Luni,
01.03.2021
Innorat
Acum
0°C

Inaugurările din 2021: o pistă de biciclete, un pod, un drum cu trei benzi, unul cu patru benzi, patru lacuri...

Inaugurările din 2021: o pistă de biciclete, un pod, un drum cu trei benzi, unul cu patru benzi, patru lacuri...

O primă pistă dedicată în totalitate celor care folosesc bicicleta, lărgirea la trei benzi de circulație a drumului în zona cartierului Arhitecților, trei lacuri amenajate la Ocna Sibiului și unul la Sibiu, un drum cu patru benzi între Boița și Tălmaciu sunt printre lucrările care ar trebui finalizate întru folosul public anul acesta. An care mai degrabă contabilizează întârzieri, decât realizări.

Primul ”coridor dedicat deplasării cu bicicleta” în municipiul Sibiu face obiectul unui contract semnat încă din luna noiembrie a anului 2019, cu o asociere condusă de firma sibiană Comtram SA și o valoare de 2,7 milioane de lei, fără TVA. După proiectarea cerută de contract, anul trecut au început și lucrările (vezi foto principală), al căror termen de finalizare a fost fixat pentru ziua de 15 martie anul acesta. Stadiul lucrărilor lasă puține speranțe că acest termen va fi respectat întocmai.

Oricum, pista de biciclete – în afara legăturii între cartierul Ștrand și parcul Sub Arini – se termină brusc pe strada Maramureșului, înainte de intersecția cu șoseaua Alba Iulia. De aici ar urma continuată de pista de biciclete promisă din 2016 de administrația locală de-a lungul malurilor Cibinului. Pistă pentru care, în urma unei licitații lansată din luna octombrie 2019, a fost semnat un contract de proiectare și asistență tehnică în luna iunie a anului trecut. Execuția amenajării malurilor Cibinului nu a fost scoasă, deocamdată, la licitație.

Un nou pod peste Cibin. Și o stradă nouă care are întârzieri chiar și în câmp

Anul acesta ar urma inaugurat și un nou pod peste Cibin. În a doua parte a lunii mai a fost negociat termenul de predare a unui pod care să îl înlocuiască pe cel vechi, cu o singură bandă, aflat pe strada Rozmarinului. 4,3 milioane de lei este valoarea contractului pentru realizarea acestui pod, contract încredințat constructorilor de la Prodial SRL (care au realizat și noul pod de la piața Cibin, în asociere cu alte firme).

Podul cu două benzi de circulație, trotuare și pistă pentru biciclete devine relevant, însă, doar în condițiile în care va fi finalizată noua stradă peste Cîmpșor. Stradă care – prin intermediul noului pod de pe strada Rozmarinului – ar urma să facă legătura între cartierele Ștrand și Turnișor. Pentru proiectarea și execuția acestei străzi, Primăria Sibiu a semnat un contract în valoare de 7,6 milioane de lei în luna iunie a anului trecut, cu o asociere condusă de firma sibiană Comtram SA. Contractul are termen de finalizare ziua de 16 iulie 2021, dată puțin probabil să mai poată fi respectat. Și asta deoarece pentru execuția noii străzi de aproximativ un kilometru a fost alocată – prin contract – o perioadă de opt luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Ordin care, deocamdată, nu a fost emis.

Pentru drumul nou din Cîmpșor, anul trecut au fost făcute exproprieri

Trei lacuri la Ocna Sibiului, unul la Sibiu

La Ocna Sibiului, la finele toamnei acestui an ar trebui să se încheie și un nou proiect de amenajare a stațiunii. Proiect care, pe lângă modernizarea a șase străzi din oraș, include și amenajarea unei zone de sport și agrement în apropierea lacurilor sărate, extinderea unei parcări, amenajarea unui parc în aceeași zonă –  ”Statuia minerului”, precum și amenajarea peisagistică a trei lacuri – Lacul fără fund, Lacul pânzelor și Lacul verde. Contractul referitor la amenajarea lacurilor, a parcului și extinderea parcării are termen de execuție 12 luni, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 2 noiembrie 2020. Firma angajată se numește Aduro Impex, din Arad, valoarea contractului fiind de 6,4 milioane de lei, la care se adaugă TVA.

Din 2019 trebuia deschis Lacul lui Binder ca o zonă de sport și agrement

Tot anul acesta ar trebui, într-un fel, deschis și accesul la Lacul lui Binder din Sibiu. În discuția pe acest subiect intră contractul de amenajare a unei zone de sport și recreere semnat cu SC Construcții SA încă din luna mai a anului 2018, pentru suma de 9,3 milioane de lei. Contractul trebuia finalizat încă din luna decembrie a anului 2019, dar a fost prelungit și, în cele din urmă, reziliat în august 2020 la un procent de 80% realizare a lucrărilor. ”Următorul pas va fi organizarea de către Primăria Sibiu a unei noi proceduri pentru achiziția dotărilor pentru plajă, instalația pentru sporturi nautice cu echipamentele specifice, locul de joacă și punctul de prim ajutor. Până la finalizarea procedurii de achiziție și reluarea lucrărilor, Primăria Sibiu, prin intermediul Serviciului de Administrare a Bazelor Sportive și de Agrement va efectua câteva lucrări necesare pentru ca zona destinată promenadei în jurul lacului să fie amenajată corespunzător și să fie deschisă publicului”, anunța Primăria Sibiu în luna august a anului trecut. Până în prezent nu a fost lansată nicio procedură pentru achiziția de dotări ori pentru instalația de sporturi nautice.

Noua bază Salvamont din Păltiniș ar trebui să fie folosită din sezonul rece de la finele acestui an. Contractul pentru această investiție a fost semnat în octombrie 2019 cu asocierea asocierea Total NSA AG Construct SRL și Pro Hart Group SRL, pentru suma de 2,2 milioane de lei, fără TVA și un termen de execuție de doi ani.

Drumuri cu trei și cu patru benzi

Una dintre cele mai așteptate investiții în infrastructura rutieră din zona municipiului Sibiu este cea de lărgire a drumului județean din dreptul cartierului Arhitecților la trei benzi (două către Sibiu, una spre Cisnădie) și de amenajare de piste de biciclete și trotuare.

Termenul de execuție a acestui drum a fost amânat, deja, de două ori. Cel actual a fost fixat în luna septembrie a acestui an. 15,2 milioane de lei, fără TVA, este valoarea contractului semnat cu cei de la Strabag pentru lărgirea drumului și înlocuirea podului peste Seviș cu unul cu patru benzi. Podul a fost deschis circulației în condiții de șantier, dar lucrările efective la drum nu au început încă.

Tot din acest an ar trebui să putem circula pe un drum cu patru benzi între Boița și Tălmaciu. Lucrările au început în a doua parte a lunii septembrie a anului 2020, având termen de finalizare nouă luni. Pentru cei aproximativ trei kilometri de drum vizați de această lărgire, bugetul alocat prin contract este de aproximativ 22 de milioane de lei, lucrările fiind încredințate prin licitație companiei Geiger. Lucrarea implică și amenajarea unuia dintre cele mai înalte ziduri de sprijin pentru drumuri din țara noastră – unul cu o înălțime de aproximativ 22 de metri în zona dealului dintre Boița și Tălmaciu.

Se finalizează a treia cea mai scumpă stradă din Sibiu

În luna martie 2021 – mai precis în ziua de 15 – se împlinește și termenul prevăzut pentru finalizarea modernizării străzii Podului, din municipiul Sibiu. Cu o valoare inițială de aproape 13 milioane de lei fără TVA, contractul pentru modernizarea celor 3,64 km pe care îi măsoară strada Podului reprezintă al treilea mai mare contract de reabilitare a unei străzi derulat în Sibiu (cel cu valoarea cea mai mare de până acum este cel al Căii Dumbrăvii – 3,9 milioane de euro, pentru care tocmai a fost semnat contractul de execuție cu termen anul viitor, urmat de Calea Poplăcii, finalizată în 2013 în cadrul unui contract de 3,2 milioane de euro fără TVA).

Primăria a dispus ca, într-un colț al străzii Podului, să fie amenajat un trotuar de un metru. Pe care să circule și bicicliștii

Până în luna noiembrie a acestui an ar mai trebui finalizate, printre altele, și câteva străzi de pământ intrate de anul trecut în modernizare (Cisnădioara, Rovine, Anul 1848, Stejarului, Flacăra, Tineretului, 16 Februarie).

Anul 2021 va mai consemna o premieră, chiar dacă dimensiunile acesteia sunt reduse. Este vorba primele trei blocuri reabilitate termic cu sprijinul financiar al autorităților locale din Sibiu. Cele trei blocuri sunt amplasate în diferite zone ale orașului: Aleea Biruinței, nr. 5, Calea Dumbrăvii, nr. 26 și respectiv strada Rusciorului, nr. 31, bloc 16. Contractul pentru finalizarea acestor lucrări în valoare de 1,8 milioane de lei are termen la finalizare ultima zi a lunii martie.

Reabilitări de cartiere în cel mai mare oraș al județului

Început de mai bine de șase ani în urmă, proiectul de reabilitare a cartierelor municipiului Sibiu este în curs de implementare în mai multe zone ale orașului. Contractul pentru Hipodrom III (între străzile Nicolae Iorga - Oștirii - Rahovei – Mihai Viteazul) are o valoare de peste 8,3 milioane de lei, iar constructorii de la Comtram au termen să finalizeze toate lucrările pe 1 aprilie.

În ultima zi a acestui an – 31 decembrie 2021, fapt care reduce șansele de finalizare a lucrărilor la termen din cauza sezonului rece – este și termenul de finalizare a modernizării cartierului Ștrand, în cadrul unui imens contract cu o valoare inițială de 35,5 milioane de lei, fără TVA. Contractul a fost încredințat în luna mai a anului trecut asocierii de firme sibiene Terra Building – Total NSA Ag Construct SRL.

Pentru anul 2022 a rămas finalizarea lucrărilor de reabilitare în cartierele Hipodrom I și Terezian.

În primăvara acestui an, la Sibiu ar mai trebui finalizată și reabilitarea Școlii gimnaziale ”Radu Selejan” (contract de 5,1 milioane de lei fără TVA cu termen de finalizare la finele lunii aprilie). Tot în municipiul Sibiu, în toamna acestui an ar trebui finalizată extinderea cu un corp a Școlii gimnaziale ”Nicolae Iorga”, care ar urma să beneficieze și de o sală de sport (contract de 8,1 milioane de lei, semnat cu ElectroVâlcea SRL, termen 31 octombrie).

Mai mult în execuție: autostradă, stadion

Majoritatea marilor proiecte aflate în prezent în implementare la nivelul județului Sibiu nu se vor termina, însă, în acest an. Cel mai mare proiect – din punct de vedere al valorii – este șantierul primului lot din prima secțiune a autostrăzii Sibiu – Pitești. Contractul cu o valoare de peste 612 milioane de lei, fără TVA (129 de milioane de euro) are drept obiect proiectarea și construirea a 13,7 km de autostradă între Șelimbăr și Boița. Termenul de finalizare a acestor lucrări este în mai 2023, dar stadiul execuției este înaintea celui asumat prin graficul inițial, astfel încât deschiderea circulației pe acest tronson de autostradă ar putea fi posibilă mai repede (proiectul tehnic, de exemplu, a fost finalizat cu trei luni mai repede decât termenul inițial).

Cel mai mare proiect aflat în implementare la nivelul Consiliul Județean Sibiu este cel al modernizării drumului județean de la Agnita până la Sighișoara. Pentru cei 37 de km de drum județean aflați în curs de modernizare au fost angajați prin licitație constructorii de la Geiger, valoarea contractului fiind de 79,2 milioane de lei. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 15 iunie 2020, iar termenul de finalizare este de doi ani și jumătate (adică în 2023, în cazul în care nu apar probleme).

În municipiul Sibiu, cel mai mare contract aflat în derulare deține un record al ultimilor 30 de ani. Cu o valoare de peste 114 milioane de lei fără TVA (aproximativ 24 de milioane de euro), modernizarea stadionului municipal pentru a asigura locuri pentru 12.300 de spectatori a fost încredințată constructorilor sibieni de la Con-A. Termenul de finalizare a lucrărilor este în luna februarie a anului viitor (termen decalat cu șase luni la inițiativa constructorilor).

În așteptarea execuției. Sau a finalizării licitațiilor

În acest moment, singura parcare cu mai multe niveluri pentru care Primăria Sibiu a semnat un contract care prevede proiectare și execuție este cea din cartierul Hipodrom III (între blocurile delimitate de bulevardul Mihai Viteazul, strada Nicolae Iorga și strada Oștirii). 20 de milioane de lei este valoarea acestui contract în urma căruia ar trebui amenajată o parcare cu cinci niveluri și 321 de locuri de parcare pentru mașini. Contractul semnat cu cei de la Geiger prevede și amenajarea zonei în care se construiește parcarea (loc de joacă, spații verzi, alei, trotuare, 105 locuri de parcare la sol). Termenul de finalizare a acestui contract este în luna ianuarie a anului viitor, lucrările nefiind încă începute.

Lucrările la parcarea supraetajată din Hipodrom ar urma să înceapă anul acesta și să se încheie anul viitor

Tot în faza de realizare a documentațiilor pe baza cărora să fie lansată mai apoi și execuția este parcul din capătul străzii Tilișca, pentru care Primăria Sibiu a semnat un contract de 11 milioane de lei, fără TVA, cu o asociere condusă de Total NSA AG Construct SRL. Termenul final al acestui contract este la mijlocul lunii iunie a anului viitor.

Însă nu doar în așteptarea finalizării proiectării tehnice pentru demararea execuției sunt unele dintre marile proiectele din Sibiu. Prelungirea pe perioade mai lungi de un an a licitațiilor este o cutumă deja la nivelul Primăriei. Un nou exemplu în acest sens este proiectul amenajării unui sistem automat de închiriere de biciclete. Unul cu 550 de biciclete și triciclete pe care sibienii să le poată închiria singuri de la 44 de parcări inteligente amplasate prin oraș. Din noiembrie 2019 a fost lansată licitația pentru realizarea acestui sistem și nici acum, în 2021, contractul pentru care a fost alocat un buget de 10,6 milioane de lei nu a fost semnat.

Tot din seria ”în așteptarea finalizării licitațiilor” face parte și epopeea Liceului de Artă. Proiect pe care Primăria l-a mai scos o dată la licitație, în urmă cu patru ani, pentru care a semnat un contract, contract pentru care a așteptat termenul final de 22 aprilie 2020. Dată la care să constate că avansul lucrărilor era de doar 7,52%. Prin urmare, Primăria Sibiu a scos din nou la licitație un contract de lucrări, pentru finalizarea Liceului de artă, bugetul alocat fiind de peste 25 de milioane de lei, fără TVA. Inițial, evaluarea ofertelor depuse (trei la număr) trebuia finalizată în noiembrie 2020. Funcționarii Primăriei nu au reușit acest lucru, prin urmare au prelungit perioada de evaluare a ofertelor până în iunie anul acesta. Termenul de finalizare a lucrărilor la Liceul de artă ar fi de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Din noiembrie 2020 trebuia stabilit cine va finaliza Liceul de Artă, părăsit la un stadiu de 7,52%. Funcționarii Primăriei au prelungit evaluarea ofertelor până în iunie 2021

În întârziere. Cu anii

Cea mai mare lucrare care ”întârzie” în curtea Consiliului Județean Sibiu este cea de modernizare a celor 35 de km de pe drumul care leagă autostrada A1 de Ocna Sibiului, Loamneș, Șoroștin și, mai apoi, satul Țapu. Proiectul are întârzieri care depășesc doi ani, execuția fiind de două ori scoasă la licitație fără succes. În prezent se află în derulare a treia procedură publică de încredințare a contractului de execuție, de această bugetul alocat fiind crescut la 107,5 milioane de lei fără TVA. Termenul de depunere a ofertelor de către constructorii interesați de această lucrare este 15 februarie 2021.

Reabilitarea Secției clinice de neurologie a fost din nouă scoasă la licitație, după rezilierea contractului cu SC Construcții SA în vara anului trecut. La licitația care a fost organizată la finele anului trecut pentru un nou contract – estimat la 16,2 milioane de lei - au depus oferte trei firme sau asocieri de firme sibiene (NV Construct, Balor – Cons și, respectiv, Total NSA AG Construct). Termenul estimat pentru finalizarea evaluării acestor oferte și desemnarea unui câștigător este fixat a doua jumătate a lunii martie a acestui an. Durata de execuție a lucrărilor este de un an de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Acest desen împlinește trei ani de când a fost prezentat public. Lucrările tot nu au început

O întârziere de aproape doi ani a acumulat și proiectul de reabilitare termică a trei clădiri ale spitalului județean: clădirea ”spitalului nou” (cea în care funcționează maternitatea), clădirea blocului chirurgical și cea a secției de dermato-venerice. Estimate la 39 de milioane de lei, fără TVA, contractele de lucrări (care au fost împărțite pe trei loturi) se află în faza de atribuire publică. La această procedură s-au înscris mai multe firme din județul Sibiu, finalizarea evaluării ofertelor fiind estimată pentru începutul lunii martie. Termenele de execuție a lucrărilor sunt cuprinse între 10 și 15 luni. 

Proiecte rămase la stadiul de hârtii. Tot de ani 

Pentru proiectarea parcării de sub piața Gării – prima pentru care a fost lansată o licitație în vederea întocmirii studiului de fezabilitate, în luna mai a anului 2018 –, Primăria Sibiu a contabilizat nu mai puțin de trei licitații fără succes. După un an pierdut cu aceste proceduri, la a patra licitație bugetul alocat contractului a fost majorat (de la 350.000 la 450.000 de lei), astfel încât devenit atractiv, la licitație au fost depuse oferte, iar mai apoi contractul a fost atribuit. Termenul de predare a proiectului tehnic a fost fixat pentru mijlocul lunii iulie 2020, dar până acum Primăria Sibiu nu a scos la licitație atribuirea contractului de execuție a acestei parcări cu o capacitate estimată între 350 și 400 de locuri. 

Pentru parcarea de sub Piața Gării au fost calculate fondurile necesare din 2018. Nici acum nu este scoasă la licitație pentru execuție, măcar

Cea de-a doua parcare subterană pentru care Primăria Sibiu a lansat o licitație pentru un studiu de fezabilitate – tot în 2018 – este cea propusă sub Piața Cibin, rămasă tot la stadiul de acte. Cu o capacitate estimată între 400 și 450 de locuri, ideea de parcarea subterană a fost anulată în primăvara anului 2020, când executivul local a trecut prin Consiliul local o hotărâre care modifica proiectul: din parcare subterană, în parcare supraetajată (la parter să fie amenajate spațiile pentru piață, iar la nivelurile superioare – locuri de parcare). Un milion de lei au fost alocați prin respectiva hotărâre pentru întocmirea de noi documentații (concurs de soluții,  actualizare studiu de fezabilitate, proiect tehnic și detalii de execuție, studii de amenajare a teritoriului), dar deocamdată nu a fost lansată nici măcar procedura de actualizare a studiului de fezabilitate.

Recordul în ceea ce privește ”rămasul la stadiul de documentații” îl deține, însă, proiectul unui aqua-park, proiect lansat în 2008 și mutat de-a lungul anilor în diferite părți ale orașului. Pentru ultimul loc ales (în zona La cascade de pe Cibin, din capătul străzii Zăvoi), Primăria Sibiu a contractat anul trecut realizarea unui plan urbanistic zonal, schimbând ușor proiectul din aqua-park în complex sportiv și de recreere. Acest PUZ, pentru care Primăria s-a angajat să plătească 280.000 de lei firmei bucureștene Raumplan Design SRL, ar urma finalizat în luna februarie a acestui an.

Cel mai mare proiect

De la ”stadiul de documentații” se pregătește să treacă anul acesta la următorul nivel proiectul noului spital județean Sibiu, cel gândit a fi ridicat la ieșirea din Sibiu, pe Calea Șurii Mici. La finele anului trecut, echipa de proiectanți din cadrul asocierii Popaescu &co SRL - Egis Romania SA - Geo Arc SRL - Studio Sqm SRL - Api Arhitekti d.o. a transmis Consiliului Județean Sibiu proiectul pentru obținerea autorizației de construire a viitorului spital. În prezent, documentația este în curs de verificare de către experți independenți angajați. După finalizarea verificărilor, preconizate a fi încheiate în scurt timp, dosarul urmează a fi depus la Primăria Sibiu în vederea obținerii autorizației de construire.

Ulterior obținerii autorizației de construire urmează finalizarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție. Pentru aceste proceduri sunt alocate două luni, ceea ce face ca, în cursul acestui an, să poată fi lansată nu doar procedura de angajare a dirigintelui de șantier, de exemplu, ci chiar și procedura de angajare a unui constructor. Prin studiul de fezabilitate, costurile viitorului nou spital cu 620 de paturi pentru adulți, 185 pentru copii și 90 de paturi de spitalizare de zi sunt aproximate la 422 de milioane de euro. Finanțarea ar urma asigurată din fondurile europene nerambursabile.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

18 comentarii

Hermann Oberth

Acum 1 lună

spital nou - subiect de minim 10 ani vechime - rezultate zero - nici macar proiect realizat. amenajarea malurilor cibinului - subiect rostogolit de minim 5 ani de zile - zero realizat. un drum amarat de 7 m latime in mijlocul campului - campsor - nu s-a emis ordinul de incepere a lucrarilor.... pod modernizat peste cibin in zona lidl sau alte masuri pentru descongestionarea traficului - sigur dupa 2024 - cand termina baba mandatul. trebuie sa fii idiot sa mai ai vreo asteptare de la incompententii ce ocupa functii in primaria sibiu.
Raspunde

Unu Altu

Acum 1 lună

Cine mai da lucrari la Contram dupa ce si-au batut joc de strada Europa unita? Ati votat-o pe bunicura, asta aveti.
Raspunde

Mister ^(

Acum 1 lună

Aceleasi discutii si aceleasi povesti. A ati uitat de cel mai smecher tren din lume....si centurile ..... Nu v-ati saturat de povesti....
Raspunde

Lulica Birtu

Acum 1 lună

Lasati ca se ocupa firme ca terra si total nserios de golit bugetul din primarie si de lucrari prost executate,bineinteles cu acordul bunicutei si a acolitilor ei.
Raspunde

Sibian Nesasificat

Acum 1 lună

Lucrari aiurea, de mantuiala, fara cap si cu preturi umflate astronomic! Penibil! Proiecte mici, fara impact, trase pe ani de zile. Comtram este infiorator de neprofesionista si batjocoritoare, face 1 m de pista de biciclete pe jumatate de an si banii ii vin bine mersi. Nimeni din primarie nu merge in teren niciodata! Cea mai neagra perioada a Sibiului, din punct de vedere al administratiei locale, dupa anii Condurat! PENIBILA primarie!
Raspunde

Carcotel C.

Acum 1 lună

Am vrut sa trimit si eu comentariu, dar cei care au postat inainte au spus cam tot ce era de spus, in linii mari. Asta e primaria lu tanti' Cora, ce mai vreti?
Raspunde

Catalin Botezatu

Acum 1 lună

Sunt curios cine a facut receptia lucrarii de largire a strazii Calea Cisnadiei (2+1 benzi) . Pe sensul Sibiu - Cisnadie (1 banda) , incepand din giratoriul cu str. Dima si pana la intersectia cu str Siretului, nu exista nici un canal la nivel corect!! ( la o strada facuta de la zero) Nu doar nivelul nu este corect, dar sunt si stramb puse... Nu pot sa cred ca s a putut receptiona o astflel de mizerie... Probabil toata lumea a inchis ochii...ma refer la cei care au receptionat lucrarea... Cat despre firma constructoare.....aceasta ar trebui sa trimita incompetentii la o scolarizare reala pentru a studia modul in care se aliniaza nivelul unui canal la suprafata asfaltului sau invers...... Concluzia: O bataie de joc pe bani publici....Coruptie ,etc...Sa va fie rusine !!! Semnat : un cetatean caruia ii pasa
Raspunde

Tic Toc

Acum 1 lună

De verificarea calitatii lucrarilor executate cine se ocupa din cadrul primariei ? Am fost cu cursiera pe aceasta pista. . Te scutura in draci. Nici macar o pista de biciclete fara denivelari nu sunt in stare sa faca cei de la Comtram ? Ar trebui sa-i puna sa scoata tot asfaltul si sa refaca din nou. Chiar daca nu va fi rosu. Tanti Fodor sa-si faca un compartiment de achizitii si un compartiment de urmarire lucrari profesionist . Altfel degeaba facil ucrari daca sunt de proasta calitate.
Raspunde

Un Sibian

Acum 1 lună

mai bine sa se duca si sa ne lase "tanti Fodor"...si impreuna cu ea sa plece toti incompetentii si ignorantii din primaria Sibiu!!!
Raspunde

Aburila Din plopesti

Acum 1 lună

cumpara-ti Mountain Bike fra`
Raspunde

A A

Acum 1 lună

E mult spus pista, incepe de nicaieri si se termina nicaieri
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aburila Din plopesti

Acum 1 lună

Stau si citesc la comentariile astea ... zici ca toti sunteti platiti ... Daca nu face: de ce nu face ?! Daca face: de ce face asa, ca nu e bine si este scump! Natie de nemultumiti .. aia suntem! Toti ne pricepem mai bine decat oricine la orice si oricand! PS: cititi urmatoarea expresia pana va rasuna in cap si cand dormiti. "A furat, dar a mai si facut!"
Raspunde

@Aburila Din plopesti

Acum 1 lună

Vai,cat de ignoranti suntem!Nu vezi ca absolut toti vad lucrurile altfel decat tine?Oare de ce?Pentru ca nu sunt niste slugi libidinoase si fara minte si spun lucrurilor pe nume!Nu cred ca ai vrea sa auzi toate"urarile de bine"ale sibienilor mintiti si dusi cu presul de "profesionistii" din Primarie!Nu cred ca exista in tara primarii care sa faca atat de putin si sa minta atat de mult!Te rog sa enumeri cateva lucruri esentiale facute de actuala echipa a Primariei Sibiu(aici nu intra vopsirea unui trotuar care devine pista sau plombarea unor gropi in caldaram)!

Raspunde

Doris Becker

Acum 1 lună

Sibiul fata de Oradea este ca Urziceniul fata de Zurich!
Raspunde

Unul Carenumaicrede

Acum 1 lună

Primaria promite mereu proiecte unul mai fantezist decit altul. Si sibienii asculta si voteaza aceleasi promisiuni fara sa se intrebe pina cind ? Primaria condusa cu voiosie de actualii si fostii sefi nu poate mai mult! Ca nu vreau ca cred ca nu vrea...M-AM SATURAT DE PROMISIUNI GAUNOASE!!!
Raspunde

Leo De la strehaia

Acum 1 lună

pai sibienii p;;;li au stat in casa la alegeri. doamna de la butoane a fost aleasa de 20-30 de mii de oameni. asta e reprezentativitatea ei intr-un oras de 200.000 de oameni. O sa va mai promita iarasi cu o luna inainte de urmatoarele alegeri, voi muscati, ea iese din nou. A pus becuri cu led pe marile bulevarde, pe restul te chiorasti noaptea pe strada, te dor ochii. ...asa o sa ramana...
Raspunde

Gheorghe Ion

Acum 1 lună

Eh, ati votat.o pe madamé, impreuna cu echipa racheta. Csf... Abia acum, dupa 1.5 mandate fdgr se vede ca dedapt johannis era capul si vizionarul primariei sibiu. Am sperat [prost], ca "echipa" ramasa in primarie va face treaba. Vax, 0, nada. Pacat ca tocmai ce am ratat alegerile. Nu ca peneleu' ar fi fost ceva diferit [sunt convins ca nu], dar merita incercat. Ca oricum cu fodor stam pe loc. Ce era daca stateam si sub bibu tot pe loc? Macar aveam sansa si scuza ca am.incercat. Da asta e, oras de pensionari, tipicari, ii dam inainte cu stagnarea. Atata s.a putut
Raspunde

Ciprian Pria

Acum 1 lună

Sunt foarte curios cine a urmarit si verificat lucrarile executate in fata la Scandia.... dupa 2-3 luni de la turnarea stratului de legatura (binder), strada arata ca dupa razboi. Cum poti sa platesti asa ceva? ISC-ul ar trebui sa se autosesizeze!!!! inclusiv departamentul tehnic al primariei, sa nu mai spunem ca dirigintele si RTE-ul care a semnat PV-uri pentru lucrarile executate nu ar trebui sa profeseze niciodata. PS: Nu se poate invoca garantia lucrarii cand toata strada este praf!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus