Marţi,
13.04.2021
Cer Senin
Acum
9°C

Captain Tom, veteranul de război care a strâns donaţii pentru NHS, a murit de COVID-19 la 100 de ani

Captain Tom, veteranul de război care a strâns donaţii pentru NHS, a murit de COVID-19 la 100 de ani

Tom Moore, un veteran de război cunoscut sub numele de "Captain Tom" şi devenit un erou naţional după ce a strâns donaţii de aproape 40 de milioane de lire sterline în beneficiul Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie în timpul pandemiei de COVID-19, a murit la vârsta de 100 de ani după ce a contractat această maladie, a anunţat marţi familia sa, citată de Agerpres.

"Cu mare tristeţe, vă anunţăm decesul dragului nostru tată, căpitanul Tom Moore", au anunţat într-o declaraţie pentru presă cele două fiice ale sale, Hannah Ingram-Moore şi Lucy Teixeira.

"Captain Tom" a murit marţi dimineaţă la Bedford Hospital. El fusese testat pozitiv cu noul coronavirus pe 22 ianuarie şi dezvoltase o pneumonie. În ultimii cinci ani, veteranul britanic primise tratament medical contra unui cancer de prostată şi a unui cancer de piele, a precizat familia sa.

Tom Moore nu a fost vaccinat împotriva maladiei COVID-19 din cauza celorlalte medicamente care îi erau administrate.

Veteranul de război a impresionat publicul din Marea Britanie după ce a strâns aproape 40 de milioane de lire sterline în beneficiul angajaţilor NHS parcurgând de 100 de ori, ajutat de un cadru metalic, lungimea grădinii sale în timpul carantinei din primăvara anului 2020.

Iniţial, el spera să strângă doar suma de 1.000 de lire sterline pentru a marca ziua în care urma să împlinească vârsta de 100 de ani.

Eforturile lui au fost răsplătite de naţiunea britanică mult peste aşteptările sale, iar veteranul de război, devenit între timp o celebritate, a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a, care i-a atribuit titlul de "Sir". 

foto

Vizualizari: 826

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus