Sâmbătă,
23.01.2021
Innorat
Acum
-1°C

De ce e deștept Cristian Marinescu într-un ocean de genii

De ce e deștept Cristian Marinescu într-un ocean de genii

Mi se ridică brusc tensiunea, îmi dau seama că-mi pierd vederea periferică. Simt cum îmi zvâcnește sângele în vena care de regulă stă cuminte între tâmplă și frunte. Pentru cumințenia asta iau două pastile pe zi, iar periodic, articolele ăstea îmi dau tratamentul peste cap. Am pierdut șirul comunicatelor plătite în care Cristian Marinescu, om de afaceri local, zice că a donat un număr de măști de protecție. Ba la poliție, ba la spital, pe unde a avut omul treabă. Pentru un cetățean de rând 3.000 de măști poate fi enorm. Pentru un spital e nimic. Pentru un om cât de cât citit e jenant să dai bani să ți se publice un astfel de articol în toată presa locală. Pentru foarte mulți, din păcate, e ceva normal. E exact din filmul fluturatului banilor la lăutari: pentru spitaaaaal! O mască, doo măști, tri măști, patru măști, cinci măăăăăști, haidaaaa. Fără număăăăăr! Ba cu număr. Pentru că după ce ți-a luat dedicația, îi ceri manelistului jumătate înapoi. Ai dat atât de mult doar la caterincă, să se bage și alți fraieri. Ați prins-o?

Am depășit momentul în care îi calculam enormitatea. Nu mă mai uit pe Emag să văd cu cât a umflat prețul de data asta. Nu-i calculez nici aparițiile, să văd cu cât a costat mai mult publicitatea decât donația în sine. Între timp, mi-am dat seama că penibil sunt eu. Nu el. El e adânc înfipt în societatea noastră.

Notorietate.

Advertorialele cu donațiile lui Marinescu au un impact pe Facebook, și pe site, evident, mai mare decât multe alte știri mult, mult, mult mai importante. Rivalizează și chiar bat știrea că la Spitalul Județean avem conducere militarizată, de exemplu. Asta înseamnă că dacă a făcut-o pentru notorietate, chiar dacă acum nu candidează la nimic, iar până la următorul ciclu electoral mai e ceva timp, i-a ieșit. Acum este Marinescu, tipul care se laudă cu donațiile. Peste doi ani va fi Marinescu, ăla de-a dat măști la spital. Filantropul, cum ar veni. Bună sau rea, există imagine, iar procentul de sub 1%, câți probabil îl cunoșteau în județ, se va mări considerabil. Dacă vrea să-și facă o carieră politică, are de unde pleca. Dacă o face doar pentru suflețelul lui, a reușit din nou. Omul face trafic într-o țară în care traficul e totul. Cantitatea, nu calitatea.

Adevăr.

Hai să ne uităm la politicienii care postează acum, în campanie, pe Facebook. Nu cumva sunt sub nivelul donațiilor lui Marinescu? De bine, de rău, afaceristul, pe lângă faptul că umflă prețul să dea bine la imagine, chiar face ceva. Așa cum cere societatea. Între unul care zice că va construi un spital, deși știe și eș că nu va face efectiv absolut nimic în acest sens, pentru că nu are competențe în sensul ăsta, și altul care a dat de la el niște măști pentru doctori, care credeți că e mai cinstit? Ambii emit o informație. Doar unul o poate și proba pe bune. Da, politica înseamnă mult mai mult decât 3.000 de măști, vor spune unii. Serios? Pentru majoritatea românilor politica înseamnă acțiune: kilometri de autostradă, locuri de muncă, investiții, bani, pensii. Cifre, dovezi, lucruri certe, în mână. Bă, tu ce-mi dai? O găleată, doo găleți, tri găleți... Acestea sunt așteptările pentru un politician, indiferent dacă e consilier local, deputat, primar sau orice altceva. Fapte, domle, fapte! Ia de-aici fapte!

E penibil să te lauzi. Pe bune?

Diferența dintre Cristian Marinescu și majoritatea celor care postează pe Facebook este că primul dă bani la presa locală, pentru ca impactul laudei să fie mai mare, în timp ce restul se bazează doar pe like-urile prietenilor. A trecut la nivelul următor, cum ar veni. Câți dintre ”imaculații” de pe Facebook ce-l iau la mișto pe Marinescu nu s-au dat măcar o singură dată rotunzi pentru o realizare mult mai mică decât cea a omului de afaceri? A donat măști de 5000 de lei spitalului. Atât s-a putut. Voi ați făcut o poză cu Piața Mică pentru 20 de like-uri? V-ați pozat cu bicicleta, s-o băgați pe aia că sunteți ”eco”? Sau v-ați lamentat extrem de vehement că ne merităm soarta și ați dat ”refresh” la secundă, să vedeți cine a dat cu like și cine cu inimioară? Avem în oraș o grămadă de specialiști în virusologie, ATI, statistici și măsuri de securitate sanitară, că toți cei din DSP ar trebui să-și ia concediu 10 ani. Dar câți au făcut efectiv ceva în lupta cu pandemia? Evident, nu era treaba lor. Dar tot așa, nu era nici a lui Marinescu. Fiecare dintre noi ne fabricăm și ne vindem imaginea într-un fel sau altul. Individul în cauză a trecut la nivelul următor: a și dat bani pentru asta.

Sunt absolut convins că sunt o mulțime de oameni care au făcut același gest ca Marinescu și au tăcut demn. Dar permiteți-mi să cred că nu reprezintă majoritatea, astfel încât gesturile lui Marinescu să fie într-adevăr penibile pentru societatea în care trăim. Și suntem totuși într-un colț de țară unde chiar există simț civic. Vă dați seama?

Suntem mai proști decât Marinescu?

Deși la prima vedere pare că nu, la o analiză mai adâncă îmi pare că da. Doar prin faptul că poate doi, trei se vor gândi să fie cu adevărat mai buni decât omul de afaceri și tot a produs o schimbare în bine. Cu toată grandomania lui. Câți și-au pus întrebarea: Bă, sunt mai prost decât Marinescu? Eu nu pot dona o mie de măști pentru copiii de la Pediatrie? Dincolo de silă... Atunci când îl voi judeca pe om, m-aș asigura că sunt mai bun decât el, ar zice un proverb chinezesc. Am făcut și eu ceva pentru societate, dar nu am bătut toba, ar fi un prim pas extrem de util pentru stima de sine a fiecăruia dintre noi. E o competiție om la om, doar pentru tine, nu trebuie să vii cu bani pentru un nou advertorial. E suficient să-ți demonstrezi că propria umbră pe pământ e mult mai lungă decât a individului cu măștile. Ăla de-ți provoacă repulsie. Doar pentru tine. Și garantez că după ce vei face asta îi vei ignora pe toți gogomanii. Asta, dacă nu ești și tu un gogoman și-i vei spune că donația ta a fost mai mare. Și dai print-screen cu procesul verbal de predare-primire.

Ce fain ar fi să-l privim cu toții pe Marinescu cu compasiune: Săracul, atâta poate. Nu s-a integrat printre noi...

Oglinda societății.

Sunt enorm de mulți oameni care judecă: La banii lui e nimic. A costat mai mult publicitatea decât donația. Îl cunosc, avea magazine de haine second-hand. (Evident, e vorba de un alt Marinescu). E ăla de nu crede în coronavirus. E pesedist. Dă share-uri la teorii ale conspirației. E secretar de stat. E fiul lu tac-său. Și avalanșa se revarsă în minunata grădină a Maicii Domnului. Sfâșiem tot, indiferent de om, sex, religie, doctrină politică și culoarea pielii. Suntem excesivi de severi cu tot ce mișcă în jurul nostru, dar băltim în mediocritate de zeci de ani. Ăștia suntem.  Dar ne putem face bine.

Până atunci: o mască, doo măști, tri măști...

Vizualizari: 10283

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Opinia Publica

Acum 1 lună

Dar totuși unde este greșeala ? Omul si-a asumat gestul si financiar si public si moral nu cred ca este psihopat sau duce lipsa de lăudători, ba dimpotrivă cred ca este un om destul de empatic si simpatic si un bun român, pe lingă faptul ca este un bun manager mai are si pregătire medicala si experienta de bun politician. Nu cred ca a comis ceva ilegal sau imoral, de unde știi tu care a fost raționamentul lui ? A folosit servicii care voi le oferiți contra cost si pe lingă faptul ca este om de afaceri are si o pregătire destul de buna in mai multe domenii. Ce vina are roata ca sunt pietre pe drum ? Actele filantropice se publica in ideea de a atrage mai multa atenția asupra unei probleme nu asupra celui care donează.
Raspunde

Rodion Micu

Acum 1 lună

Greșeala e în capul unui hater. Atât poate autorul articolului.
Raspunde

Vivi Dragan

Acum 1 lună

Stati linistiti ca omul nu face nimic gratis. Isi face relatii ca de exemplu acum vrea sa modifice regimul de circulatie pe strada Prejbei cam cum vrea muschi lui si fac pariu ca cei de la Primarie ii vor face pe plac ca doar nu o sa il supere pe donatorul sef al Sibiului.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus