Românii din mai multe țări se întorc acasă de sărbători, zilele acestea. Ca o consecință, la vamă se creează cozi interminabile, astfel că timpul de așteptare este cu multe ore peste media normală. Din acest motiv, o tânără sibiancă a făcut nu mai puțin de 22 de ore pe drum, de la Munchen, în condițiile în care în mod normal ar fi făcut poate jumătate pe atât.
Andreea a plecat din Germania ieri dimineață în jurul orei 5. Anticipase că drumul până la Sibiu, din Munchen, avea să dureze 12, poate 13 ore, nicidecum o zi întreagă. Nu mică i-a fost surpriza să audă la radio, în mod constant, că la granița dintre Austria și Ungaria se stăteau și câte cinci ore, în timp ce la intrarea în România se așteptau cam două, ceea ce s-a întâmplat și în cazul ei.
Și nu a fost singura problemă. La punctele de repaus era de asemenea plin de mașini, astfel că era destul de dificil să se păstreze distanța de siguranță.
„Pauze am încercat să facem cât mai puține, să spunem că ne-am oprit de aproximativ 8 ori, pentru a alimenta, ori la toaletă. Cel mai aglomerat a fost pe Ungaria, au fost foarte multe mașini, benzinăriile erau pline, încă de pe autostradă începea coloana, toată lumea se înghesuia la vignete. Benzinăriile și parcările erau marcate "for tranzit" sau "not for tranzit", dar din cauza fluxului mare de mașini nu se ținea cont de acele semne”, povestește tânăra de 27 de ani.
În ceea ce privește timpul petrecut efectiv pe drum, acesta a fost aproape dublu față de cât făcea înainte spre casă. „În mod normal pentru ruta München-Sibiu făceam 12-14 ore, de data aceasta am făcut 22 ore”, concluzionează sibianca, povestind că a ajuns acasă, la părinți, în jurul orei 3, azi-noapte.
Situația nu este una singulară. Mai mulți șoferi care au pornit spre casă au semnalat probleme asemănătoare, pe grupurile de Facebook ale românilor din Germania. „Cozi interminabile spre Budapesta. De aseară la 11 am intrat și încă nu am trecut la unguri”, nota un român ieri dimineață, fiind aprobat de mai mulți călători aflați în aceeași situația.
Vizualizari: 120372
Ultimele comentarii
Acum 1 zi
Gheorghe Ion
Acum 1 zi
Gheorghe Ion
Acum 1 zi
Teo 1
Acum 1 zi
Silviu Sibiu
Acum 1 zi
Marcian Radu