Joi,
28.01.2021
Parțial Noros
Acum
-2°C

Celulă de criză la MAE în cazul răpirii unui marinar român în Togo

Celulă de criză la MAE în cazul răpirii unui marinar român în Togo

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, luni, că ministrul Bogdan Aurescu a convocat, în regim de urgenţă, Celula de criză interinstituţională cu privire la incidentul produs la data de 29 noiembrie a.c. în zona portului Lome, Republica Togo, în care a fost implicată nava Agisilaos şi care s-ar fi soldat cu răpirea mai multor navigatori, printre care şi un cetăţean român.

"Cu privire la informațiile de astăzi din mass media internaționale privind un incident produs la data de 29 noiembrie a.c. în zona portului Lome, Republica Togo, în care a fost implicată nava Agisilaos și care s-ar fi soldat cu răpirea mai multor navigatori, printre care și un cetățean român, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

Din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, a fost deja convocată, în regim de urgență, Celula de criză interinstituțională în vederea inițierii demersurilor necesare pentru verificarea situației, confirmarea informațiilor referitoare la cetățenia și identitatea persoanelor răpite și întreprinderea acțiunilor specifice în astfel de cazuri", se arată într-un comunicat de presă al MAE.

De asemenea, MAE precizează că menține legătura atât cu armatorul/angajatorul cetățeanului român în cauză, cât și cu Sindicatul Liber al Navigatorilor pentru alte informații relevante în acest context.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează și recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz să se facă cu toată precauţia, dat fiind caracterul specific și sensibil al acestuia.

Potrivit Agerpres, Adrian Mihălcioiu, reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF) în România, a informat, luni, că un marinar român a fost răpit de piraţi, împreună cu alţi membri ai echipajului, în cursul zilei de duminică, de la bordul tancului petrolier Agisilaos, în timp ce naviga în zona Golfului Guineei.

În urma atacului organizat duminică în zona Golfului Guineei asupra tancului petrolier Agisilaos, de 37.600 TDW, deţinut de compania grecească Polar Wind Maritime şi înregistrat în Insulele Marshall, au fost răpiţi de la bordul navei patru membri ai echipajului, între care se află şi un român.

''Atacul tancului Agisilaos a fost raportat pe 29 noiembrie 2020, în timp ce se afla la cinci mile marine de la limita vestică a Golfului Guineei şi la 22 de mile marine vest de Togo. Echipajul, alcătuit din 23 de marinari de diferite naţionalităţi (ruşi, români şi filipinezi) prin manevre evazive a încercat să evite abordajul, dar fără succes'', precizează Adrian Mihălcioiu.

Reprezentatul sindical a mai declarat că în prezent restul echipajului se află în siguranţă, la bordul navei, autorităţile şi armatorul fiind informaţi despre incident.

Conform datelor deţinute de sindicat, acesta este cel de-al 24-lea incident de răpire confirmat în zona Golfului Guineei pe parcursul anului 2020. 

foto

Vizualizari: 765

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus