Senatorul social-democrat Nicolae Avram candidează pentru Camera Deputaților pe listele Partidului Ecologist Român, în județul Vâlcea. Avram și-a dat demisia din partid, considerându-se umilit de liderul organizației, Bogdan Trif, după ce nu a mai apărut pe listele pentru alegerile parlamentare din Sibiu. ”Bogdan m-a umilit din cale afară. M-au cooptat Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu și am fost rugat să fiu coleg cu ei. Îi cunosc de mulți ani, le cunosc capacitatea și umanitatea din ei și am zis da. Am mers la Vâlcea, pentru că la Sibiu era lista făcută și nu am vrut să deranjez. De fapt ei m-au cooptat pe mine, nu eu pe ei. Le-am zis că nu mă duc la Sibiu, că e o echipă făcută și nu vreau să deranjez”, a explicat Avram motivul pentru care va candida în județul Vâlcea și nu în Sibiu.
Avram își cere scuze față de colegii din organizație pentru că a demisionat din partid, însă spune că nu a avut altă soluție. ”Am fost umilit din cale afară față de colegii mei, dar sunt chestiuni care nu pot fi făcute publice. Mi-a părut rău ca după mai mult de 20 de ani să fac chestia asta, dar asta e. Am fost un luptător în Partidul Social Democrat, acum nu trebuie să-mi ridic eu rangul, dar am știut să țin totdeauna oamenii lângă mine. Am știut să fiu un social democrat cu sufletul, nu numai cu vorba sau cu interesul de a avea un loc călduț. Era mai aproape de mine decât Galați, Vaslui sau alte zone”, a mai spus senatorul social-democrat.
Senatorul PSD de Sibiu, Nicolae Avram, ocupă prima poziție pe lista PER Vâlcea pentru Camera Deputaților.
Acum trei zile: ”Rămân alături de ei, asta e viața politică”
În urmă cu trei zile, Avram era resemnat cu faptul că nu va mai candida la alegerile parlamentare și spunea că nu va pleca din PSD. ”Gândirea organizației a fost alta, probabil oameni tineri, noi, personalități cu notorietate... probabil asta e viziunea lor. Sâmbătă au luat decizia, eu am stat de-o parte. Nu știu ce se dorește, asta e decizia, nu te poți pune cu cei care-ți sunt parteneri politici și colegi. Probabil că decizia a fost luată de mai mulți, eu nu am fost acolo, să-mi spun punctul de vedere, dar asta este. Asta nu înseamnă că plec undeva, rămân alături de ei, asta e viața politică. Nu vedeți ce se întâmplă la nivel național? Au considerat că Avram nu aduce suficient de multe voturi, încât PSD Sibiu să strângă un număr de voturi, încât să fie credibil. Dacă alte personalități vor face lucrul ăsta, atunci eu zic că e OK. Dar dacă nu se va întâmpla asta, eu zic că voi fi o persoană foarte vocală, după. Partidul nu este altceva decât un grup de prietenie și, ca atare, rămânem prieteni. Sunt momente care sunt decisive pentru organizație, probabil, să fie Dumnezeu să fie bine. Să ieșim puternici. Deși puterea unei organizație e reprezentată de voturi, restul sunt povești”, spunea Avram în 20 octombrie.
Nicolae Avram a fost ales senator la alegerile din 2016 și se află la primul mandat. Și cel mai probabil, singurul.
Ecologiștii
Senatorul Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu vor candida pe listele Partidului Ecologist Român la alegerile parlamentare din 6 decembrie, explicând legătura cu ecologia prin inițiativa interzicerii exportului de lemn brut. “Am decis să candidez pentru un nou mandat de senator. Îi mulțumesc lui Dănuț Pop și colegilor săi din Partidul Ecologist Român pentru că mi-au oferit această posibilitate și au asigurat formalitățile necesare. Pe unii îi cunosc de mai mult timp și împreună am conceput proiectul prin care scoaterea din țară a lemnului brut să fie interzisă pentru zece ani și sancționată ca infracțiune. Nu sunt o vedetă politică și nici soluția-miracol. Sunt un om de echipă. De aceea, alături de colegii de la P.E.R. și în echipă cu Liviu Pleșoianu, cu transparență și onestitate ca întotdeauna vreau să ofer electoratului din București o alternativă politică de patriotism, legalitate, dreptate socială și viață sănătoasă. O alternativă la listele cu candidați «de import», la cele cu «implant de celebrități» și la cele care se bazează pe atacul la sacii cu voturi”, a scris Șerban Nicolae într-un mesaj publicat pe Facebook.
Șerban Nicolae și deputatul Liviu Pleșoianu au demisionat din PSD, după ce partidul nu i-a pus pe lista pentru alegerile generale.
Lista PER Vâlcea pentru Camera Deputaților:
Nicolae Avram
Diana Nicoleta Popa
Ștefan Nedelcu
Marian Dumitru
Ion Croitoru
Loredana Veronica Pițigoi
Gheorghe Șerban
Ion Săndulescu
Lista PER Vâlcea pentru Senat:
Gili Boruz
Roxana Laura Roșu-Călina
Ion Ilie
Nicon Diaconeasa
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Canaris
Acum 3 ore
A
Acum 3 ore
Radu george
Acum 3 ore
Cristi
Acum 4 ore
Xxx