Duminică,
17.01.2021
Acum
0°C

Știi ce înseamnă că mergi cu teamă la muncă, zi de zi? „Am uitat cu toţii de familie, de prieteni şi de cei dragi pentru a ne dedica pacientilor"

Știi ce înseamnă că mergi cu teamă la muncă, zi de zi? „Am uitat cu toţii de familie, de prieteni şi de cei dragi pentru a ne dedica pacientilor

Cadrele medicale ale Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu au acceptat să le relateze sibienilor câteva dintre experiențele trăite de când spitalul primește pacienți infectați cu noul coronavirus. 

Dorelia Maican, medic primar la secția de Anestezie și Terapie Intensivă, spune că merge cu teamă la muncă în fiecare zi. Nu pentru propria sănătate, nu pentru că se expune zi de zi încercând să îi salveze pe cei care ajung pe patul de spital, în stare gravă, ci pentru că nu știe cum își va găsi pacienții, dacă vor mai fi în viață sau virusul le va fi răpit și ultima șansă la recuperare. 

„În fiecare dimineață când plec de acasă mă întreb ce provocări mă vor mai aștepta”

„De când spitalul a devenit unitate medicală de suport COVID-19, activitatea cadrelor medicale din unitate s-a intensificat, pacienții din secția de ATI fiind monitorizați constant, chiar dacă aceasta necesită eforturi sporite din partea personalului. În prezent avem 10 paturi de ATI COVID unde avem internați pacienți dependenți de oxigen, atât în ventilație non-invazivă, cât și pacienți intubați și ventilați mecanic. Pacienții conștienți internați în secția ATI sunt, firesc, anxioși, câteodată agitați și agresivi, epuizați, alteori ne urmăresc cu priviri încrezătoare, aproape toți fiind dependenți în totalitate de ajutorul personalului medical. 

Îngrijirea pacienților din terapie intensivă este un efort de echipă la care participă toată lumea: medici (ATI, infecționiști, pneumologi, interniști, cardiologi, radiologi, chirurgi), asistenți medicali și nu în ultimul rând, personal auxiliar (infirmiere și brancardieri), fără de care activitatea noastra ar fi imposibil de desfășurat. Sunt mândră să spun că am înțeles cu toții că trebuie să facem tot ce este necesar pentru a ajuta pacienții aflați în secție, chiar dacă evoluția bolii nu depinde strict de eforturile echipei medicale sau de performanța aparaturii. Cel mai greu este să vorbești cu pacientul, să-l încurajezi când este epuizat, disperat dupa o gură de aer, să-l intubezi și apoi, să iei legătura cu familia și să explici necesitatea unor manopere invazive.

În fiecare dimineață când plec de acasă mă întreb ce provocări mă vor mai aștepta, oare cum îmi găsesc pacientul cu care am vorbit ieri, care mi-a dat numărul de telefon al soției/soțului izolat, în carantină? Ajungând la serviciu, aflu că din personalul care ar fi trebuit să lucreze, o asistentă este simptomatică. Îmi pun întrebarea ce fac cu ea? Răspunsul este evident: o testez și o trimit acasă, dar trebuie să o înlocuiesc cu altcineva. Caut o soluție și găsesc voluntari între colegi, întotdeauna se oferă mai mulți. Îmi crește inima pentru altruismul de care dau dovadă, deși știu că toți sunt epuizați. 

De la începutul pandemiei până în prezent, ne-am adaptat situațiilor, am înțeles că infecția cu acest virus înseamnă mult mai mult decât o simplă infecție respiratorie, că în evoluția bolii apar disfuncții respiratorii, cardiace, renale, hepatice și că tratamentul trebuie adaptat fiecărui pacient. Pentru mine un lucru este cert. Răspândirea infecției COVID o putem ține sub control numai cu ajutorul întregii populații, care este un real sprijin prin faptul că respectă măsurile impuse de prevenția răspândirii virusului, precum distanțarea socială, portul măștii de protecție respiratorie, igiena mâinilor. De aceea încurajez să păstrăm rigorile acestea”, mărturistește Dorelia Maican, medic primar la secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

„Am trecut prin stări contradictorii”

Asistent medical în cadrul secției Anestezie și Terapie Intensivă, Kinga Diaconu povestește că în fiecare zi, când trece în control pe la pacienții săi, încearcă să îi facă să se simtă cât mai confortabil, pentru că „toate contează” – vorba, gândul și fapta.

„Am trecut alături de colegi prin stări contradictorii ale pacienţilor COVID-19 internați în zona roșie a spitalului. Încerc să-i ajut cu vorba, cu gândul şi cu fapta. Toate contează. De exemplu, când intru la un pacient conștient, prima dată mă prezint, spun cine sunt, pentru că este greu să mă recunoască cineva în echipamentul de protecție pe care îl port. Apoi îi verific semnele vitale. Poate schimbăm câteva cuvinte. Celor care sunt bine, le transmit să-i protejeze pe ceilalți, să poarte masca, să respecte regulile de distanțare socială. Depinde de zi, de cum se simte omul. În această perioadă a anului, după sărbători, încărcătura emoțională este încă mare pentru toți, ne gândim la familie și ne dorim să fim sănătoși. Cu atât mai mult îmi doresc să văd că pacienții internați pleacă acasă sănătoși”, spune Kinga Diaconu.

„Virusul este mai agresiv”

Virusul nu este întotdeauna blând cu „gazdele” sale, explică Ștefania Bădescu. A avut de tratat chiar tineri care au suferit complicații. Așa că de la începutul pandemiei, a uitat de prieteni și familie și s-a dedicat spitalului și luptei împotriva COVID-19, atât cât a putut.

„Din observațiile mele, ca medic pneumolog pot spune că virusul este mai agresiv. Cazurile au devenit din ce în ce mai severe, pacienții venind mai des cu afecțiuni pulmonare. Am avut și pacienți tineri, fără nicio altă patologie asociată și care, între zilele 5 și 10 au avut o evoluție nefavorabilă, au necesitat suplimentarea terapiei cu oxigen sau chiar transfer pe secția de terapie intensivă. A fost și este încă o perioadă grea pentru colegii mei și pentru mine. Lucrurile au fost atât de dinamice încât am uitat cu toţii de familie, de prieteni şi de cei dragi pentru a ne dedica pacienţilor. Vreau să se conștientizeze faptul că noi toți, prin acţiunile noastre din zilele şi săptămânile ce vin decidem cum va fi iarna aceasta în continuare și începutul anului viitor”, spune Ștefania Bădescu, medic specialist pneumolog, secția Medicină internă.

„Nu pot să nu mă gândesc la evoluția pacienților”

De când lucrează cu pacienții infectați cu noul coronavirus, Gabriela Manda, asistent medical principal în cadrul secției de Anestezie și Terapie Intensivă, se gândește în mod constant la cei pe care îi tratează – cum se simt, cum evoluează boala – toate acestea îi aduc bucurie sau lacrimi pline de tristețe și frustrare, când virusul mai răpește o viață.

„Lucrez în secția de Anestezie Terapie Intensivă din spital de 18 ani și în secția ATI COVID din momentul în care am primit primii pacienți. Pot să vă spun că sunt obișnuită să lucrez în stres, sub presiune, dar de când lucrez cu pacienți COVID nu pot să nu mă gândesc la evoluția acestora, la faptul că luptăm împreună pentru fiecare procent de oxigen pe care îl pierdem sau câștigăm. Mă bucur când pacienții reacționează bine la tratament și câștigăm lupta cu boala. Câteodată plâng când, în ciuda tratamentului complex pe care îl administrăm, evoluția este nefavorabilă și asta mă face să lupt cu și mai multă îndârjire pentru alți pacienți. La unii, virusul duce la o afectare pluriorganică și ceea ce (poate) am recuperat respirator este contrabalansat de alterarea funcțiilor renale/hepatice, mai ales la pacienții care prezintă și patologii asociate, preexistente. Activitatea medicală în această secție se desfășoară pe mai multe direcții. Tratamentul este complex, se administrează tratament medicamentos specific pentru infecția COVID, tratament de susținere specific pacienților cu insuficiențe pluriorganice, fizioterapie respiratorie, psihoterapie. În prezent, aș transmite populației generale să păstreze măsurile de distanțare socială, să poarte masca, să mențină o igienă riguroasă”, spune Gabriela Manda, asistent medical principal, secția ATI.

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus