Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

O țară ca afară

O țară ca afară

Ca să ai parte de un tratament medical corect trebuie să pleci din țară.

Pentru un concediu liniștit, la malul mării, trebuie să pleci din țară.

Ca să mergi undeva la schi, iarna, să nu te stresezi de cozi, parcări și servicii proaste, trebuie să pleci din țară.

Dacă vrei să-ți cumperi o mașină second-hand, oricine ți-ar recomanda să o cumperi ”de afară”.

Dacă vrei autostradă, trebuie să ieși din țară.

Milioane de români muncesc în străinătate, pentru că în țară consumi mai mult decât câștigi.

După 31 de ani de la revoluție vedem în continuare că ”afară” e OK și ”înăuntru” e urât. Că dincolo se poate, aici, nu. Avem nevoie de câte un episod de genul ”Colectiv” sau ”Neamț” să realizăm că ceea ce facem nu e în regulă deloc. Iar apoi, pentru câteva zile mutăm munții, reformăm sistemul, schimbăm oameni, punem alții, plângem cu toții, acuzăm cu toții. Un fel de înmormântare cu bocitori. Nu durează însă mult și peste câteva zile uităm. Cu toții.

La câteva luni după Colectiv românii cereau redeschiderea cluburilor închise din cauza neconformităților în raport cu legea. În continuare sunt locuri în care dacă nu ar fi pandemia, ar sta deschise, în ciuda legilor.

Medici care acum trei, patru luni spuneau că virusul e o prostie, că masca e inutilă, acum se lamentează ca niște babe că spitalul nu e pregătit și că vom muri cu toții. Atunci erau doctori, azi sunt candidați la parlamentare. 

Iar acum, după incendiul de la secția ATI a spitalului din Piatra Neamț aflu că există Unitate de Standarde, în cadrul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate. Și că spitalul în care s-a produs incendiul nu era conform. Dar care este? 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 8529

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus