Sâmbătă,
28.11.2020
Innorat
Acum
-2°C

Prima expoziție la noul spațiu de artă al Sibiului. „Aș vrea să ne vedem, dar nu cred că e safe”

03 Noiembrie 2020 14:55

Prima expoziție la noul spațiu de artă al Sibiului. „Aș vrea să ne vedem, dar nu cred că e safe”

Iubitorii de artă contemporană vor avea ocazia, începând din 6 noiembrie, să viziteze o expoziție în centrul orașului. Expoziția se numeste „Aș vrea să ne vedem, dar nu cred că e safe.” și va fi găzduită în noul spațiu dedicat artei, din Sibiu, de pe strada Tribunei, nr. 13 - pe înțelesul tuturor, la „Mă gândesc la ea NON-STOP”.

Șase artiști expun lucrări care amintesc de izolare și singurătate, două concepte atât de des întâlnite în ultima perioadă, la nivel mondial. Expoziția va fi disponibilă de vineri și va putea fi „vizitată” doar din afara clădirii. „Ne adaptăm pandemiei”, spun reprezentanții spațiului de artă, pentru a explica decizia de a face expoziția disponibilă doar din exterior. 

„Pornind de la acest enunț prezent tot mai des în conversațiile noastre (n. red. „Aș vrea să ne vedem, dar nu cred că e safe”), am invitat șase artiști ale căror lucrări amintesc de izolare - și acest cuvânt este auzit tot mai des - și singurătate, de neputința condiției de artist, în special în această perioadă, și de aparenta absurditate a încăpățânării de a continua construcția unui parcurs artistic deși totul pare că se dărâmă în jur”, explică aceștia.
Artiștii ale căror lucrări vor putea fi vizionate sunt Alina Manolache, Elena Vlădăreanu, Sergiu Sas, Vasile Leac, Simion Cernica și Răzvan Botiș. Expoziția va fi sub formă de proiecții video, ce vor putea fi urmărite în fiecare zi, între orele 18 și 21. 
 
Mă gândesc la ea NON-STOP - artă înăuntru și în afară

„Mă gândesc la ea Non-Stop” a devenit recent un loc dedicat lucrărilor de artă. Spațiul de pe Tribunei, nr. 13, care de-a lungul anilor a devenit una din principalele atracții ale turiștilor care ajung prin Sibiu, interiorul rămânând în majoritatea timpului gol, are un nou proprietar care a promis să îl transforme într-un spațiu dedicat artei. 

Citește și Mă gândesc la ea Non-Stop se transformă într-un spațiu de artă. „O să fie un loc fresh, de actualitate”

Vizualizari: 3784

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Claudița Monet

Acum 3 săptămâni

Acolo va fi exact ca în sediul USR. Hipsteri pensati, ciudate emo, vegane, pro avort, fumate si in general, multa iubire lgbt. Toate acestea langa "opere de arta" create la multa bautura.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus