Sâmbătă,
28.11.2020
Innorat
Acum
-2°C

O asociație dedicată persoanelor cu dizabilități caută beneficiari în Sibiu. „Va fi un eveniment unic”

19 Noiembrie 2020 17:41

O asociație dedicată persoanelor cu dizabilități caută beneficiari în Sibiu. „Va fi un eveniment unic”

Asociația „Ridică-te și umblă”, cu sucursale în întreaga țară, caută acum la Sibiu persoane cu dizabilități locomotorii, deficiențe de vedere și auz, pentru a lua parte la activitățile organizate în mod curent. Potrivit vicepreședintelui George Uba, primele întâlniri vor avea loc online, iar inaugurarea proiectului și la Sibiu va avea loc de Ziua Persoanei cu Dizabilități.

Taberele și proiectele noastre asociației au trezit interesul unui număr mare de persoane cu dizabilități din țară, spune George Uba. „Venind în tabere de oriunde ei ne-au solicitat înființarea de filiale în localitățile de unde sunt, mai ales din orașe mari. Acum avem 29 de sucursale în toată țara, urmând și altele la Cluj, Tg. Mureș, Sighet, Baia Mare”, spune acesta.

Prin participarea la activitățile acestei asociații, voluntarii asigură integrarea socială a persoanelor cu dizabilități, demonstrându-le că aportul lor la societate este important și necesar.

„Întâlnirile vor fi lunare, dar în cursul lunii vom putea să ne întâlnim la diferite programe culturale (cenaclul literar, pictură, muzică, diverse abilități creative), programe de sănătate, programe culinare, psihologice, spirituale, programe juridice și în orice program pe care îl sugerați ca fiind important. Unele programe vor fi strict pe filială, altele vor fi naționale, la care sunteți invitați să participați, ocazii de cunoaștere și de noi prietenii”, explică vicepreședintele asociației.

Întâlnirile vor fi pe aplicația Zoom, care permite prezența a 100 de persoane. Filiala, astfel organizată pe internet, va avea o pagină dedicată, cu postări ale evenimentelor și o platformă de comunicare.

De la mediul virtual la cel real

După ce lupta cu pandemia de coronavirus va începe să aibă rezultate importante, reprezentanții asociației promit că întâlnirile se vor muta din online, în offline. „Ne vom întâlni într-o sală special amenajată pentru astfel de evenimente, voluntarii ajutându-vă să ajungeți, cu mijloacele lor, la aceste întâlniri ce vor fi un prilej de mare bucurie”, spune George Uba.

„Misiunea asociației constă în a prepara hrană pentru oamenii străzii, a avea programe în penitenciare, a oferi lecții de viață elevilor din școli, a merge în spitale pentru a consilia persoane cu dizabilități cu aceleași probleme ca și ei, și chiar pe cei care nu au dizabilități. Un alt aspect al preocupărilor din cadrul Asociației constă în a identifica și a valorifica talentele lor și a le mediatiza pentru a fi cunoscuți, contribuind la corectarea percepția față de persoanele cu deficiențe fizice”, continuă acesta.

Pentru a vă înregistra în grupul ce va forma filiala puteți să o contactați pe dna. Rodica, secretara filialei – pe Whatsapp – 0770717789, la George Uba – 0729789470, președintele filialei Arad și vicepreședintele asociației sau la Livia - 0786450707, din partea persoanelor cu dizabilități, din Sibiu.

Deschiderea filialei de la Sibiu va avea loc în 3 decembrie, ora 17, pe Zoom. 

Asociația „Ridică-te și umblă” pentru persoanele cu dizabilități din România 

Programul „Ridică-te și umblă” pentru persoanele cu dizabilități a fost inițiat pe 18 aprilie 2010 în București, iar datorită caracterului centrat pe relații și pe valoarea persoanei cu dizabilități, a câștigat audiență în toată țara. A pornit cu un număr de 25 de persoane cu dizabilități, ca, în prezent, după zece ani, Asociația să aibă peste 3000 de persoane cu dizabilități, fără însoțitori, organizați în 39 de sucursale, fiind prezentă în orașele cele mai importante din țară. 

Fondatorii acestei inițiative au fost George Uba și Aurel Burcea, ultimul fiind persoană cu dizabilități și editorul revistei „Împreună”, revistă destinată exclusiv persoanei cu deficiențe fizice. Coordonarea acestui program este continuată de Lucian Aldea, care și-a păstrat echipa, viziunea și resursele, orientând instituția către direcții de extindere, cât și pentru o dezvoltare intensivă, în sucursalele asociației. Asociația este preocupată, în mod deosebit de dizabilitățile locomotorii, de vedere, hipoacuzice, dar și altele, favorizând relații simbiotice și armonioase. Pe lângă climatul de familie creat în întâlnirile regulate ale Asociației „Ridică-te și umblă”, se urmăresc terapii ocupaționale, seminarii de dezvoltare personală, lucrări hand made, tabere anuale de până la 200 de participanți, excursii, concerte și implicarea în programe susținute în instituții, cât și activități motivaționale cu și prin persoane cu dizabilități. 

Misiunea lor constă în a prepara hrană pentru oamenii străzii, a avea programe în penitenciare, a oferi lecții de viață elevilor din școli, a merge în spitale pentru a consilia persoane cu dizabilități cu aceleași probleme ca și ei, și chiar pe cei care nu au dizabilități. Un alt aspect al preocupărilor din cadrul Asociației constă în a identifica și a valorifica talentele lor și a le mediatiza pentru a fi cunoscuți, contribuind la corectarea percepția față de persoanele cu deficiențe fizice. De asemenea, Asociația pregătește declarații de valori, prin care supunem atenției opiniei publice practicile riscante tolerate în societate în educație și stil de viață, cât și abuzurile sau carențele legislative care defavorizează persoana cu dizabilități. Numărul voluntarilor implicați în acest program depășește 3000 de persoane. Asociația are caracter juridic, fiind una dintre cele mai puternice asociații pentru persoane cu dizabilități din țară, având un caracter dinamic de dezvoltare atât numeric cât și relațional. 

Foto: Facebook/George Uba

Vizualizari: 984

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus