Marţi,
26.01.2021
Ninsori Usoare
Acum
0°C

Nicolae Nan despre Hermannstadt: ”Nu are conducere, nu are organizare”

Nicolae Nan despre Hermannstadt: ”Nu are conducere, nu are organizare”

Fost deputat și președinte al Consiliului Județean Sibiu, dar și unul din cei mai împătimiți microbiști din județ, Nicolae Nan nu-și face mari speranțe cu privire la viitorul echipei FC Hermannstadt. El spune că îi lipsește o organizare internă și nu are la bază o structură dedicată juniorilor. ”Nu are conducere, nu are organizare. Dacă stai și te uiți: am împrumutat jucători la Divizia D mult mai buni decât ăștia care au rămas aici. Cum e centrul înaintaș de la Timișoara (n.r. Stjepan Plazonja). Cel mai bun din echipă. Asta înseamnă că nu se pricep. L-au dat și pe Petrișor Petrescu. Noi tot timpul am avut în Sibiu șapte, opt, nouă jucători locali, acum nu mai avem niciunul. Am avut unul, pe Petrișor Petrescu și l-au dat la Clinceni. Adevărul adevărat este că clubul nu e organizat deloc. Nu ai tu centru de copii, nu ai nimic practic, nici măcar sediu”, spune Nan.

Este dezamăgit și de felul în care a fost preluat de noua conducere. ”Oamenii ăștia binevoitori care au venit aici să bage bani, de fapt nu au băgat bani, au acordat un împrumut. Toată lumea scrie că madam asta a venit cu bani (n.r. Anamaria Prodan), a venit pe naiba. A venit cu o sută de mii de euro și ăia dați în împrumut”, spune Nicolae Nan.

”Noi, cei din Sibiu, rămânem în acest proiect. Credem în el și am și băgat mulți bani”

Presa de sport de la București a relatat săptămâna trecută despre presupuse conflicte la vârful clubului, între principalii acționari. Relatările au fost dezmințile de Claudiu Rotar, președintele lui FC Hermannstadt. „Se tot vorbește de Ruben Albes, dar nu el e marea noastră problemă. Am pierdut doar cu FCSB, cu Craiova și cu Astra, trei echipe care sezonul trecut au fost în play-off, iar primele două s-au bătut la titlu. Valoric ne sunt superioare. Pe urmă, în Cupă, cu Chindia, din cauza celor 8 jucători cu COVID care au rămas acasă, el n-a avut soluții pe bancă. N-a putut efectua decât o singură schimbare", a comentat Rotar, vorbind despre acuzațiile că s-ar dori schimbarea actualului antrenor.

Președintele sibienilor s-a declarat însă nemulțumit de actualul lot: „Valoric, pe posturi, avem jucători mai slabi decât sezonul trecut. Ajungem foarte greu la poartă și, când înscriem, o facem mai mult din faze fixe.  Dar vom rezolva problema în această iarnă. Așteptăm să se încheie prima parte a sezonului regulat și ne apucăm de treabă", a declarat el pentru GSP.ro. Legat de posibila plecare a Anamariei Prodan, el a dat de înțeles că ”rămân sibienii”. „Noi, cei din Sibiu, rămânem în acest proiect. Credem în el și am și băgat mulți bani. Cine vrea să plece să plece!", a mai afirmat Rotar.

Vizualizari: 3044

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Culae Culae

Acum 1 lună

Are dreptate domne Nașul!De aceea domnul Birț împreuna cu bunica Fodor au scos Interul de la naftalina.Pregatim o noua echipa!Ah, și daca “madam” se retrage de la echipa reîncepe Dâlbea sa ieie carton galben din minutul 15?!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus