Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Un Lexus de 50.000 de euro, căutat de autoritățile din două state, confiscat de poliţiştii de frontieră vasluieni

Un Lexus de 50.000 de euro, căutat de autoritățile din două state, confiscat de poliţiştii de frontieră vasluieni

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Lexus, căutat de autoritățile din Italia și Elveția, care figurează în bazele de date ca fiind semnalat furat.

Ieri, 4 noiembrie, în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu dublă cetățenie, română și R.Moldova, în vârstă de 40 de ani, care conducea un autoturism marca Lexus.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză,  poliţiştii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalări introduse de autoritățile din Italia, respectiv Elveția.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul în luna februarie, din Polonia, în urma consultării unui site de vânzări auto și că a plătit suma de 23.000 de euro. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul în cauză este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.  

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de  240.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Tag-uri: lexus , politie

Vizualizari: 4550

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus