Nemulțumiri mari în piețe. ”Nu poți să renunți la mâncare! Oamenii se vor înghesui în supermarketuri”

Teodor Birț, directorul Piețe Sibiu SA și președinte al Asociației Administratorilor de Piețe din România, se arată nemulțumit de noile măsuri de restricție anunțate de guvern, pe care le consideră discreționare, insuficient explicate și fără rezultate clare.

Teodor Birț spune că, deocamdată, declarațiile publice ale experților de la București nu i se par deloc liniștitoare.

”Una e când închizi târgul de vechituri, sau pe cel de mașini, și alta e când închizi piața. Oamenii pot rezista fără haine o lună, dar nu pot trăi fără mâncare. Eu cred că dacă nu vor putea veni în piață să-și cumpere produse alimente, atunci vor merge în magazine, în supermarketuri, pe care le vor aglomera și mai mult. Cum reduce asta riscul de îmbolnăvire?”, a declarat pentru Turnul Sfatului Teodor Birț.

Șeful piețelor sibiene a mai explicat faptul că a discutat cu comercianții din piața din cartierul Vasile Aaron și aceștia vor putea să-și vândă în continuare produsele într-un spațiu ce va fi amenajat în aer liber, în vecinătatea pieței.

Cât privește hala de lactate din Piața Cibin, Teodor Birț nu crede că aceasta se va închide și așteaptă să vadă normele exacte de aplicare a măsurilor anunțate.

Nu în ultimul rând, Teodor Birț spune că nu poți pune semn de egalitate între ceea ce se întâmplă în piața Obor din București – dată de premierul Orban ca exemplu negativ, și ceea ce se întâmplă în alte piețe din țară.

De altfel, conducerea Asociației Administratorilor de Piețe din România a și transmis astăzi un comunicat de presă pe această temă.

”Considerăm că nu este normal să generalizăm, nu este corect să se dispună închiderea piețelor agroalimentare doar pentru că s-a considerat că administratorii Pieței Obor din București nu au urmărit respectarea măsurilor. În situația în care piețele agroalimentare se vor închide producătorii agricoli nu vor avea unde să-și vândă fructele și legumele și vor fi nevoiți să le arunce. În piețele agroalimentare își desfășoară activitatea un număr mare de producători agricoli și comercianți, atât la mese cât și în spațiile comerciale din jurul sau din incinta piețelor, activitățile comerciale desfășurate constituind o verigă importantă în economia țării.

De asemenea, producătorii de pâine, de lactate, de carne și produse din carne își desfășoară activitatea doar în spații închise, astfel încât aceștia vor fi în imposibilitate să-și valorifice marfa, iar populația nu ar avea de unde să se aprovizioneze cu produse proaspete și sănătoase, produse în România.

Atâta timp cât minimarket-urile cu aceleași suprafețe sau mai mici rămân deschise considerăm că și magazinele din incinta sau din jurul piețelor ar trebui să rămână deschise, pentru că aici măsurile de prevenire pot fi adoptate, urmărite și respectate mult mai ușor.

Considerăm că ar fi normal ca măsurile de restricționare a activităților din piețe să fie luate punctual, acolo unde se constată că administratorii piețelor nu respectă măsurile impuse de autorități pentru prevenirea și combaterea pandemiei COVID-19.

Activitatea desfășurată în piețe și târguri trebuie analizată în colaborare cu autoritățile publice locale și măsurile restrictive să fie luate doar acolo unde este cazul”, se arată în comunicatul AAPR.

Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România este o asociație care reunește 35 de entități membre (instituții și societăți comerciale) din întreaga țară.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2266

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

Lulica Birtu

Acum 3 ani

Mai Birtache, in market oamenii au conditii pentru igiena, in schimb in pietele administrate de tine nu exista nimic,nu e nici o diferenta intre piata de acum 20 de ani si cea de acum. Nu gasesti unde sa te poti spala pe maini,decat cu apa rece,nici macar un dozator de sapun montat si tu vrei ca cei care vand acolo sa aiba conditii.E normal ca tu stai la vila ta din Cisnadioara cu piscina in calzita si altii stau si ingheata zilnic in piata.Poate ar fi bine sa deschizi piata la tine acasa ca ai cele mai bune conditii! Grija cu gusa!
Raspunde

Marin Marinescu

Acum 3 ani

Nemultumiri mari, dar neglijenta vanzatorilor din piete nu a cunoscut limite. Luni de zile am mers in piata cu masca, multi dintre clienti aveau masca, vanzatorii nu, sau o purtau pe barba! Si ei au pus umarul sa ajungem la situatia de acum, cot la cot cu autoritatile care nu erau in stare sa supravegheze cateva piete. In rest de fiecare data cand e o restrictie, imediat vin sa ne explice cei afectati ca la ei nu e nicio problema. Daca ar fi sa ascultam, de nicaieri au murit mii de oameni.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marlin Marlanescu

Acum 3 ani

Unde au murit mii de oameni Marine? Aia morți de Covid , nu cu Covid?? Oamenii care mor acum in spitale sunt cei cu boli cronice netratate de 8 luni de când nu mai exista alte boli pt autoritățile romane decât Covid , și care ajung in spitale in stare gravă și odată intrați in spital clar ca se infectează si odată decedați sunt declarați morți de Covid!! Peste ani veți înțelege cât de mare a fost manipularea și ca de fapt acest virus nu e nici pe departe atât de periculos cum e prezentat, și ca nu vom scapa niciodată de el, probabil ca la ora actuala in România au fost deja infectați peste 3 milioane de persoane, iar rata mortalității e foarte mică raportata la aceasta cifra... Conform INS care are date publice , numărul de morți pe anii 2018, 2019 și 2020 sunt cam la fel, cu diferențe de câteva sute , deci cei care mor acum mor din cauza sistemului sanitar de ev mediu și a incompetentei unora din personalul medical plătit cu salarii de mii de euro și care odată ajuns in spital te tratează ca pe un sclav, ca ei sunt “eroii in halate albe “!! Avem 10000 de cazuri , deci in realitate avem cel puțin 50000 / zi , in 3-4 luni toată populația va trece prin infecție, unii vor muri , iar cei care scapa, merg mai departe , oricum autoritățile nu au făcut nimic pt ca sunt incapabile și incompetente, deci suntem pe cont propriu! Aveți și alte surse de informare , nu doar televiziunile din România care au toate aceeași tema și scop , sa creeze haos și panica pt ca cei care fura sa o facă liniștiti , deci informați-va !
Raspunde

Marin Marinescu

Acum 3 ani

Da, Marline, deja am ajuns in punctul in care nu mai e loc in spitale la noi in oras, ce sa mai zicem in toata lumea, dar totul e doar o manipulare. Iti dai seama cum toti sunt pe o mana, de la asistentele medicale care se distreaza purtand costumul ala comod de cosmonaut 8 ore pe zi, pana la guvernele care abia asteptau sa opreasca oamenii de la munca, sa se duca economia de rapa. Mai bine ascultam surse sigure de informatii, cum e tanti Sofica de la biserica, care stie tot ce misca.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus