Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Iohannis: "de Crăciun, de Anul Nou, dacă vreți să vă fie bine, stați acasă cu familia! Cei care nu înțeleg, vor avea surpriza neplăcută să fie amendați"

Iohannis:

Restricţiile instituite pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus rămân în vigoare de Crăciun şi de Anul Nou, a afirmat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis. Mai mult, el a subliniat că aceste restricţii nu sunt facultative, ci obligatorii și i-a sfătuit pe români să stea acasă de sărbători.

"Am observat că foarte multă lume este interesată să știe ce va fi de Crăciun și de Anul Nou. Pot să vă spun ce va fi: restricțiile, toate restricțiile care sunt acum în vigoare, rămân în vigoare și de Crăciun, și de Anul Nou.

Însă aceste restricții nu sunt facultative. Aceste restricții sunt obligatorii!

Este interesul fiecărui român să respecte aceste restricții pentru un motiv simplu: ca să nu ajungă el, sau copilul lui, sau părintele lui în spital. Atât de simplu este.

Aceste măsuri sunt gândite pentru a ne proteja de boală. Ele trebuie respectate. Există dispozitive suplimentare organizate de Ministerul de Interne pentru cei care nu înțeleg vorba bună – vor avea surpriza neplăcută să fie amendați.

Restricțiile, repet, nu sunt doar așa, ca să fie, și respectarea lor este obligatorie", a spus președintele la finalul unei vizite la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" din Bucureşti, centrul naţional de primire şi stocare a dozelor de vaccin anti-COVID-19. 

 

Cred totuși că majoritatea românilor înțeleg rostul acestor restricții, înțeleg rostul măștii, rostul distanțării. Toate acestea sunt pentru a ne proteja de boală. Este foarte clar și este foarte clar un lucru pe care îl observăm pe zi ce trece: aceste măsuri sunt corecte. Cu toții vedeți datele care se comunică zilnic oficial. Nu am scăpat de pandemie. Avem în fiecare zi mii de persoane care s-au infectat, însă numărul, de la o zi la alta, nu mai este în creștere, cum, din păcate, a fost, de exemplu, în noiembrie.

Lucrurile s-au stabilizat și se poate chiar observa o mică scădere, însă să nu o înțelegem greșit. Nu este momentul pentru relaxare!

Chiar dacă începe campania de vaccinare, până când nu va fi toată lumea vaccinată nu putem să ne relaxăm!

În timpul sărbătorilor, de Crăciun, de Anul Nou, dacă vreți să vă fie bine, stați acasă cu familia!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1626

Comentarii

8 comentarii

Ion Nicolae

Acum 3 ani

"până când nu va fi toată lumea vaccinată nu putem să ne relaxăm!"... Cred ca dl. Președinte a cam luat-o pe ulei.
Raspunde

U Lei

Acum 3 ani

„Românii e deştepţi!” Când va veni sfârşitul lumii Românii nu vor fi atenţi Isus a spus: „Talita kumi" Dar nu pentru inconştienţi. Iar Ziua Domnului, ca hoţul În miez de noapte va sosi Femeia va dormi, iar soţul Reviste porno va citi. N-avem conştiinţa tragediei Şi totul luăm „à la légere” Noi, campionii băşcăliei Am compromis orice mister. Avem o scuză de faţadă: „Lasă, că merge şi aşa!" Trădăm la primul colţ de stradă Şi-apoi încălecăm pe-o şa. Senzaţia e de plutire De infinit paraşutism Noi am făcut mişto subţire Şi de marxism, şi de fascism. Ce Decebal şi Burebista? Ce patriotul cărturar? Trăiască Miţa Biciclistă Şi berea rece la pahar! Mitică veşnic să trăiască Şi noi pe lângă el, noroc! Filozofia chelnărească E tot pe loc, pe loc, pe loc! Întreaga drojdie se scurse Din mahalale de Fanar Şi-n loc să fim un roib de curse Noi am ajuns din cal – măgar. Pe primul loc e-njurătura Ea pentru toate e un leac Simţi cum îţi umple toată gura O moştenim din veac în veac. Noi „facem” şi „băgăm” de-a valma Noi suduim neîncetat Iar la acest popor, sudalma E o religie de stat. La treburile serioase Noi nu ne concentrăm destul Avem o somnolenţă-n oase Şi-o zeflemea de prost fudul. Ceac-pac! Dar la reluări de faze Parcă ne mai trezim puţin N-avem profil de kamikaze Tiparul nostru-i bizantin. Apocalipsa furtunoasă Îi sperie pe pământeni… Pe noi nu ne-o găsi acasă – Vom fi la meci, sau la pomeni. Aceasta, poate, ne e soarta S-o tragem şi pe asta-n piepţi N-aveţi decât să-nchideţi poarta Dacă tot face ea pe moarta … Hai, că românii e deştepţi! "Talita kumi" (transliterată în grecește ca ταλιθα κουμ și însemnând: "Fetițo, îți spun ție, scoală-te!").
Raspunde

Gigi Contra

Acum 3 ani

Si ce ? Ai vrea sa fim saxoni ca dl. presedinte?
Raspunde

Rob Anybody

Acum 3 ani

Uuuuu, dl. președinte, ne-am c*cat pe noi de frică deja. Oare nu ar fi mai bine să vadă de guvern, situația sanitară, școli, că moima de la învățământ e de nivel clasa a-5 a C în loc să arunce cu amenințări. Dar nu cred că poate altceva. Jenant când vezi ce se întâmplă la nivel politic, iar președintele în loc să aplaneze situația, iese la TV să amenințe oameni de rând. Om stoic.
Raspunde

@Rob Anybody

Acum 3 ani

Nu te-a amenintat nimeni!Masurile propuse sunt de bun simt si nu sunt ale lui Iohannis;ele se aplica peste tot in lume oamenilor rationali!Nu este cazul tau!Daca ai facut in pantaloni e treaba ta,esti emotiv.Prin cateva masuri normale si de bun simt se lupta peste tot in lume impotriva acestei pandemii nenorocite.Cu prostia,insa,este imposibil de luptat;nu vei castiga niciodata!
Raspunde

Ghita Muresan

Acum 3 ani

Partidul meu, guvernul meu...
Raspunde

Alex Mare

Acum 3 ani

Ce ii mai ameninta Johanis pe romani! Daca nu stati si luati semnul fiarei veti vedea voi!!! cam asa suna amenintarea. Ce spune Revelati 13:14 de semnul fiarei,...ei Johanis face jocul diabolic al noului sistem. Vai de judecata celor care i-au dus in eroare pe oameni. Si eu voi fi judecat de Tatal si Fiul ceresc dar nu vreau sa fiu in locul celor ca Johannis la Marea Judecata care este foarte aproape.
Raspunde

Cristian Sibian

Acum 3 ani

Ati votat,care ati facut-o,avem majoritate cu hunii ,gata,visul saxon s-a indeplinit. Am guvernul meu,ce daca vorbesc de pe prompter,pot sa ii coordonez si asa ca doar nu vorbesc eu.. Voi cetatenii? Biciul pe voi,amenzi,penitenta. Vine Craciunul,sunt darnic!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus