Duminică,
24.01.2021
Cer Senin
Acum
10°C

Monica Muntean, noua șefă a ISJ: Neamul românesc este plângăcios și anxios. Pune teama în față și nu - eu sunt în stare

Monica Muntean, noua șefă a ISJ: Neamul românesc este plângăcios și anxios. Pune teama în față și nu - eu sunt în stare

Monica Adriana Munteanu a fost numită în funcția de inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Sibiu, din data de 16 noiembrie. Sibiancă get beget, școlită la Sibiu și Cluj, licențiată în psihologie și psihodramă, cu o experiență vastă în educație, metodică, evaluare și consiliere, se consideră o persoană riguroasă, exigentă, care luptă pentru schimbarea în bine a sistemului educațional, a mentalităților și a modului de abordare. Într-un interviu acordat reporterilor Turnul Sfatului, noul șef al IȘJ vorbește despre provocări, despre învățământul online din Sibiu, despre perspectivele de a construi noi școli, grădinițe și creșe și despre felul în care ar trebui să se desfășoare lucrurile în momentul în care școala față în față va fi, din nou, posibilă.

Reporter: Spuneți-mi câte ceva despre dumneavoastră.

Sunt sibiancă get beget. Tata s-a născut în aceeași casă în care m-am născut și eu, bunicul meu s-a născut în aceeași casă, deci, pe filieră paternă, sunt sibiancă. Școala am făcut-o în Sibiu, clasele I – IV le-am făcut în cartier, la Școala nr. 13, clasele V-VIII le-am făcut la Liceul de Artă, pentru că dețin abilități din zona artistică și m-am bucurat foarte mult să pot fi elev acolo.

În ce domeniu sunt aceste abilități?

Arte Plastice. Toată perioada am fost premiată, obținând locul I, nu am coborât ștacheta, dar situația familială nu mi-a permis să-mi continui studiile, care presupuneau foarte multe costuri pe vremea respectivă, de la cumpăratul tuburilor de vopsea, până la pensule și alte materiale necesare. Îmi doream, în schimb, să devin învățătoare sau profesoară. Am intrat la Liceul Pedagogic pe care l-am terminat în anul 1980. Cu un an înainte s-a desființat psihologia. Am rămas cu un gust amar că nu puteam să fac ceea ce iubeam, dar m-am mulțumit cu ideea că pot să fac ceea ce-mi place ca meserie.

În liceu ați realizat că vreți să urmați psihologia?

Da, atunci am știut clar că aceasta este zona care mă mulțumește. Toată viața am fost pasionată de descoperirea comportamentelor umane, cauzele unor comportamente, soluții la schimbare, ceea ce am și practicat intuitiv, de foarte multe ori în meseria mea. Am fost și învățătoare în mai multe școli, cum era atunci sistemul, dar din 1990 am devenit institutor metodist la Colegiul Național „Andrei Șaguna”, terminasem între timp și Colegiul de Institutori pre-primar, primar la „Babeș Bolyai”, în Cluj și am lucrat în Liceul Pedagogic până în 2004. Până în acel an am pus pe picioare alternativa educațională „Step by Step”, exact în anii premergători lui 2004, în care, fără să-mi doresc să fiu lipsită de modestie, am investit bani personali, energie personală, timp personal. Eram sâmbăta și duminica permanent la lucru, pentru că gândeam în mod unitar toată săptămâna următoare de activitate, dar nu regret nimic, pentru că a fost o perioadă extraordinară. Am putut arăta că se face și un altfel de învățământ, am putut arăta că viitoarele dăscălițe pot învăța și pot vedea că se poate face carte, cum spun eu în mod plastic, și altfel, iar generația care a fost atunci a mea, niște copii simpli, dar minunați, a dezvoltat o serie de competențe din zona autonomiei și independenței și a stimei de sine, fără prea multe eforturi din partea mea. În anul 2004, dintr-o întâmplare, pentru că, între timp, eram și evaluator de manuale la clasele I-IV, la una dintre evaluări am avut un monitor – observator din partea Ministerului, un domn căruia, probabil, i-a plăcut foarte mult patosul meu, stilul meu și mi-a spus: „Măi, Monica de ce nu accesezi tu, că, uite, avem un program care se numește Mentor de Dezvoltare Personală, și tu ai fi tare bună acolo”. Am luat concursul, iar din ianuarie 2005 și până în toamna lui 2008 am lucrat într-un program draconic, dar minunat. Cum spuneam noi, de luni până joi, biroul nostru era mașina și sala de curs din școala X, iar vineri, de obicei, eram aici, în inspectorat, unde luam legătura cu superiorii din București, făceam schimb de bune practici cu ceilalți colegi din țară. Mentoratul a fost o activitate care s-a dus spre învățătorii și profesorii din învățământul rural, prin care au învățat să lucreze în grup, pe echipe, să schimbe paradigma de a gândi, procesul instructiv-educativ. Să încerce să-și dea șansa că se poate și altfel și am marea bucurie că, și acum când am fost numită în această funcție, am fost sunată de foști cursanți care mi-au spus: „No, așa da, s-a făcut dreptate!”

Și s-a făcut dreptate?

Eu spun că nu e chestie de dreptate aici, dar recunosc că mi-a gâdilat puțin orgoliul și m-am bucurat de toate mesajele frumoase pe care le-am primit. Între timp, eu am terminat studiile Facultății de Psihologie, de aici, de la Universitatea „Lucian Blaga”, dar am făcut în paralel și Școala de Psihodramă care durează patru ani. Am avut marea bucurie să dau o a treia licență, de data asta, o licență adevărată, foarte practică și foarte aplicată cu Giovanni Boria, unul din discipolii lui J.L. Moreno, cel care a dezvoltat această metodă de terapie de grup sau psihodramă clasică. Asta pe mine, iarăși, m-a ajutat foarte mult în cursurile cu formabilii, pentru că, lucrând puțin și la ceea ce înseamnă etica personală lucrurile se schimbă, se simt valorizați, se simt importanți, încep să accepte faptul că greșeala face parte din reușită, iar asta era un lucru extraordinar. Până atunci nu se mai pusese problema așa. Când s-a terminat programul, am revenit la catedră, de data aceasta pe post de profesor consilier școlar prin Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) și am funcționat cu mai multe posturi, fiind angajată a acestei instituții.

În inspectorat de cât timp sunteți?

În inspectorat sunt de anul trecut. Eu, între timp, am implementat foarte multe proiecte cu fonduri europene, pentru că, totodată, sunt formator în registrul unic al ARACIP, dar și evaluator instituțional, evaluator extern. În această calitate am evaluat pentru autorizare acreditare și evaluare periodică, în 10 ani de zile, sute de instituții din toată țara, acolo unde am fost trimisă. Anul trecut am venit în inspectorat la invitația domnului Alexandru Dumbravă. Acesta mi-a fost formabil și a recunoscut stilul meu, forța, felul meu de a mă implica, rigurozitatea, exigența. Recunosc că sunt momente în care sunt mai exigentă chiar și cu mine și, probabil, i-a plăcut acest lucru și mi-a făcut invitația: „Hai să facem echipă, hai să punem lucrurile la punct!”, știind că m-am ocupat mult de instituțiile private, noi având instituții private în județul Sibiu, știind modul de organizare, documentele programatice și tot ce înseamnă instituție particulară. Am avut ca sector grădinițe private și asta m-a bucurat, pentru că am putut să fiu alături de ei, pentru că unele din doamne mi-au fost, cândva, practicante, deci mă cunoșteau.

Sunteți acum inspector școlar general. Care este viziunea dumneavoastră asupra învățământului sibian?

Eu am mai multe vorbe, mai multe devize, dar una dintre ele pe care am folosit-o foarte mult a fost aceea: școala trebuie să fie locul unde copilul se simte bine. Mie mi-era atât de drag, când eram copil, să mă duc la școală. Chiar îmi doream să ajung mai repede la acolo, decât să ajung acasă. Acasă știam că sunt pusă la treabă, știam că am frați mai mici, dar la școală era minunea. Acolo se petreceau toate și mi-aș dori, nu știu cât de utopic mai sună acum, ca ei acolo să se simtă bine. Mă doare foarte mult că o parte din copii au această suferință că nu pot merge la școală. Sigur că, indirect, și profesorul trebuie să se simtă bine la școală. Dacă nu e locul lui acolo, lucrurile nu am cum să meargă bine.

Atunci, plecând de la acest principiu, ce trebuie să se schimbe pentru a se ajunge aici?

Ceva ce se poate schimba foarte greu, în ani, este mentalitatea, apoi, rezistența la schimbare. Oamenilor le este foarte greu să schimbe ceva. Psihologic vorbind, omului îi place în zona de confort. Cu cât iese din ea, cu atât este mai inconfortabil, dar, de fiecare dată le spun și le atrag atenția: viața adevărată începe când se termină zona de confort. În fond, viața nu este bună, nu este rea, viața este o provocare. Felul în care tu consideri că experiențele de viață pot să te influențeze în mod pozitiv sau negativ este atitudinea ta față de ceea ce ți se întâmplă, nu acțiunea în sine. Eu cred că ar trebui mai multă consiliere în zona aceasta ca să prindă, din nou, încredere, cel puțin unii dintre ei, că pot și sunt în stare. Instituția școlară este un organism viu. Se practică mult ideea: dar să înceteze odată schimbările! Însă, cum să nu existe schimbare, dacă și eu de ieri până astăzi am un alt rid? Eu sunt ființă, eu mă schimb, eu fac parte din sistem.

Știu că sunteți și consilier local. De cât timp?

Da, de anul acesta. Nu sunt de mult timp.

Atunci, probabil știți că în Sibiu este o reală problemă situația spațiilor în multe dintre școli. An de an sunt multe cereri de înscriere a copiilor și spații puține. Sunt școli la care vin să se înscrie elevi din alte cartiere sau din alte zone ale județului, cum este Școala 18, Regina Maria, Colegiul „Octavian Goga” și multe altele. Acum, în pandemie, această problemă s-a acutizat, având în vedere că sunt clase la școli și grădinițe care depășesc efective de 30 de elevi. Cum vedeți rezolvarea acestor situații?

Noile reglementări spun clar că numărul de copii la cei mici nu mai pot depăși 20, 25 de elevi în clasă, iar la cei mari maximum 28 de elevi. Din păcate, observați, avem construit Cartierul Arhitecților, care, de fapt, aparține de Cisnădie, dar nimeni nu vrea să-și ducă acolo copilul. În primul rând, școlile din Cisnădie sunt departe de cartier și toți vor în Sibiu. Anul trecut am fost sufocați de câte reclamații au venit din partea celor care locuiesc în acest cartier și nu au unde să-și ducă copiii. Știu că la nivel local noi acum suntem în căutare de spații. Aici știu că este o procedură greoaie de obținere a spațiilor de construire a școlilor, dar programul care a fost lansat în campanie a avut ca punct forte descoperirea unor spații pentru construirea de creșe, grădinițe și chiar școli pentru copii. Nimănui nu-i convine. Nici dascălilor nu le convine să lucreze într-o școală supraaglomerată, dar și aici mai apar paradoxuri. De sus vine și spune „Redu posturi, redu clase, redu că altfel nu avem bani să plătim”. Pe de altă parte, vii și spui: „Hei, dar eu în școala aceea mai am nevoie de o clasă”. Conform circumscripției școlare am încă copii, eu trebuie să-i înscriu, ce fac cu ei? Deci apar și paradoxurile acestea, dar interesul este foarte clar. Măcar să se înceapă, în acești patru ani, chiar dacă procedura este într-adevăr tare greoaie, dar dorința noastră este să găsim cel puțin spații care pot fi transformate în spații școlare și să venim în întâmpinarea acestei probleme. Un alt lucru bun din viziunea noastră este acela de a regândi. Pentru că avem școli cu copii puțini, care ar putea fi structuri, ne gândim serios la un campus școlar. Chiar și la nivel de inspectorat ne gândim să avem acest campus și la Sibiu, și la Mediaș, chiar dacă implică foarte multe eforturi financiare, pentru că ai nevoie atunci și de internat și de cantină, care, din păcate, în ultimii ani s-au desființat.

Și credeți că aceste viziuni sunt realizabile?

Da, categoric!

Ați început sau veți începe, având în vedere că sunteți de foarte puțin timp în funcția aceasta, un scenariu pentru reînceperea școlii față în față, atunci când va fi posibil?

Noi nu putem comanda nimic atâta timp cât nu primim undă verde de la Direcția Sanitară. În momentul în care vom primi acceptul să reintrăm în activitate, eu spun că toată lumea va fi fericită. De aceea nu prea avem ce planuri să ne facem, pentru că, atât copiii, cât și dascălii sunt atât de dornici să revină, încât, cam toată lumea știe ce are de făcut. 

Considerați că în momentul acesta școlile sunt sigure în ceea ce privește infectarea cu SARS CoV-2?

Da, școlile sunt sigure, disciplina nu este sigură. Aici este problema. Toată vara grădinițele private au funcționat. A fost derogare și au funcționat chiar din 15 iunie, cu această tentă socială de a ajuta părinții să meargă la serviciu. În județul Sibiu au fost în mâna mea. N-am avut niciun caz. Unul singur a fost chiar la final, un cadru nedidactic care luase de la soțul lucrător într-o instituție sau companie. Cel puțin cei mici, din punctul meu de vedere, ar fi putut veni la școală. În primul rând, că ei sunt mult mai corijabili și mult mai complianți, ei depind foarte mult de dascăl și atunci și ascultă comenzile și se înregimentează și atunci cu disciplina de rigoare: pe unde intrăm, pe unde coborâm, nu ne îmbrățișăm, respectăm spălatul pe mâini și așa mai departe. Și la cei mari, la gimnaziu, la liceu ar trebui să se pună corect problema. Eu nu spun că nu s-a pus până acum, dar poate mai mult, încât ei să înțeleagă că este în favoarea lor să respecte regula. Sigur că avem această mentalitate că regula este făcută ca să fie încălcată, și cu cât cresc mai mari cu atât le intră în cap mentalitatea asta despre care eu spun că este total greșită. Regula este să mă securizeze pe mine. Dacă eu o respect, îl apăr pe cel de lângă mine și el dacă respectă, mă apără pe mine.

Și cum credeți că s-ar putea rezolva problema cu disciplina la cei mari?

Cred c-ar trebui, și asta nu neapărat pentru că vin din zona respectivă, dar pentru că-i văd importanța, ca școlile să dea o mai mare importanță acestui aspect. Am fost prin școli și am văzut cum se pune problema: sunt școli unde profesorii acceptă și chiar cer ajutorul profesorului consilier școlar și sunt școli unde profesorii merg pe ideea: „Ce face și ăsta aici, dar la ce ne trebuie și ăsta?” Dacă valoriza consilierul școlar corect, ar putea aduce un plus de valoare în schimbarea comportamentală, de ce nu? Fiecare pe felia lui dacă își face treaba bine ar putea duce spre starea de bine a copilului.

Și ar mai fi o problemă. Unele instituții de învățământ mai au nevoie de personal pentru a fi îndeplinite condițiile de siguranță. Sunt unități de învățământ care au cerut posturi. În mod special grădinițele unde este nevoie de personal auxiliar. Ce se va întâmpla cu acest aspect?

În primul rând, înainte de a reintra în activitate, în școli, trebuie să facem o reorganizare. Și aici sunt paradoxuri. Există unități de învățământ cu un efectiv mic, dar care au pe peste normativ angajat personal nedidactic și auxiliar și invers: un număr mare de copii, iar angajații sunt puțini. În acest caz trebuie să facem o analiză serioasă, încât să vedem care, unde să fie distribuit și apoi să vedem cum cerem posturi și cum ni se aprobă. Noi suntem dornici să ne facem treaba bine, dar, din păcate, finalul de pix nu e la noi.

În momentul de față predați?

Da, am două ore în care predau Ateliere de Iteligență Emoțională, pe care le fac online. 

Ce părere aveți despre învățământul online din Sibiu?

Are părți bune și are părți mai puțin bune. În primul rând, pentru dascălii care vor să-și facă bine treaba, este cronofag (consumator de timp) și energofag (consumator de energie). Timpul dedicat pregătirii este mult mai mare, pentru că trebuie să găsești care competențe pot fi dezvoltate și cu ce conținuturi în timpul care, de data asta, este mult mai scurt, în așa fel încât să se producă schimbarea la copil. Asta odată, și, în al doilea rând, trebuie să se plieze pe nevoia lor. Pe de altă parte, în momentul în care vrei să verifici ceea ce au lucrat ei, una este să faci bifă pe niște pe niște caiete, de exemplu, poate nu-ți dorești să vezi fondul temei, ci să vezi dacă copilul și-a făcut treaba, pentru că este formarea lui de competențe, dar, pe platformă, dacă iei fiecare temă a copilului în parte, asta necesită timp.

Inspectoratul are o metodă prin care se poate vedea cum se desfășoară învățământul online în școli?

Toți inspectorii au conturi și intră și fac inspecție online urmărind dacă se intră la ore, dacă se lucrează, cât se stă. Fiecare inspector pe zona lui, urmărește felul în care se desfășoară aceste ore.

Plângeri ați primit la inspectorat de la profesori sau de la părinți în legătură cu modul în care se desfășoară învățământul online?

Da, am primit, dar nu sunt multe și asta mă bucură. Cred că ar fi fost puțin anormal dacă n-am fi avut deloc. Cel puțin de când sunt eu au fost două plângeri: una din partea unei eleve care numai în parte s-a adeverit și una din partea unui părinte.

Ce reclamă?

Că nu se intră pe platformă și că nu se lucrează cu copiii, dar adevărul este undeva la mijloc. Sigur că avem și caz clar, un profesor care nu a intrat de loc până acum și să sperăm că se va regla într-un fel. Acolo sunt foarte multe lucruri care au fost lăsate. Din păcate, avem foarte multe găuri legislative ca tu să poți să iei măsuri fără să lezezi persoana în sine. Având acest vid legislativ este foarte complicat. Nimeni nu vrea să lovească în cadre didactice, dar, pe de altă parte, nu poți veni la final de lună să spui, eu pot să-l plătesc integral, dar persoana respectivă nu și-a făcut treaba.

Din perspectiva dumneavoastră, din experiența și competența dumneavoastră de psiholog, ce impact credeți că are învățământul online asupra copiilor și asupra tinerilor?

Eu cred, și aici este o părere personală, că deciziile nu au fost luate unitar și singular, doar de noi. Cred că sunt coroborate cu deciziile europene. Pe de altă parte, dacă mă întrebați pe mine ca simplu om și simplu psiholog, neamul românesc este un neam plângăcios și anxios. El e veșnic cu temeri. El pune teama prima oară în față și nu „eu sunt în stare”. Cu românul nostru nu știi cum s-o dai și cum să faci ca să fie bine. Este foarte important ca noi, ca părinți, ca bunici, să știm cum să gestionăm această perioadă. În ceea ce-i privește pe copiii noștri, trebuie să le explicăm că este doar o perioadă care va trece. Din păcate, educația noastră nu e construită pe gândirea real pozitivă. La noi, gândirea pozitivă are o importanță diminuată. Gândirea pozitivă adevărată îmi arată că accept ceea ce mi se întâmplă aici și acum și este exact ce am nevoie, chiar dacă nu-mi convine. Ca punct de vedere personal, vom avea și copii care vor rămâne în zona aceasta anxioasă o perioadă destul de lungă de timp. Aici cred că trebuie să găsim tactul, măiestria fiecărui cadru didactic coroborat cu a consilierului școlar: cum lucrăm la suflețelul lui, cum lucrăm la comportament, la acceptare, cum lucrăm la reziliență, cum lucrăm la complianță, încât să-l văd pe copil că acceptă că ceea ce i se întâmplă e bine. Generațiile care au trecut prin Cel de-al Doilea Război Mondial au dat naștere la oameni valoroși. Pe de altă parte, din tot ce am citit eu până acum, până și plantele și animalele, când le supui la perioade de stres, fac o schimbare. Citeam recent un studiu despre orhidee. Cu cât le aduci un pic de stres, cu atât înfloresc mai frumos. Același lucru și la oameni. Să fii în stare să-l înveți pe copil să rabde, să accepte că „nu, astăzi nu cumpărăm asta. Știu că o vrei, sunt de acord cu tine, dar nu azi. Mâine.” Și cu cât îi prelungesc perioada, cu atât el învață să aibă răbdare. Avem cazurile și exemple oamenilor cu reușită în viață care n-au avut o copilărie roz, perioada de adolescență nu le-a fost roz, în sensul că au răbdat, au muncit ani și nu au primit totul de-a gata.

Copiii de la sat, din zonele mai sărace ale județului, din ce știți dumneavoastră, cum fac orele online? Cum se descurcă? Au internet?

Avem o problemă cu internetul. Chiar de curând am fost într-o vizită de lucru la Brădeni unde au primit 94, dacă îmi aduc bine aminte sau 95 de tablete. Aici sunt două probleme: necunoașterea folosirii dispozitivelor, pentru că acasă, mulți dintre ei nu avut un telefon. Apoi, și pentru un om avizat este greu să folosească aceste dispozitive, dar eu spun că asta se poate rezolva, dar, din păcate, eu personal până la poarta școli am avut net și telefonie Orange - de acolo - când am intrat în instituție, pauză. N-am avut semnal, deloc. Atunci Orange -ul care a contractat un astfel de proiect cu mii de tablete, pentru că  în județ distribuit peste 5.000 de tablete, eu spun că ar trebui să se implice serios să verifice la nivelul fiecărei localități din județul Sibiu dacă există internet și cum funcționează.

Și acești copii cum s-au descurcat până acum?

Au primit pachete cu materiale și avem și un proiect care se derulează în trei comune cu situație grea, cu multe cazuri cu vulnerabilități și avem consilieri școlari și mediatori școlari care se duc cu materiale și-i sprijină și îi ajută pe copii să lucreze pe dispozitivele pe care le-au primit, să acceseze platforma. Deci, lucrurile se întâmplă. Nu se întâmplă în viteza în care, poate, ne-am dori. Pe de altă parte trebuie să acceptăm. Orice transformare se produce cu acceptare. Nu accept, nu pot transforma.

Ce sfat aveți pentru elevi, părinți și cadre didactice?

Pentru primii, sfatul meu este să aibă încredere în ei. Cine are încredere în el merge mai departe. Cine are încredere în el este în stare să ofere încredere și celorlalți. Oferind încredere, nepunând prima dată, cum din păcate se întâmplă, dar dacă..., și ce-o mai vrea... și ce mai fac acum.... Această investire de încredere este necesară. Nu poți să vii să spui îmi dau copilul la școală, dar eu nu investesc încredere în ceea ce se întâmplă. Avem mulți oameni valoroși, avem mulți oameni care nici măcar n-au ieșit în față. Eu cunosc o mulțime de astfel de dascăl din Sibiu, minunați, extraordinari, care fac lucrurile să meargă, dar care rămân undeva, pentru că au stima de sine foarte bine pusă la punct și nu au nevoie de perieri, neapărat. Dar asta trebuie să facă părintele. Să spună da, am încredere, gestionați lucrurile acolo. Cel mai bine cred că părinții pot vedea acum. Nora mea îmi spune de multe ori: „Maia, eu acasă sunt părinte, nu pot să fiu dascăl. Am trei copii... cu care să fac lecția? Și ce fel de lecții? Eu n-am studiat așa ceva. ”

Sfatul meu pentru părinți este ca atunci când copiii se vor întoarce la școală să investească încredere. Sigur că implicarea dumnealor trebuie să existe, doar să vină în așa fel pusă încât să se vadă că vin în ajutor, nu în zona aceea de critică, de stați să vă spun eu, dar de ce nu l-ați pus în prima bancă?, dar mai uitați-vă și la asta, dar de ce nu-i faceți... . Eu am o vorbă foarte urâtă, dar care este foarte adevărată. La întrebarea „de ce...” este un singur răspuns: „de aia”. În spatele la „de aia” se ascunde răspunsul meu, răspunsul tău, răspunsul celuilalt și fiecare avem adevărurile noastre. Și atunci, până pun întrebarea aceea, mai repede vin cu o soluție. Și asta i-am îndrumat și pe colegii mei. Hai să schimbăm puțin politica și la fiecare lucru la care tu spui că este o problemă, vino și cu o soluție. Soluția ta poate nu e viabilă. Și ce dacă? Mă lași pe mine, în care tu investești încredere, să lupt mai departe și să vin cu altă soluție. Dar dacă vii doar să-mi pui întrebarea și să mai pui și cu acel de ce, eu mă simt criticat și nu mai am chef nici măcar să lupt să-ți rezolv problema, pentru că mă simt atacat și vreau de data asta să mă rezolv pe mine. Dacă nu schimbăm lucrul acesta, creștem generații de copii care au deviza nu pot, nu sunt în stare, să mi se dea, să mi se facă, e prea mult, e prea complicat, da de ce?

Sfatul pe care îl dau profesorilor este să se aleagă corect. Citiți bine curriculum-ul! Plecați de la competențe și căutați conținuturile și periați conținuturile în așa fel încât să răspundă pe nevoia competenței X sau Y și să ajungă la copil, așa încât copilul să spună da, sunt în stare, pot.

În încheiere vreau să vă întreb care este prioritatea în calitatea de inspector școlar general? Primul lucru pe care o să-l faceți?

Să rămân sănătoasă să, să pot rezista valului care vine. Acum eu mă bucur de o echipă minunată și care are vechime, experiență în tot ceea ce se întâmplă și, unde mă simt pe nisipuri mișcătoare, automat mă pot duce spre unul dintre inspectori care pot să mă sfătuiască sau să mă ajute încât să dezvoltăm învățământul sibian. Dar, ce vreau pe termen imediat, este să funcționăm bine în perioada aceasta cât suntem în online, încât să se vadă rezultate, să se vadă rezultate la copii. Nu mă aștept să fie grozave. Comportamentele și competențele care sunt puse în curriculum la fiecare nivel de dezvoltare a copilului, unele dintre ele, dacă nu aproape toate, au fost gândite, coroborate cu competențele cheie la nivel european. Ori acestea sunt bazate mult pe cooperare și pe lucrul echipă și mai puțin pe activitate singulară, dar măcar ceea ce se poate face, să se facă măcar pe perioada asta.

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

11 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Apolitic W

Acum 1 lună

Mult succes doamnei Inspector Muntean! Se vede de la o posta omul profesionist!
Raspunde

Alzara 1918

Acum 1 lună

Iată pe cine am votat !
Raspunde

Mariana O

Acum 1 lună

Ia uite cine eticheteaza neamul romanesc imbracata in haine secand hand !!!
Raspunde

Ale X

Acum 1 lună

a ajuns Batranu Sas si la Inspectorat.. mai are sa puna el primarul si e gata orasul, putem sa ne mutam.
Raspunde

Eu Tot Eu

Acum 1 lună

Neamul românesc este mult prea răbdător!!!.. da, își plânge soarta tristă, că rabdă mult, din frică doar de Dumnezeu!!!
Raspunde

C P

Acum 1 lună

Oare in ce dictionar a gasit d-na cuvantul ''plângăcios''? Poate ne și răspunde și ne dă titlul dicționarului folosit pentru a ne îmbogății vocabularul conform normelor pe care le folosește.
Raspunde

Itu Kukuruku

Acum 1 lună

oau, deci ce bun e stresul, sa supunem copiii la stres no lasa ca va supunem noi la stres la alegeri, sadicilor.
Raspunde

No Bine

Acum 1 lună

Vai. De ce o venit cu pătura pe ea la inspectorat? Nu au căldură?
Raspunde

@CP @CP

Acum 1 lună

Nu ca mi-ar fi placut afirmatia doamnei, dar ti-a fost lene sa cauti cuvantul (chiar exista) in dictionar; ori nu stii ce e acela un dictionar ori nu stii cum sa cauti in el... Aflarea in treaba la romani, postari de plictiseala si fara rost...
Raspunde

Marius Munteanu

Acum 1 lună

Da, exista cuvantul in dictionar, dar nu-mi place „patosul” cu care dna isi lauda realizarile si nici faptul ca pune etichete poporului din care face parte! Dna draga, sunteti pedagog cu vechi state, o teorie sau o regula in pedagogie se refera si la faptul ca nu trebuie sa punem „etichete”. Cum, de-ati omis asa ceva la pregatirea dvs.? Daca avet sange, vreau sa vad clase de 20-22 de elevi la primar si 28 la gimnaziu si liceu... Va bagati?
Raspunde

Mirela Popa

Acum 1 lună

Hop si doamna! S-a transformat din dascalita in guru...Le stire pe toate.. Sa fim si seriosi!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus