare, fapt susținut de următoarele aspecte: rezerva mare de teren needificat permite reorganizarea coerentă a unor suprafețe mari, realizarea de artere care să preia o parte din traficul prezent pe Calea Cisnădiei cu zonele vecine existente și includerea de funcțiuni de agrement/loisir; amplasament favorabil la intrarea în oraș; existența dotărilor tehnico-edilitare de proximitate; vecinătatea râului Valea Săpunului” se arată în documentația urbanistică elaborată de investitorii care doresc să ridice noul magazin. Este vorba de Oasis Green Energy, compania administrată de sibianul Klaus Reisenauer, cel care a adus, de fapt, Kaufland în România.

În ”etapa a II-a”

În acest moment, accesul la respectivul teren se face doar din DJ 106C, prin intermediul unui drum de pământ. În afară de modernizarea acestui drum, care să se intersecteze cu drumul județean prin intermediul unui sens giratoriu, documentația urbanistică elaborată propune ca viitorul hypermarket să fie accesibil din Sibiu prin intermediul a două noi artere cu ieșire în str. Siretului și, respectiv, Intrarea Siretului, peste Valea Săpunului. 

Viitorul complex comercial va fi legat de DJ106C printr-un sens giratoriu

Pentru amplasarea sensului giratoriu există deja suprafața de teren necesară, arată inițiatorii. ”Pentru obiectivul studiat, în interior, se prevede o rețea de drumuri care vor fi deschise circulației publice, iar la finalizarea realizării lor complete se vor ceda primăriei pentru administrare (...) Traseele propuse leagă, astfel, DJ 106C de strada Siretului în două puncte, creându-se astfel posibilitatea de degrevare a intrării existente în Sibiu și deschiderea de rute alternative de descărcare/preluare a circulației înspre și dinspre interiorul municipiului Sibiu, făcându-se astfel accesibilă Calea Dumbrăvii și ușurând traficul de pe străzile Dima și Rahovei”, se arată în memoriul elaborat în cadrul documentației urbanistice.

Această nouă conexiune între cartierul Arhitecților și Sibiu nu va fi realizată, însă, o dată cu ridicarea magazinului Kaufland. Care magazin va fi ridicat într-o așa numită etapă I, când va fi amenajat doar accesul înspre și dinspre DJ 106C. 

Abia într-o ”etapă II” urmează ca viitorul magazin să fie conectat rutier și la str. Siretului. Iar ”etapa II” este cea în care în zona Văii Săpunului ar urma amenajate obiective de agrement (parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport). Lucrările necesar a fi realizate în această a doua etapă nu mai sunt în sarcina celor care vor ridica noul hypermarket Kaufland.

PUZ-ul elaborat și pe alte 26 de parcele prevede ca, alături de viitorul magazin, proprietarii terenurilor să mai poată ridica și locuințe colective, alături de alte zone cu caracter economic. Totodată, documentația urbanistică impune și amenajarea de zone verzi cu rol de agrement și a unor zone verzi cu rol de complex sportiv.

Documentația urbanistică elaborată pentru ridicarea noului magazin Kaufland este în proces de consultare publică. Sibienii care au propuneri sau observații referitoare la acest plan urbanistic sunt invitați să le transmită pe adresa Primăriei Sibiu, fie fizic, fie prin mijloacele de comunicare la distanță până la jumătatea lunii noiembrie.

Descarcă de aici Planșa de reglementări urbanistice propuse

Memoriul general

Regulamentul local de urbanism propus

 

Sursa foto principală: Google Earth

Vizualizari: 16381

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cezar Cezar

Acum 1 lună

Ne dezgropati și morții din morminte pentru un supermarket...
Raspunde

Praf In ochi

Acum 1 lună

Daca accesul nu se va face pe 2 benzi pe sens pe ruta Siretului, fostul teren Tursib direct in Calea Dumbravii noul acces inspre oras este 0, de fapt o sa incurce mai mult decat o sa ajute traficul in zona. Se mai poate directiona o artera care sa dea direct in zona Cimitirului daca nu permiteau unor rechini imobiliari sa puna mana pe terenul fost in propietatea statului...si care putea sa fie o artera buna... Deci inca o data, cu atatea centre comerciale care urmeaza sa aglomereze zona care si asa este superaglomerata, largirea dj de la 2 la 3 bezni este degeba.... Praf in ochi...
Raspunde

Floricica Cucuruz

Acum 1 lună

Defapt al patrulea Kaufland - Mall Gara Mare, Sos. Alba Iulia, Calea Surii Mari (in constructie-aproape gata) si aceasta...al cincilea din zona cu cel mai vechi, din Selimbar.
Raspunde

Fufy ...

Acum 1 lună

oasis asta cum o fi dobandit terenul ela si de la cine si cine oare de la cine si...
Raspunde

Tot fufy ...

Acum 1 lună

oare catzi angajati de la oasis au dat unlike?
Raspunde

Sibianu Sofer

Acum 1 lună

se va face..... "in etapa a 2-a". adica intai va fi magazinul , aglomeratia....si apoi mai vedem noi.... "in etapa a 2-a"... :-))
Raspunde

John Doe

Acum 1 lună

Poate cu ocazia asta face primăria curățenie în "grădinile" organizate pe nașpa, în spatele blocurilor de pe Siretului, chiar în Valea Săpunului și în cele de pe marginea Căii Cisnădiei. Câți "proprietari" de astfel de grădini au acte pe ele și plătesc impozit pe acele terenuri? Unii au adevărate construcții, ascunse după garduri... Sau ăia sunt "pretini" și nu vă permiteți să îi deranjați?
Raspunde

Vasile Gaidarji

Acum 1 lună

Peste tot, in lumea civilizata, se asigura intii infrastructura si apoi se trece la constructii. Daca nu se va proceda asa vom sufoca definitiv zona. Domnule Deleanu, cred ca este necesar sa solicitati punctul de vedere al doamnei primar. Avind in vedere ca suprafetele in cauza apartin unor localitati diferite, zona metropolitana Sibiu nefiind o prioritate a doamnei primar, cred ca intregul plan ar trebui sa cada in sarcina CJ Sibiu. Haideti sa incercam sa facem o treaba buna din start.
Raspunde

Ovidiu Constantinescu

Acum 1 lună

Dupa parerea mea , ar trebui sa se faca niste cercetari arheologice ! Vazut de sus acel teren se pare ca a fost locuti de o civilizatie foarte veche ....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus