Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Pile, cunoștințe și relații. Cum ajung persoanele cu influență din Sibiu să se vaccineze înaintea ”muritorilor de rând”

Pile, cunoștințe și relații. Cum ajung persoanele cu influență din Sibiu să se vaccineze înaintea ”muritorilor de rând”

În timp ce majoritatea sibienilor își așteaptă rândul pentru a prinde o programare la vaccinul împotriva Covid-19, persoane cu influență reușesc ”să sară rândul” și să se imunizeze în centre de vaccinare la care, în mod normal, nu ar avea acces. Turnul Sfatului a descoperit că ”eroarea” de la Spitalul județean, în care funcționarii Consiliului Județean Sibiu au fost programați la un astfel de centru, se repetă și la Spitalul de Pneumoftiziologie. La al cărui centru – unde este permis doar accesul cadrelor medicale – s-a vaccinat, de exemplu, și Eugen Iordănescu. Director al Camerei de comerț, apropiat al conducerii CJ Sibiu și cadru didactic al ULBS. La centrul de vaccinare din Spitalul de Pediatrie s-au vaccinat și câțiva angajați din Primăria Sibiu. În acest din urmă caz, însă, autoritățile au o explicație.

Pe 12 februarie 2021, la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, Eugen Iordănescu (foto principală) este programat pentru rapel. Prima doză de vaccin a primit-o la același centru, cu 21 de zile înainte, deși – dacă ar fi respectat regulile – Eugen Iordănescu nu ar fi avut cum să aibă acces în acest centru. Și asta deoarece la Spitalul TBC se pot vaccina doar angajații instituției, precum și cadrele medicale din clinici private, cabinete ale medicilor de familie etc., adică persoanele din prima etapă de vaccinare.

Potrivit informațiilor verificate de Turnul Sfatului, Eugen Iordănescu a fost ”introdus” în platforma națională pentru programarea vaccinării pentru etapa a II-a de către persoana juridică Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, în cadrul căreia predă la catedra Facultății de Psihologie. În calitate de cadru didactic (adică persoana din faza a II-a de imunizare), Eugen Iordănescu ar fi putut fi programat pentru a primi vaccinul doar în centrul amenajat la Redal Expo (pentru municipiul Sibiu) ori în centrele similare din Mediaș, Agnita sau Avrig. Centre unde, însă, programările se fac greu, din cauza numărului redus de doze. În acest moment, de exemplu, prima zi în care un sibian de rând s-ar putea programa la vaccin într-unul din cele patru centre – și asta doar după ce vor fi alocate noi doze de vaccin județului Sibiu - ar fi în data de 26 martie 2021.

Cu toate acestea, Eugen Iordănescu s-a vaccinat de săptămâna trecută, programându-se la centrul de la Spitalul TBC. ”Sunați-mă vineri după-amiaza”, a răspuns Eugen Iordănescu pentru Turnul Sfatului. Nu a așteptat să i se spună despre ce este vorba, așa că i-a fost transmis un mesaj ulterior, la care nu a răspuns. Eugen Iodănescu este cunoscut ca fiind un apropiat al conducerii Consiliului Județean Sibiu, instituție în subordinea căreia funcționează Spitalul TBC.

Cristian Roman, managerul spitalului în discuție, nu respinge ideea că la centrul de vaccinare din instituția pe care o conduce s-ar fi putut vaccina deja persoane care nu ar fi trebuit să aibă acces. ”Pe lângă faptul că am avut angajații noștri programați la vaccinare, nouă ne-au fost alocate și persoanele din cabinete medicale, medici de familie, asistenți, psihologi, tot felul de persoane din aceste categorii. Dar noi nu verificăm dacă aceste persoane sunt, într-adevăr, din acele categorii. Noi vaccinăm ceea ce vedem pe liste. De exemplu, cazul unei clinici private, care a programat zece persoane: una este declarată angajat, alta - colaborator și așa mai departe. Dar noi nu verificăm dacă acest lucru este și real, nu putem verifica aceste lucruri. Și nici nu este treaba noastră”, declară Cristian Roman.

Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumftiziologie

Au ”comunicat” destul

După ce datele le sunt introduse în platforma națională pentru programarea vaccinării, persoanelor din etapa a II-a (care include, de exemplu, persoanele peste 65 de ani ori anumite categorii profesionale considerate prioritare) le poate fi făcută programarea efectivă la vaccin. Dar pe rând, persoană cu persoană. Acesta este contextul în care Turnul Sfatului a solicitat conducerii Consiliului Județean Sibiu detalii despre cum s-a putut repeta de zeci de ori ”eroarea” (după cum a fost denumită într-un comunicat de presă) prin care zeci de angajați ai instituției au fost programați la vaccin în centrul amenajat la Spitalul Județean (iarăși instituție din subordinea CJ Sibiu). Asta în condițiile în care, la fel ca și în cazul lui Eugen Iordănescu, pentru aceste categorii de persoane singurele centre disponibile sunt cele unde locuri libere ar mai putea apărea doar la finele lunii martie.

După ce a primit număr de înregistrare, solicitarea Turnul Sfatului a rămas nerezolvată. Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, a transmis redacției că, din punctul ei de vedere, a comunicat tot ceea ce avea de spus pe acest subiect.

Am solicitat lămuriri lui Florin Neag, fostul administrator al CJ Sibiu, numit de Daniela Cîmpean manager interimar al Spitalului Județean Sibiu din 11 ianuarie 2021. ”Nu face obiectul activității managerului Spitalului județean modalitatea în care platforma permite înregistrarea. Noi putem programa ceea ce ne vine ca și personal din cadrul Spitalului județean, din cadrul cabinetelor medicilor de familie sau a celorlalte persoane care se încadrează în prima fază de vaccinare”, declară Neag.

Florin Neag, managerul interimar al Spitalului Județean Sibiu. Foto: Facebook / Florin Neag

”Eroarea” invocată de CJ Sibiu a fost făcută, însă, de un angajat al Spitalului Județean, cel care a și realizat, de fapt, programările. ”Eu cred că punctul de vedere al Consiliului Județean este real. Chiar cred că este o eroare. Nu pot da detalii despre modul în care s-a făcut programarea, decât dacă mă interesez la compartimentul respectiv referitor la atribuțiile pe care le are persoana care face programările. Pot să spun că, așa cum s-a și comunicat public, nicio persoană care a fost din afara spitalului și care ține de Consiliul Județean nu este, deocamdată, programată și nu a fost vaccinată. Orice programări au fost, sunt anulate”. Întrebat dacă persoanele care sunt programate pentru a primi vaccin prin intermediul Spitalului județean sunt și verificate dacă au dreptul să se vaccineze (adică dacă sunt angajați ai Spitalului ori cadre medicale din județ care se încadrează în faza I), managerul Spitalului județean a arătat că nu știe procedura în detaliu. ”Nu pot să vă spun exact care este procedura, deoarece nu intră în atribuțiile mele. Mă limitez la sarcinile mele de manager, pentru că sunt foarte vaste și răspund de multe lucruri. Dar mă pot interesa și vă pot comunica ulterior”, a adăugat Florin Neag.

Cazul de la Primăria Sibiu

În ultima zi lucrătoare a săptămânii trecute, mai multe persoane cu funcții de conducere din cadrul Primăriei Sibiu au primit vaccinul împotriva SARS-CoV-2 la centrul din cadrul Spitalului de Pediatrie (unitate medicală care funcționează în subordinea Consiliul local Sibiu). Printre persoanele care au primit această primă doză de vaccin a fost și Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, inclusă în actuala etapă de vaccinare atât prin poziția pe care o ocupă, cât și ca urmare a încadrării în grupa de vârstă.

Doar că, spre diferență de situațiile de la TBC ori Spitalul județean, exemplul de vineri – sesizat redacției Turnul Sfatului de mai multe persoane – are o explicație: au rămas câteva doze de vaccin care, dacă nu erau rapid utilizate, ar fi trebuit aruncate. Reprezentanții Primăriei Sibiu au transmis și detaliile referitoare la protocolul stabilit pentru cazurile în care rămân doze de vaccin neutilizate.

„În ianuarie 2021, printr-o instrucțiune a CNCAV, s-a dispus unităților sanitare măsuri de minimizare a pierderilor de vaccin. Una dintre aceste măsuri a fost ca dozele de vaccin rămase neutilizate, să fie administrate persoanelor eligibile din etapa II, chiar dacă acestea nu sunt înscrise pe platforma națională de vaccinare.

Pentru punerea în aplicare a acestor măsuri, în cursul lunii ianuarie 2021, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a planificat administrarea dozelor rămase în flacoanele deja desigilate persoanelor eligibile incluse în etapa a II de vaccinare care puteau fi convocate rapid, înainte de expirarea acestora.

Vineri, 22 ianuarie, managerul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu ne-a informat că au mai rămas 11 doze de vaccin care trebuie utilizate cât mai rapid pentru a nu se pierde, termenul de expirare fiind de cinci ore de la deschiderea flacoanelor.

Ca urmare a apelului și mobilizării din partea managerului Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu și având în vedere că personalul din administrația locală a fost inclus prin legislație în a doua etapă de vaccinare, 11 persoane din conducerea primăriei și a unor servicii publice, a căror activitate este esențială pentru buna desfășurare a activității și care, prin natura atribuțiilor deținute, intră în contact direct cu multe persoane atât din instituție, cât și din afara acesteia, au fost vaccinate.

Prin urmare, vaccinarea celor 11 persoane a fost făcută cu respectarea prevederilor legale, nu au fost utilizate dozele destinate persoanelor programate pe platforma națională și nici dozele necesare personalului medical propriu al Spitalului (acesta parcurgând faza de rapel, cu programare la date fixe), ci s-a realizat din dozele rămase în flacoanele desigilate care altfel ar fi fost pierdute”, se arată în răspunsul transmis redacției Turnul Sfatului de către Primăria Sibiu.

Din cadrul Primăriei Sibiu și al serviciilor subordonate, 450 este numărul angajaților care și-au manifestat opțiunea de a se vaccina. ”Urmează să fie înscrise pe platforma națională de către angajator (Primăria și serviciile publice), conform Ghidului de utilizare al platformei naționale – vacccinare-covid.gov.ro, programarea urmând a fi realizată individual de fiecare angajat în parte”, mai arată Primăria Sibiu.

Urmează controale. Deocamdată nu există sancțiuni

”30% din vaccinări sunt în afara platformei de vaccinare. Există platformă de programare şi există Registrul Naţional pentru Vaccinare. Acestea două trebuie puse împreună. (...) Avem, în acest moment, mai multe centre cu circuit închis decât centre cu circuit deschis. Centre cu circuit deschis înseamnă că toată lumea se poate programa. Centre cu circuit închis înseamnă că doar o parte din populaţia României, doar anumite categorii se pot programa. Lucrul acesta ne îngrijorează", a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. Care a anunțat că pe subiectul vaccinărilor urmează o serie de controale la centrele din toată țara. Inclusiv la Sibiu.

Controalele au loc, însă, în contextul în care legislația nu prevede sancțiuni pentru cei care încalcă regulile. Autoritățile centrale au anunțat că aceste sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de vaccinare anti-COVID vor fi definite, cel mai probabil, săptămâna viitoare.

Mai sunt vreo 400 de doze de vaccin

Dacă scădem din numărul de vaccinuri aduse, până acum, în județul Sibiu, dozele deja administrate, rezultă că miercuri dimineața mai erau disponibile 444 de vaccinuri.

”În județul Sibiu au fost distribuite până în prezent 12.414 doze de vaccin împotriva Covid-19, în nouă tranșe, destinate atât etapei I, cât și etapei II de vaccinare, care se desfășoară în paralel la acest moment. Pentru prima etapă, serul imunizant se repartizează conform solicitărilor coordonatorilor centrelor de vaccinare, iar pentru a doua etapă sunt prevăzute 60 de doze pe zi de vaccin, pentru fiecare punct de vaccinare din județ, ceea ce înseamnă 420 de doze de ser imunizant disponibil zilnic la nivelul județului nostru.În perioada 31 decembrie 2020 – 26 ianuarie 2021 au fost administrate 7.364 de doze de vaccin în faza I de vaccinare, respectiv 4.606 doze în faza II de vaccinare”, arată col. dr. Daniel Chelcea, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Sibiu.

STS: nu poate fi vorba de o eroare

Turnul Sfatului a solicitat și Serviciului de Telecomunicații Speciale - care a dezvoltat platforma naționalp de programare - aprecieri pe subiectul ”erorilor” invocate de Consiliul Județean Sibiu în programarea propriilor angajați la un centru de vaccinare la care, în mod normal, nu ar fi avut acces. Redăm mai jos, integral, răspunsul STS.

”Situația la care faceți referire nu este o eroare a platformei de programare la vaccinare.

Orice persoană juridică inclusă în etapa a II-a de vaccinare se poate înscrie în platformă pentru a se programa la vaccinare pe baza codului unic de înregistrare (CUI) sau codului de identificare fiscală (CIF) și a semnăturii digitale. Persoana din cadrul entității juridice, care deține un certificat digital calificat și care este împuternicită să reprezinte legal entitatea respectivă, este cea care înscrie persoana juridică în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/

Prin validarea informațiilor preluate din baza de date a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv CUI sau CIF, sistemul informatic validează faptul că persoana juridică se încadrează în etapa a II-a de vaccinare. După crearea contului și înscrierea entității juridice în platformă se selectează grupa de risc a persoanei juridice și apoi diviziunea grupei de risc. Aplicația generează o declarație privind reprezentarea persoanei juridice, care se semnează cu certificat digital calificat de către reprezentantul împuternicit. Persoana împuternicită care înrolează firma trebuie să aibă certificat digital calificat și să folosească semnătură electronică extinsă. Aceasta poate folosi orice certificat calificat valid pe care îl deține. Apoi, declarația se încarcă în sistem. 

Aplicația verifică validitatea certificatului calificat, iar persoana împuternicită prin aplicarea semnăturii electronice extinse își asumă corectitudinea datelor introduse. Prin aplicarea semnăturii electronice, sub incidența prevederilor art. 326 din Codul penal privind falsul în declarații, utilizatorul autentifică declarația pe proprie răspundere privind faptul că este reprezentantul persoanei juridice cu scopul administrării programărilor angajaților în cadrul „Platformei naționale de programare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19”, respectiv faptul că programarea se efectuează în baza acordului prealabil al angajatului, datele completate sunt corecte și corespund realității, iar persoanele programate se află într-o relație de colaborare cu persoana juridică menționată.

Toate datele încărcate pe Platforma națională de programare la vaccinare împotriva COVID-19 trebuie să fie asumate prin semnarea cu un certificat digital calificat deținut de utilizator, conform cerințelor operaționale formulate de Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.031 din 27 noiembrie 2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, pe baza cărora Serviciul de Telecomunicații Speciale a dezvoltat platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/

Aplicația are facilitatea ca persoana împuternicită ce a creat contul unei entități juridice să delege atributul introducerii beneficiarilor către una sau mai multe persoane din cadrul firmei.

Precizăm că o persoană, împuternicită în mod corespunzător, poate reprezenta și înscrie pe platformă mai multe entități juridice.

Fiecare responsabil de cont desemnat de către persoana juridică poate să efectueze înscrieri și programări, respectiv să anuleze  programările. Responsabilii de cont pot să realizeze operațiunile prevăzute în cerințele operaționale formulate de Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV)”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 13679

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

22 comentarii

Maria Banea

Acum 3 ani

Ce oameni...neoameni!
Raspunde

La Plesneala

Acum 3 ani

Bravo domnule Deleanu. Inca mai aveti puterea de a va lupta cu nedreptatile. Din pacate, mafia PNL- USR este la fel de puternica precum cea pesedista. Cetateanul, nu a avut, nu are si nici nu va avea parte decat de bataie de joc din partea autoritatilor, indiferent de culoarea pe care o au. Cat despre filosoful asta ... profesoras platit degeaba, in continuare, de catre o universitate corupta. Credeam ca noul rector va curata mizeria, dar vad ca o baga in continuare sub pres.
Raspunde

Apolitic W

Acum 3 ani

.Domnul asta Iordanescu devine, treptat, rusineaJudetului Sibiu. Turnator declarat in instanta, ajuns profesor univ. prin chichite juridice, manager incompetent , poate chiar corupt, ramane in continuare 'guru' al dezvoltarii judetului Sibiu, face planuri , dezvolta proiecte. De asemenea, avem in fruntea judetului o doamna care permite vaccinarea peste rand a personalului CJ , care isi impune pretenarii in fruntea institutiilor publice si care sustine pe fata organizatii cvasicorupte, gen Adieco in dauna cetatenilor.
Raspunde

Ion Gheorghe

Acum 3 ani

Poate nu stiati, dar doamna Iordanescu conduce Asociatia Adi-Eco . Oare prin ce minune a ajuns dansa acolo ?
Raspunde

Mircea Constantin

Acum 3 ani

Mi-e scârbă: i-am ales să ne reprezinte iar ei se c..ă pe noi. Viața lor e cea mai importantă. Sper să fie sancționați acești mincinoși ordinari precum și cei ce-i acoperă în mod absolul penibil. Felicitări pentru articol!
Raspunde

Un Sibian

Acum 3 ani

e f bine ca ati spus tare!!! din pacate vad ca nimeni nu are nimic de comentat...nu e nimeni suparat ca se intampla asta...probabil asa trebuie sa fie!!!
Raspunde

Sibiu Eterna comună

Acum 3 ani

Priviti-le fețele de ghiolbani și privirea tâmpă! Mustesc de prostie, autosuficiență, nesimțire și aroganță! Vrem cel mai frumos municipiu și județ, pe când toți, dar toți, de la Câmpean, Fodor, directori, directorași, șefuți de servicii, de birouri, de deconcentrate, funcționari, funcționărași, șoferi, paznici, sunt pe pile, interese și sunt de o prostie și imbecilitate înfiorătoare! Ne îmbătăm cu gândul că avem un oraș frumos, cu excepția unor clădiri pe care le-am moștenit, avem un veșnic sat condus de incompetenții pe care îi votăm de fiecare dată!
Raspunde

Che G

Acum 3 ani

Cu riscul sa m-a repet dar nu pot sa tac , se pare ca suntem o comunitate adusă in stadiul maxim de obedienta !
Raspunde

Fane Fane

Acum 3 ani

De ce va mirati? Astia sunt oamenii promovati de la bucuresti, facuti cadou sibiului! Sunt oamenii autoritatii centrale dambovitene! Sunt oameni ai serviciilor, colaboratori dovediti (unii dintre ei), care sunt rotiti pe fel de fel de pozitii pt a "conduce" dupa cum dicteaza cei de pe malul dambovitei! Asta inseamna unirea din 1918 pt Sibiu si pt Transilvania (in general)! Conducere mafiota de la bucale!
Raspunde

Cristian Sibian

Acum 3 ani

Domnule Deleanu,felicitari pt articolul dvs! Sincer asteptam sa vad imediat pareri de genul miticii de la B.... D-le Fane,uitam repede ca dambovitenii ne-au scos din cofa cand erau 11 bolnavi la 1000 de sibieni. Daca te referi la politicienii sibieni sunt TOTI ai nostri ca doar p-aici nu a fost dracnea ci pnl+fdgr VOTATI DE NOI.. Si increngatura sistemului de pile care functioneaza sublim in orasul nostru. Iar cu Marea Unire las-o jos. Nu are ce cauta in discutia vaccinarii pt ca sibienii sar randul pe baza de cumetrie locala nu dambovitzeana...probabil nostalgia iobagiei si a altuia care gandeste si pune ordine in loc ca noi sa facem ordinea e inca prezenta in mentalitatea unora...
Raspunde

Miros Kylotzey

Acum 3 ani

Toate euglenele puse in functii de conducere de PNL sau via PNL! Abia astept peste 4 ani, majoritate in parlament de 90% PSD+AUR! Sa nu spuneti ca nu v-am spus!
Raspunde

Horia Andrei

Acum 3 ani

asta s-a votat, asta avem ! ce va mira, ati uitat ce au facut in ultimi 4 ani, dar v-au sters memoria in campanie, acum ii vom suporta inca 4 ani.
Raspunde

Dani Ocna

Acum 3 ani

s-a votat in draci pnl,usr udmr astia sint ciocoii de azi astia sint koruptii de azi si miine jigodii?putin spus
Raspunde

Rammstein Linderman

Acum 3 ani

Eu am prezis că așa se va întâmpla cu vaccinarea ..în Romania normală nu poți fi sigur că exiști !!!.. corupția a pătruns și în acest segment . .oare câți bani au primit nenorociții ăștia ??... credeam că măcar acum in pandemie solidaritatea noastră va reînvia,dar m-am înșelat amarnic...oare Președintele țării o fi la curent cu acest mod de corupție,da pentru că sărirea peste rând la vaccinare e făcută prin metode mafiote,plie, relații,bani ... astea sunt ingredientele de bază ăla corupției... rușine România,rușine sistemului medical ... rușine... PNL...
Raspunde

Nicolae Tarcea

Acum 3 ani

Sigur ca stie caci el este unul din cei care a contribuit din plin la stabilirea regulilor in Romania.
Raspunde

Ion Ion

Acum 3 ani

Mesajele de mai sus sunt destul de sugestive. Ce sa mai adaug? PNL=PSD. Aceleasi apucaturi, aceeasi sfidare, acelwasi minciuni. Ma deranjeaza foarte tare ca si cei mai tineri ajung sa se poarte ca acesti semidocți. Sa te vaccinezi pe sub mana spune totul despre caracterul celui in cauza.
Raspunde

Ion Ion

Acum 3 ani

De ce nu sesizati Recorder? Poate se mobilizează si ii fac vedete pe astia din Sibiu. Nu de alta dar merota sa stie tara ce mentalitati sunt in aceasta urbe de top Forbes.
Raspunde

Cosmin D

Acum 3 ani

Acesta este un raspuns la comentariul de mai sus de pe facebook doar ca eu nu am cont...deci d-le Nicolae Tarcea, logica D-voastra este ca mie daca mi se fura masina din strada, nu este vinovat hotul ci autoritatile pentru ca au construit strada pe unde a fugit hotul cu masina? Sau daca un casier de la o banca se serveste din seif cand vrea el, nu este vinovat el ci banca pentru ca l-a angajat? Buna "logica". Culmea ca acele nise din proasta organizare de care vorbiti nu permite oricui sa se inscrie ci doar celor cu pedigree din burgul nostru spoit...
Raspunde

Ion Serban

Acum 3 ani

Niste ticalosi, coruptia ucide la propriu, un sistem creat de hoti special pentru a favoriza hotia. Stiau ca exclusiv online este greu sa furi si au aparut centre speciale. Macar acum avem datele de identificare ale penalilor, luati listele celor vaccinati la aceste centre speciale si faceti plangeri penale pentru toti, cei vaccinati si cei care au aprobat programarile. Sa fie acuzati toti pentru crima, victimele sunt toti batranii si bolnavii cronici care mor in spitalele covid de la inceputul fazei II a campaniei de vaccinare. Numai cu legi dure se face ordine in tara asta ! PS: daca in Sibiu se intampla astfel imaginati-va cam care este situatia in alte judete mai defavorizate din tara, Teleorman de exemplu, in care sunt convins ca nimeni nici macar nu are tupeul sa scrie un articol in ziar.
Raspunde

APV-istul Mos Teaca

Acum 3 ani

Domnule Deleanu scormoneste putin si pe la Spitalul Militar caci am inteles ca si pe acolo pute....Soldatei de plumb care se vaccineaza peste rand impreuna cu consoartele. Nu au fost doborati de glont si ar fi pacat sa-i doboare un amarat de virus.
Raspunde

Petre Ispirescu

Acum 3 ani

Excelent articolul. Avem nevoie de astfel de gazetari. Bravo!
Raspunde

Iom Mos

Acum 3 ani

Cand a aparut tanara speranta a medicinei militare la conducerea programului de vaccinare, Gheorghita am avut asteptari mari care in scurt timp s-au dovedit desarte .Programul conceput de el a ajuns o adunatura de carpeli si peteceli!Dar intr- un interviu si-a dat arama pe fata, adica a dat dovada de un romanism neaos si "cine imparte parte isi face" find romanesc am aflat ca Min Apararii are 60 de centre de vaccinare in care se pot vaccina maxim 1000 pers/zi !!! (asta ca oa scuza)deci 60000 de doze/ zi se folosesc pe viejii aparatori ai patriei dar si a cate 2 apropiati neeligibili la fiecare purtator de chipiu.Asta e la Min apararii dar sigur si la alte cooperative e la fel.Dupa ce isi vor proteja neamurile vor vaccina si fraierii care trebuie sa le mai plateasca cativa zeci de ani pensiile vitejilor caliti in luptele cu agitatori de AKM-uri adunati de prin pesteri. A fost nevoie sa spal greata genereta cuvreo doua stampale si m-am convins ca trebuie sa merg mult mai des la biserica ca numai Dumnezeu ne mai APARA!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus