Asociația Hosman Durabil și Fundația Orange inaugurează în acest an primul centru digital pentru femei din județul Sibiu. 230 de femei din Valea Hârtibaciului, vulnerabile din punct de vedere socio-economic, vor beneficia prin intermediul acestui centru de cursuri gratuite de alfabetizare digitală, consiliere pentru dezvoltarea abilităților specifice, dar și de sfaturi pentru deschiderea propriei afaceri în domeniul agricol. Construirea centrului a fost posibilă cu ajutorul Fundației Grupului Orange, iar cursurile vor fi finanțate de Fundația Orange România.
Proiectul „Centrul Digital pentru femei” este coordonat de Asociația Hosman Durabil, cu implicarea asociației ALEG (Asociația pentru egalitate și libertate de gen).
„Comunităţile marginalizate au nevoie de sprijin cu echipamente şi cu deprinderea abilităților pentru a se bucura de noile tehnologii şi a-şi îmbunătăţi viaţa. Ne-am dorit un astfel de proiect pe Valea Hârtibaciului şi mă bucur că vom pune bazele Centrului Digital chiar anul acesta. Ne va ajuta să întărim comunităţile locale şi să facem faţă mai bine oricărei crize", a declarat Gabriela Cotaru, Vice Președinte al Asociației Hosman Durabil și manager de proiect într-un comunicat de presă.
Pe lângă cursurile prin care vor învăța cum să utilizeze calculatorul, tinerele pot participa la ateliere susținute de Coralie de Gonzaga, artist vizual și DJ de origine franceză, stabilită în Sibiu, prin care vor învăța detalii despre fotografia digitală și vor afla ce presupune meseria de DJ.
Totodată, femeile care prezintă interes pentru domeniul agricol, ecoturism sau turism gastronomic vor avea șansa să fie îndrumate de echipa Hosman Durabil, dar și de parteneri specializați precum asociația Eco Ruralis. „Femeile din mediul rural au cea mai mare contribuție la bunăstarea familiilor și comunităților lor, iar rolul acestora în producția de hrană și în administrarea resurselor naturale (sol, apă, biodiversitate) este esențial în societate. În mod istoric țărăncile sunt recunoscute ca fiind păstrătoarele semințelor de cultură, care reprezintă mai mult decât un mijloc de producție, ele fac parte din patrimoniul nostru genetic cultural. Această experiență este baza pe care trebuie să construim viitorul femeii rurale, în care munca femeilor să fie răsplătită și respectată”, a declarat Stela Zămoiu, membră a comitetului de coordonare a Asociației Eco Ruralis.
Programul „Centrul Digital pentru femei” a fost lansat de Fundația Grupului Orange în anul 2015 și include 320 de centre în 23 de țări și a susținut de-a lungul timpului peste 40.000 de femei în situații dificile de viață. În România, programul a fost lansat în anul 2018, în București, alături de Centrul Parteneriat pentru Egalitate. Din luna ianuarie a acestui an, Fundația Orange România inaugurează două noi centre, în Sibiu, pe Valea Hârtbaciului și în Brașov, în Gârcini.
Vizualizari: 1077
Ultimele comentarii
Acum 17 ore
BON
Acum 17 ore
BON
Acum 19 ore
Lola
Acum 20 ore
Codruta
Acum 22 ore
Ion