Luni,
01.03.2021
Innorat
Acum
0°C

CJ a lansat licitația pentru a doua centură ocolitoare a Sibiului: cât va costa, de unde vin banii și care va fi traseul

CJ a lansat licitația pentru a doua centură ocolitoare a Sibiului: cât va costa, de unde vin banii și care va fi traseul

Consiliul Județean Sibiu a lansat procedura de achiziție a studiului de fezabilitate pentru varianta ocolitoare sud a municipiului Sibiu. În principal, contractul licitat va avea drept finalitate stabilirea costurilor, a traseului și detaliilor drumului, a coridorului de expropriere necesar, precum și documentația necesară atragerii de fonduri europene nerambursabile pentru acest proiect estimat inițial la 100 de milioane de euro.

Procedura de atribuire a contractului pentru ”Servicii de proiectare faza Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții «varianta ocolitoare Sibiu sud»” a fost lansată prin intermediul Sistemului electronic de achiziții publice în cursul zilei de miercuri. Bugetul alocat acestui contract este de puțin peste un milion de euro, cu tot cu TVA.

Câștigătorilor contractului scos la licitație li se cere atât întocmirea documentațiilor necesare în faza studiului de fezabilitate, precum și întocmirea documentațiilor necesare și asistență tehnică pentru depunerea cererii de finanțare din fonduri europene.

Practic, viitorul studiu de fezabilitate va trebui să pornească de la cele cinci variante de traseu propuse prin studiul de prefezabilitate realizat în 2019. Iar celor care vor elabora SF-ul li se cere să identifice ”cel puțin două variante noi, acolo unde este necesar, față de traseul avizat anterior la faza de studiu de prefezabilitate”, să compare printr-o analiză bazată pe mai multe criterii variantele propuse. 

Cu alte cuvinte, una dintre cele două propuneri solicitată prin SF trebuie să fie elaborată și detaliată pornind de la cele cinci propuse prin studiul de prefezabilitate, iar cea de-a doua propunere trebuie să fie nouă, distinctă față de cele cinci discutate până acum. ”Studiul de fezabilitate va compara detaliat cele două variante, la nivel conceptual, evaluare preliminară a impactului asupra mediului și analiză cost-beneficiu”. Ca urmare a acestei analize va trebui selectată varianta optimă, iar în ultima etapă de finalizare a SF această variantă va trebui detaliată.

Variantele de traseu de până acum

Spre reamintire, din cele cinci variante propuse prin studiul de prefezabilitate, în calcul au rămas trei, dintre care s-au evidențiat două alternative: una care să ocolească Pădurea Dumbrava prin zona Tropinii Noi (22,4 km lungime) și una care să subtraverseze pădurea printr-un tunel (20,1 km lungime totală). În urma dezbaterii care a avut loc în urmă cu un an pe subiectul centurii ocolitoare, atât majoritatea reprezentanților administrațiilor locale, cât și a reprezentanților societății civile au optat pentru varianta unei centuri ocolitoare care să subtraverseze printr-un tunel Pădurea Dumbrava, care este arie protejată (detalii despre dezbatere aici). Variantă costisitor de implementat, potrivit celor care au realizat studiul de prefezabilitate, care au arătat că studiile geotehnice au indicat că tunelul ar trebui realizat printr-un teren slab, nisipos. ”Am pornit de la început cu soluția unui tunel, dar nu putem realiza accesul prin cele două capete ale tunelului, intrările și ieșirile sunt foarte greu de realizat tehnic”, arăta inginerul Monica Rabei la dezbaterea publică din luna februarie a anului trecut.

În ambele variante (cele cu numărul 4 și 5 în schița de mai sus), traseul variantei ocolitoare ar traversa teritoriul administrativ al localităților Șelimbăr, Cisnădie, Sibiu, Rășinari, Poplaca și Cristian. Practic, ambele variante au drept punct de pornire DN1, zona lacurilor Șopa, ocolind pădurea din apropiere prin partea de nord. Traseul ar merge relativ paralel cu pârâul Seviș pe teritoriul Șelimbărului, Cisnădiei și Rășinariului, până în zona Tropinii Noi. Pe sub sau pe lângă Pădurea Dumbrava, traseele ocolesc Poplaca prin porțiunea aflată între comună și amintita pădure. În continuare, varianta ocolitoare ar urma să traverseze porțiunea dintre aeroportul sibian și Cristian. Punctul final al centurii ar urma să fie o intersecție cu DN1T (strada Salzburg din Zona industrială Vest), gândită a fi amplasată în apropiere de intersecția cu ”Drumul Hoților”. În urma studiului de prefezabilitate, valoarea proiectului era estimată la 100 de milioane de euro.

Pentru a se ajunge la varianta optimă de traseu, câștigătorilor contractului li se cer studii detaliate topografice, hidrologice și hidraulice, geotehnice și de seismicitate și arheologice. Totodată, SF-ul va trebui să identifice terenurile care ar urma expropriate, utilitățile publice care trebuie protejate ori relocate, proiecte de drumuri, intersecții, poduri, viaducte etc, dar și o serie de autorizații, avize și acorduri. Acestea din urmă trebuie elaborate pentru faza de obținere a autorizației de construire.

Câte benzi de circulație?

Noua variantă ocolitoare a Sibiului ar trebui să aibă în vedere prognozele de trafic rutier pentru următorii 30 de ani, perioadă pentru care este solicitat și un plan de întreținere și operare.

Viitoarea centură nu va avea profil de autostradă. ”Viteza de proiectare pentru varianta de ocolire va fi de 80 de km/h”, se arată în caietul de sarcini. În ceea ce privește numărul de benzi pe sens pe care îl va avea viitoarea investiție, acesta va fi stabilit tot în urma acestui contract, scenariul de bază de la care se pornește fiind cel al unui drum cu o singură bandă de circulație pe sens. ”Prestatorul va realiza un studiu de trafic care va clarifica necesitatea prevederii de benzi suplimentare. Pe baza rezultatelor furnizate în cadrul studiului de trafic, proiectantul va actualiza studiul de fezabilitate în consecință”, se cere prin caietul de sarcini.

Premisa de la care pornesc autoritățile este aceea a unei variante cu două benzi de circulație pe sens, amintită în documentația de atribuire ca optimă.

Viitoarea variantă ocolitoare ar trebui să aibă minimul de intersecții posibil. ”Prestatorul va analiza și soluții alternative optimizate aplicate frecvent în țările europene. În cazul intersecțiilor fără accese dintre varianta de ocolire și drumuri din alte clase se va urmări ca, ori de câte ori topografia locului permite, varianta de ocolire să supratraverseze aceste drumuri cu pasaje cu o singură deschidere”.

Nu prețul este cel mai important criteriu

Termenul de elaborare a studiului de fezabilitate este de șase luni de la emiterea ordinului de începere a contractului. După alte două luni va trebui finalizată și documentația suport pentru întocmirea aplicației de finanțare din fonduri nerambursabile. 

Firmele interesate de acest contract vor trebui să facă dovadă că personalul cu care va lucra va include nu mai puțin de 15 categorii de specialiști, de la proiectanți de drumuri și poduri, la specialiști în geotehnică și fundații, experți în achiziții publice și peisagiști.

Termenul de depunere pentru oferte a fost fixat pentru ziua de 3 martie 2021, reprezentanții CJ estimând că vor finaliza evaluarea ofertelor cel mai târziu la începutul lunii mai 2021.

În departajarea ofertelor conforme, prețul va conta doar în proporție de 40%. Celelalte 60 de procente sunt calculate în funcție de experiența deținută de expertul în protecția mediului (5%), cea a specialistului în analiză cost-beneficiu și modelare financiară (5%), cea a specialistului în topografie și cadastru (5%), a expertului în geotehnică și fundații (5%), a inginerului proiectant de drumuri (6%), a inginerului proiectant de poduri (6%), a coordonatorului de proiect (8%). Metodologiile de implementare a contractului sunt împărțite în patru capitole de evaluare, fiecare contând în proporție de 5%.

Bugetul alocat acestui contract este de 4,17 milioane de lei, fără TVA.

Parteneriat cu CNAIR

Caietul de sarcini amintește de parteneriatul semnat între CJ Sibiu și Compania națională de administrare a infrastructurii rutiere pentru ”a asigura implementarea proiectului «varianta ocolitoare Sibiu sud» și de faptul că intenția autorităților este de a finanța lucrările din fonduri externe nerambursabile.

Potrivit documentației, pentru proiectul celei de-a doua variante de ocolire a municipiului Sibiu, reprezentanții CNAIR vor oferi acces la diferite date referitoare la ”modelul național de transport”, vor realiza evaluarea de impact asupra siguranței rutiere și auditul de siguranță rutieră, vor elabora și depune aplicația de finanțare nerambursabilă, vor promova hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției, precum și hotărârea de Guvern pentru declanșarea procedurii de expropriere a terenurilor necesare, pe baza documentațiilor elaborate de CJ Sibiu.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

27 comentarii

Mihai P.

Acum 1 lună

Trenul urban în ce stadiu mai e? Fără soluții moderne de transport in comun, inmultirea masinilor va avea efecte negative asupra orașului.
Raspunde

2 Cents

Acum 1 lună

"Viitoarea centură nu va avea profil de autostradă. Viteza de proiectare pentru varianta de ocolire va fi de 80 de km/h... În ceea ce privește numărul de benzi pe sens ... scenariul de bază de la care se pornește fiind cel al unui drum cu o singură bandă de circulație pe sens. Prestatorul va realiza un studiu de trafic care va clarifica necesitatea prevederii de benzi suplimentare." Continuam "dezvoltarea durabila" a municipiului. Mereu pornim de la minimum si niciodata nu privim cu adevarat spre viitor. Cum vreti voi sa dezvoltati un oras daca mereu va zgarciti la infrastructura de dragul dezvoltatorilor imobiliari? Cum poti face drum cu o banda pe sens si sa lasi adaugarea de "benzi suplimentare" la discretia constructorului? Ceva vreme am crezut ca avem niste inapti la butoane in Sibiu insa acum sunt sigur ca de fapt e vorba doar de interese obscure si nesimtire.
Raspunde

Shobo .

Acum 1 lună

Foarte corect! Cum spunea noul ministru al transporturilor, Drula, despre acum doua zile despre centura Timisoarei: "Daca pornim cu studii de anii 50, atunci vom ramane in anii 50 si urmatorii 50 de ani" ,dar se pare ca conducatorii Sibiului nu pricep treaba asta. Si totusi, au facut un pas urias cu criteriul pretului.
Raspunde

Gheorghe Ion

Acum 1 lună

Variante sibiene: hai sa ne complicam cu un tunel imposibil ca deh, 2km in plus la varianta fara tunel e si o distanta mare, ce sa zic. Si faceti.o mah in regim de uliță cu juma' de banda pe sens. Cum naiba inca se pune problema in mileniul 3 la o banda pe sens? Bai, ne gandim in viitor, nu sunt constructii in jur, faceți in mama supararii un drum normal cu 2 bebzi pe sens. Ca ok, in selimbar si in calea cisnadiei v.ati dat loviti ca nu era loc. Da aici unde nu e loc? E camp bai. Vai de capu' ei conducere...
Raspunde

BON BON

Acum 1 lună

Dacă e doar cu câte o bandă de circulaţie pe sens şi fără măcar bandă de refugiu pe fiecare sens, atunci proiectul e inutil pentru viitorii 30 de ani!!! Mai gândiţi şi mai calculaţi!
Raspunde

Miron Stoica ,

Acum 1 lună

a mia oara. SINGURA varianta demna de luat in seama e cea cu subtraversare. vrajelile cu teren slab si foarte greu de realizat tehnic sunt mult prea ieftine iar realizarile ingineresti din lumea asta demonstreaza ca de fapt e vorba de lene si durere in cot nu de dificultati. Clar ca e mai usor sa ocolesti padurea, decopertezi pamantul, pui niste piatra, tasezi, torni asfalt si aia e ai centura, dar pentru ca aici nu e vorba de bani, cum zice consiliul, hai sa nu alegem varianta cea mai usoara dar si cea mai daunatoare atat pentru flora, fauna dar mai ales pentru comunitatile locale. Daca centura trece prin tropinii vechi si pe dealul de deasupra poplacii veti distruge niste peisaje unice, veti fragmenta habitatul animalelor si mai ales locuitorii din zona NU vor mai avea un moment de liniste, lucru ce in Marginimea Sibiului ar trebui sa fie pe primul loc. hai sa gandim si sa lasam in urma ceva ce ar readuce Sibiul pe harta oraselor inteligente caci de ceva vreme incoace mergem tot la vale.
Raspunde

Alegeri Construct

Acum 1 lună

Varianta 4 e cea mai inteleapta....daca putem vorbi de intelepciune in preajma consiliului judetean penelist.
Raspunde

Ion Iolanescu

Acum 1 lună

Probabil o sa aleaga varianta cea mai stupida. Sa nu uitam, ca atata timp cat nu o sa se faca scoli si gradinite in Selimbar si Arhitectilor, traficul se va face tot prin oras. Fara institutii de invatamant centura o sa preia 10% din actualul trafic.
Raspunde

Zzz Ttt

Acum 1 lună

si ce prerogative are CJ pt a construi scoli/gradinite?
Raspunde

Shobo .

Acum 1 lună

Pai n-ai vazut ca primarul Selimbarului se opune pe motiv ca el are proiect de parc de agrement acolo! Adica nu faceti voi centura ca eu cu Maricuta am alte suste acolo.
Raspunde

Ion Iolanescu

Acum 1 lună

Cj nu are nu are prerogrative si nu am vrut sa spun ca Cj trebuie sa le faca. Ideea este ca primarii care au dat autorizatii de contructie in zonele respective au fost interesati doar de acumularea de bani din taxe si impozite. Nu i-a interesat mobilitatea si bunastarea celor care s-au mutat in zonele respective. Am semnalat doar o posibila problema. Dupa ce va fi gata centura (sper sa apuc acele zile) o sa ne dam seama ca traficul este aproximativ la fel.
Raspunde

Fara Coruptie

Acum 1 lună

Asa este ! Cartierul Arhitectilor este pusculita de baza a bugetului local Cisnadie Taxe si impozite mari, fara ca locuitorii sa beneficieze de un minim de facilitati. Certificate de urbanism si autorizatii de construire emise cu incalcarea flagranta a documentatiilor de urbanism aprobate. Presa centrala :"Primarul orasului Bragadiru (Ilfov), Vasile Cimpoeru (PNL), a fost condamnat vineri, 22 ianuarie, la 4 ani si 4 luni de inchisoare intr-un dosar care viza eliberarea unor certificate de urbanism." Totul, pentru favorizarea dezvoltatorilor imobiliari. Cartierul Arhitectilor este pusculita de baza a bugetului local Cisnadie Taxe si impozite mari, fara ca locuitorii sa beneficieze de un minim de facilitati. Certificate de urbanism si autorizatii de construire emise cu incalcarea flagranta a documentatiilor de urbanism aprobate. DNA?
Raspunde

Lulica Birtu

Acum 1 lună

O sa mai fie nevoie de cateva studii ca astea nu vor fi bune,e mai usor sa iesi banii pe niste hartii decat sa executi lucrarea.
Raspunde

Apolitic W

Acum 1 lună

In loc de tunel poate se gandeste cineva la o pista de biciclete . Nu cred ca va rezolva traficul din Sibiu decat in mica masura. Nu zic ca-i rau ca se face dar nu trbuie sa avem asteptari mari in ce priveste traficul.
Raspunde

Radu Radu

Acum 1 lună

Varianta 4 + varianta 2. Ambele trebuie făcute, iar intersecțiile făcute pe giratoriu faza 1 și trecute pe pasaje ulterior sa nu devina nefuncțional. E greu?
Raspunde

Alex Alex

Acum 1 lună

Ne-am concentrat prea mult pe traseu și vedem ca nu este legată de autostradă, are o bandă pe sens și multe giratorii și pe deasupra costă mai multa decât actuala centura sub forma de autostrada.
Raspunde

Miki Maus

Acum 1 lună

"Se impune lărgirea zonei carosabile cu două benzi de circulație dedicate mijloacelor de transport în comun, realizarea de piste de biciclete și trotuare, asigurându-se astfel siguranța rutieră atât pentru autovehicule, cât și pentru pietoni și bicicliști, îmbunătățirea condițiilor de trafic în contextul dezvoltărilor urbanistice actuale și preconizate" extras din Caietul de Sarcini in legatura cu modernizarea Căii Șurii Mici. Deci în contextul dezvoltărilor urbanistice actuale și preconizate ar fi mers si piste de biciclete , daca tot ne gandim la mobilitate, sustenabilitate si viitor. Ciudata inconsecventa asta in ceea ce priveste perspectiva Primariei Sibiu si CJ Sibiu.
Raspunde

Hjmhghgk Mbjhhjggh

Acum 1 lună

poate nu am inteles eu bine care este rolul acestei centuri sau nu s-a explicat corect dar: - daca aceasta centura are rolul de a decongestiona traficul din oras, atunci cel mai corect traseu ar fi in opinia mea Traseul 2 care trece prin marginea orasului deci este foarte accesibil si cei care locuiesc in zonele pe care le traverseaza l-ar accesa rapid chiar daca inainte isi vor duce copiii la scoala sau gradinita dimineata (ca nu vom fi doar online de acum incolo). - o centura trebuie sa aiba minim 2 benzi pe sens altfel nu este decat o strada chiar daca mai lata. O banda (a doua) sa fie pentru viteze intre 80-100 km/h daca nu se doreste cu regim de autostrada si prima banda sa fie pentru viteze intre 50-60km/h si in ea sa fie intrarile pe aceasta centura care trebuie sa fie suficient de numeroase ca sa isi faca rolul de colectare al traficului. In concluzie te urci pe centura, treci pe banda a doua pana unde ai nevoie sa iesi de pe centura si ii dai gaz. daca prima banda este libera o folosesti dar cu limitare de viteza intrucat in ea s-ar intepa intrarile si din ea se fac si iesirile spre si din oras. Daca se face orice alta varianta ocolitoare nu isi are rostul din punctul de meu de vedere, pentru ca va avea accesul greoi si ocolitor (nimeni nu consuma litri in plus de combustibil pentru ca nu este justificat) si oricum parintii vor avea de mers prin oras sa isi lase copiii la gradinita sau scoala. Cat despre tunelul pe sub padurea dumbrava, de ce sa nu se faca, sa fim seriosi unii au facut aeroport in largul marii, altii au facut sute de km de tuneluri prin munti sau pe sub canalul manecii, tehnologii moderne exista ( e drept ca nu la noi) trebuie doar utilizate doar ca acolo nu se mai poate fura asa usor ca in cazul decopertarii, un pic de balast si apoi asfalt cum se intampla acum la noi in Romania cu pret/km mai scump decat la austrieci sau nemti unde relieful nu este asa de accesibil
Raspunde

Kjghkjgh Lljkghlj

Acum 1 lună

dar varianta A1 ce are? 1. e construita, 2. pare la fel de lunga ca variantele, 3. are aceleasi capete (aproximativ) cu variantele... mai trebuie niste racordari/bretele...
Raspunde

Fane Fane

Acum 1 lună

Va sar ochii dupa padurea aia, nu stiti cum sa puneti mana pe ea, asta-i problema adevarata! Ce-ati mai trece voi cu 8 benzi prin ea! Ce sa cauti cu autostrada prin tropini ? distrugeti cea mai frumoasa parte a sibiului, nenorocitilor! Haosul e indus de selimbar si calea cisnadiei! faceti-le alora infrastructura si nu e musai autostrada asta sub/supra terana, nu mutilati acum rasinariul, poplaca si toata marginimea, ca vreti voi! Idioti paraziti ce sunteti! Nu e musai sa avem cerc in jurul sibiului! Daca ati asfalta drumurile pietruite, alea clasice cu mare mergeau rasinarenii la terenuri spre calea cisnadiei, spre cisnadioara... si tot ati face ceva. daca ati trage curentul pe tropini, mare lucru! Incompetenti ce sunteti!
Raspunde

Gheorghe Ion

Acum 1 lună

Sa zicem mersi ca s.a incetat cu aberatia aia de aqua parc in padure. Sibiul e inconjurat de campuri care stau pârloaga, dar distinsii nu aveau loc de constructii decat in padurea dumbrava. Asa ceva...nici macar nu ii interesa ca oricum in fiecare weekend zona dumbrava e paralizata dpdv al traficului. Atata poate orasul asta...
Raspunde

Rosu Detot

Acum 1 lună

Pana sa faca centura, n-o sa mai fie masini. Peste 10 ani, motoarele pe benzina/motorina vor fi interzise. Dupa introducerea taxei de mediu pentru autoturisme numarul rablelor se va diminua drastic. Cum zice Apolitic W: piste de biciclete, dar si dezvoltarea transportului in comun sunt proiecte de viitor.
Raspunde

Toma Toma

Acum 1 lună

Varianta de ocolire a Sibiului propusa nu rezolva problema noilor cartiere dintre Sibiu si Cisnadie!Iar cei care vor sa ocoleasca Sibiul,o pot face pe varianta actuala,deja construita!Cu ce sunt avantajati locuitorii din Arhitectilor de aceasta varianta?Cunosc destui care ies spre Cisnadie apoi pe autostrada pana la iesirea spre Ocna si inapoi in oras.CJ trebuie sa gaseasca variante de a ajunge mai usor in oras iar daca nu sa ne lase in pace;altfel vor construi strazi pe care nu le-a cerut nimeni si care nu ajuta la nimic!
Raspunde

Gheorghe Ion

Acum 1 lună

Totusi cred ca ar fi mai scurta decat turul de forță arhitectilor-cisnadie-dn1-autostrada. Sa nu exageram. Ar fi ceva mult mai comod. pe cei din selimbar nunprea ii ajita da e un bonus evident pentru cei de pe calea cisnadiei
Raspunde

Teofan Zacuscă

Acum 1 lună

Daca are o singura banda pe sens, atunci e alta gluma proasta. Zonele se vor dezvolta, in viitor......si iar va fi insuficienta ! In 30 de ani, probabil zona pe unde trece se va umple de locuinte, iar locuitorii se vor chinui din nou pe un drumulet cu 2 benzi, ca pe celebra cale a Cisnadiei. Ce cauta atatia indivizi cu minte scurta, la facut asemenea planuri ? Decat sa faceti o sosea amarata de 2 benzi, mai bine nu mai stricati terenul si nu mai faceti nici una, ca e tot de mantuiala.....cel putin asa nu va mai prostiti si lasati pe altii, peste inca 10 ani sa faca aia una cum trebuie....ca evident, daca asa puneti problema, sunteti niste incompetenti cu butoane.
Raspunde

Incompetenta Domneste

Acum 1 lună

O SOSEA CU DOUA BENZI ??!?!?!? In 2021 ?!?!?!... Ce viziune de viitor aveti voi, dragi consilieri evident incompetenti ? Cum sa dezvolti un oras cu o asemenea gandire de anii 30 ?......pai voi realizati cam cat sunteti de depasiti si de limitati ? Daca azi, nu mai avem loc pe o sosea cu doua benzi sau chiar cu patru........CUM ?!?!? CUM ?!?!...cum veti avea loc, peste sa zicem 10 ani cand traficul va fi mai mare...cand va fi nevoie de o banda, probabil si pentru biciclete si pentru autobuze ?!.....unde puneti voi toate alea pe o banda pe sens ? Chiar atat de sterpi la cap sa fiti ?....voi unde traiti ?....toata ideea asta pare a fi luata de unii care ori nu locuiesc aici, ori nu prea ies des din casa, pur si simplu sunteti rupti de realitate ! Nu sunteti capabili nici cel putin sa observati traficul actual, iar voi va apucati sa ganditi ce va fi peste 30 de ani ! :D ....halucinant. Lasati-o balta si apucati-va de crosetat sau faceti altceva, ca evident si un copil de clasa a 2-a ar putea intelege mai bine lucrurile astea. Daca "nu banii sunt primul criteriu"....atunci care e ? Sa nu "stricam terenul" cu cai de acces prea moderne si mari, ca sa lasam loc domnului Damian si altor "dezvoltatori" sa umple locul cu alte maghernite si iar sa nu fie loc pe soseaua aia amarata..... ? Ca doar romanul e prost si cumpara orice, ca nu se uita la caile de acces..... asta primeaza ? Oare de asta v-au ales oamenii ?....sa faceti bataie de joc ? ...ca asa arata toata treaba asta.
Raspunde

Cosmin Codru

Acum 1 lună

"Studiul de trafic" va fi facut de un ins care va concluziona ca e mai bine sa faca un drum cu doua benzi, la pret de autostrada, iar diferenta de pret sa fie impartita cu domnii consilieri care vor aproba si studiul si banii platiti. Praf in ochi la fraieri, din nou, cu asemenea ...studii si concluzii. Of of ! Probabil si acel studiu va costa cateva sute de mii de euro, ca doar e scump sa stai pe marginea drumului si sa numeri masinile, cand tu esti dictamai firma racordata la buget si n-ai nici sediu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus